luni, 24 aprilie 2023

Decesul prin înfometare, la noi e doar metaforare...

 

 Da, este adevărat că-n România (dăruită de Atotputernic cu de toate și execrabil cârmuită) grosul populației o duce greu, căci prin ticăloasa străduință a tuturor guvernărilor postdecembriste, noi cei mulți suntem aruncați la coada țărilor din Uniunea Europeană (UE), lucru ilustrat de absolut toți indicatorii nivelului general de viață al unui popor: venitul pe cap de locuitor, gradul de instruire reală (nu cel distorsionat de statistici și de patalamalele procurate), starea generală de sănătate fizică și psihică, nivelul de educație reflectat în respectul naturii și al tuturor semenilor, gradul de curățenie (mai înainte de-a învăța să facă curățenie, cetățenii mari și mici trebuie obligați să o păstreze!) și cel de amenitate în raporturile interumane, îndeosebi în școlile terorizate de elevii libertini și teribiliști.

            La fel de adevărat este că în fiecare oră mor de foame circa 500 de pământeni, între aceștia cam 200 fiind copii (africani, indieni etc.), și că tot într-o oră, pe nătânga noastră planetă se cheltuie aproximativ 200 de miliarde dolari cu înarmarea până-n dinți (statele industrializate și supraînarmate susțin morțiș că numai în acest mod de-a-ndoaselea poate fi apărată ideea de pace!), inclusiv a statelor subdezvoltate, care se dovedesc incapabile să-și hrănească și să-și protejeze cetățenii, dar unde conflictele militare, masacrele, deportările, torturile, întemnițările și – desigur – loviturile de stat/căderile de guverne, ceea ce cu necesitate generează instabilitatea politică și ruina economică, sunt la ordinea zilei.

            Dincolo de halucinanta logică a politrucilor și generalilor de-a se aloca tot mai mulți bani de la buget pentru producerea de arme de distrugere în masă din ce în ce mai „performante” (Statele Unite sunt de departe liderul mondial la fabricarea și comercializarea diverselor tipuri de arme, fapt cu autoritate evidențiat de consistentul ajutor militar acordat ucrainenilor), cred că-i lesne de dedus că, așa cum recomandă Biblia, prin trecerea tuturor statelor la mult râvnita dezarmare planetară (firește, un proiect utopic în actualele condiții de huzureală pentru ură, cruzime mascată, lăcomie, minciună, ipocrizie, demagogie și decreștinare), respectiv de-a preface toate armele ucigașe în unelte ale păcii și fraternității universale (pluguri, mașini agricole, poduri, diguri, autostrăzi, locuințe, școli, spitale etc.), nu numai că situația lumii s-ar schimba din