Nicolae Bălțescu este un poet cu o intensitate psihologică și o complexitate care îl apropie atât de mult de noi,cititorii,încât părem că aparținem aceleași conștiințe și viziuni despre lume .
El se impune printr-o lirică ce oglindește profund antinomiile de azi.Am avut șansa să cunosc un poet-profet, mesianic și reflexiv,a cărui voce ne convinge să reflectăm asupra atrocităților, nedreptăților și barbariilor, multe retrăite fără voia noastră.
Poemele sale sunt o încercare de a salva calitățile umane,sunt inerente vieții, reprezintă un strigăt cu obiecții severe,în stilul poeților suprarealiști,cu intuiții ce vizează
criza spiritului, a valorilor unei lumi din care lipsește Divinitatea din mintea celor cinici și nihiliști.
De aceea,în poemele sale,aceasta este invocată ca o expresie a demnității universale, demonstrând că puterea rațiunii și simțirii vine din credință.
Citind versurile sale,m-am gândit spontan la noblețea poeților care au forța să răscumpere acele simboluri supreme ale vieții.În acest sens ,antinomiile sale nu ne mai întristează , ci ne îndeamnă să înțelegem obstacolele lumii fenomenale și posibilitatea poeziei mesianice de a recupera partea de umanitate pe care unii au pierdut-o.
Însuși mesajul poeziei sale ne invită să reflectăm asupra certitudinilor sacre,asupra unui univers în care distincția între bine și rău a devenit prezumțioasă.
Monologul liric din poemele,,Voi cine sunteți?”și,,Aruncați asupra lui toată vina”este un rechizitoriu adresat celor plini de ură și cruzime.
Plutește o atmosferă dramatică,în care ,,neoamenii”sunt acel ,,șir de puzderii”ce creează ,,un focar dement de fărădelegi.”
Sfidând Divinitatea , aceștia declanșează un calvar pe întreg pământul, destinele sunt supuse unor torturi morale, rămâne doar șansa strigătului de revoltă,din care nu lipsește speranța .
Vocea poetului -profet vizează Credința Spiritualitatea și acel Mesianism demascator, vizibil în interogații recurente și dramatice .
Sunt adevărate focare de orori fără limite.Din gama de antinomii,atrage atenția motivul Zidirii.Este acea imagine despre care vorbea Nietzsche :a fi zidit în Marea Iubire, în armonie sau a fi aruncat în focarul lui Satan (Lucifer).
Poetul Nicolae Bălțescu alege calea simbolizată de Nestemata lui Iisus, de spiritul luminii sfinte, de evlavia ce vindecă rănile, de visul Paradisului destinat să alunge patima ca osândă.
În acest fel,mesianismul transformă poetul -profet în simbolul Mântuirii.În final,Poetul ne convinge că are forța artistică și interioară să ne sugereze o lume fără demoni . Și toate acestea se întâmplă prin talentul său inimitabil . — cu Nicolae Bălțescu.
Autor: Stella ANGHEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu