Contribuția lui Teodor Baconsky la alegerea lui Daniel Ciobotea ca mitropolit al Moldovei, în anul 1990!

 

Pentru cei interesați de viața și opera vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania au la îndemână o carte recent apărută ”Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011) – Omul și Opera” tipărită la Editura Renașterea. Cartea semnată de Arhimandrit Dumitru Cobzaru, fostul stareț al Mănăstirii Nicula, care i-a fost ucenic Leului Ardealului, este o contribuție istoriografică substanțială care depășește spațiul livresc eclezial. Autorul reușește cu acribie și cu o sete epistemologică de admirat să readucă în atenția contemporaneității viața și opera scriitorului Valeriu Anania, care prin numele său de călugăr Bartolomeu Anania, a făcut la propriu istorie în BOR și societatea românească pe un parcurs de peste 70 de ani de activitate. Cartea este construită pe un eșafodaj documentar impresionant: documente de arhive, mărturii scrise, documente orale, presa vremii, izvoare bio-bibliografice și dosarele de la CNSAS. Arhimandritului Dumitru Cobzaru nu i-a scăpat nimic din uriașa bibliografie scrisă sau orală despre viața lui Bartolomeu Anania. Autorul a reușit să surprindă fațetele complexe și comprehensive ale vieții și operei celui care a fost un stâlp al culturii și ortodoxiei românești. Eu am studiat și am scris despre tinerețea lui Valeriu Anania, ca lider al mișcărilor studențești și grevei academice din 1946 împotriva comunismului de la Cluj, și pot afirma că Arhimandrit Dumitru Cobzaru a reușit să surprindă rolul major al Leului Ardealului în blocarea comunizării universității clujene, cel puțin pentru o perioadă de un an de zile. Lupta anticomunistă a studentului medicinst Valeriu Anania, și ca lider al Societății studențești ”Petru Maior”, a fost spaima Siguranței comuniste, coordonate de polițistul și viitorul șef al penitenciarului Aiud, colonelul de securitate Gheorghe Crăciun. Toată viața securistul Crăciun s-a temut de forța spirituală ”de dincolo” a lui Bartolomeu Anania, chiar și la Aiud, dar și mai târziu în anii 1995-1996, când îi scria acestuia scrisori speriate de admirație ”sinceră”. Autorul evidențiază forța culturală deosebită și spiritul creștin-ortodox al Leului Ardealului, care în războiul duhovnicesc a reușit să înfrângă – prin rugăciune, tenacitate teologică și credință – ideologia comunistă, ateismul și materialismul-dialectic. Chiar fără a avea vreo funcție în ierarhia BOR, episcopală sau administrativă în Sfântul Sinod, preotul Bartolomeu Anania a fost în revoluția din decembrie 1989 perceput ca ”patriarhul” de facto al Bisericii noastre. Preotul Anania a dat tonul reflecției și înnoirii bisericești, în ianuarie 1990.

După ce a fost retras din SUA, în 1976, de către Patriarhie, la insistențele Securității pentru că Bartolomeu Anania critica ”realizările” regimului socialist și ale lui Ceaușescu, preotul scriitor este numit ca director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982, Valeriu Anania s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. Cu toate acestea până în 1989, preotul Bartolomeu Anania a avut un cuvânt greu de spus în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, numeroase cărți au apărut sub îngrijirea sau scrise de el. Anania a editat ”Sfânta Liturghie” pe disc, la Electrecord și un disc de ”Colinde”, inedită situație în regimul comunist. La această editură putem spune că un colaborator de seamă și de bază a fost scriitorul teolog Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist din anii `50, care apoi a devenit un poet oniric neo-modern. Viețile celor doi teologi s-au împletit imediat după zilele sângeroase ale revoluției din decembrie 1989. În ianuarie 1990, Valeriu Anania a înființat și a făcut parte din Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiș, Toader Crâșmariu și de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu. În cadrul acestui grup de reflecție și înnoire a bisericii noastre, tânărul Teodor Baconsky a reprezentat vocea cea mai vocală și importantă din partea mirenilor. Valeriu Anania, pe 1 ianuarie 1990, primește o delegație din partea Universității din Iași care-I propune pe scaunul de mitropolit al Moldovei. Memoriul e trimis și lui Dumitru Mazilu, vicepreședinte CFSN-ului. Valeriu Anania refuză și pleacă la București, unde se întâlnește cu Teodor Baconsky, protos, Daniel Ciobotea, Ierom. Iustin Marchiș și Pr. Crâșmaru. Toți merg în salonul casei de lux al ministrului Andrei Pleșu, de față fiind și soția acestuia (după unele surse ”externe”, aceasta ar fi propus înființarea grupului?). Astfel a luat ființă Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, din care să facă parte clerici și mireni și să propună Sfântului Sinod al BOR o reformă. Teodor Baconsky publică imediat în presă un comunicat în care anunță apariția grupului. Publicația Patriarhiei Române, ”Vestitorul Ortodoxiei Românești” anunță înființarea grupului, iar România Liberă prin Petre Mihai Băcanu pune publicația la dispoziția conducerii acestui for de reflecție și înnoire bisericească. Patriarhul Teoctist se retrage la mănăstirea Sinaia, iar grupul de reflecție și înnoire bisericească se strânge zilnic pentru ședințe în Sala Portretelor de la Patriarhie, sub supravegherea Locotenenței formate de episcopii Plămădeală, Vornicescu și Corneanu, care preluase conducerea BOR după retragerea lui Teoctist.

O altă realizare a lui Bartolomeu Anania a fost atunci când l-a adus în fața grupului pe ministrul învățământului Mihai Șora să-i propună înființarea orei de religie în școli. Acesta, în fața grupului de reflecție și înnoire bisericească, după ore întregi de discuții, a refuzat introducerea acestei noi materii după zeci de ani de ateism. Între timp se desfășura o ședință de Sinod, coordonată de mitropolitul Nicolae Corneanu, care a venit în fața lui Șora și a impus cu ”pumnul în masă” ca ministrul să dea odată decizia introducerii orei de religie în școli. Speriat Mihai Șora a promis că va da ordinul de introducere a orei de religie în școli, lucru care și l-a făcut. După retragerea lui Teoctist la Sinaia, pe 14 ianuarie 1990, revoluționarul Gelu Voican Voiculescu, prim-vice FSN, îl cheamă pe Bartolomeu Anania și îi propune să ia scaunul de Patriarh. Scriitorul preot refuză, dar promite că va veni cu propuneri. Sunt apoi propuși călugării Sofian Boghiu și Ilarion Argatu, care refuză cu lacrimi în ochi. Lui Bartolomeu Anania îi vine ca o ”iluminare” ideea ca Ilie Cleopa să devină Patriarh. Și scrie un editorial în acest sens în România Liberă. Împreună cu Dumitru Stăniloae și Daniel Ciobotea merg la Mănăstirea Sihăstria. Pr. Cleopa, inițial consideră propunerea o enormitate, apoi spune că se mai gândește. Între timp pe 4 aprilie 1990, Teoctist, la cererea lui Ion Iliescu revine pe Scaunul Patriarhal, iar propunerile de patriarhi cad. Totuși, părintele Ilie Cleopa îi spune lui Bartolomeu Anania, ca tânărul Daniel Ciobotea ar fi cel mai bun pentru scaunul vacant de mitropolit al Moldovei. Cleopa îi era duhovnic tânărului călugăr din Banat și a afirmat că Daniel e ”curat cum l-a făcut mă-sa”. Între timp, Teodor Baconsky propune Sfântului Sinod ca BOR să se ocupe de drepturile omului în păstorire. Pe 3 iunie 1990, Bartolomeu Anania, Dumitru Stăniloae, Sorin Dumitrescu, Constantin Galeriu și Teodor Baconsky publică în ”România Liberă” un articol prin care se cere episcopi tineri și energici în funcțiile Sfântului Sinod. Printre ei Andrei Andreicuț și Daniel Ciobotea Pe 7 iunie 1990, abia făcut Episcop vicar al Banatului, Daniel Ciobotea este ales Mitropolit al Moldovei, funcție care prin tradiție dă Patriarhul României. Teodor Baconsky e trimis să studieze antropologia religioasă, cu o bursă, la Sorbonne- Paris.

Ionuț Țene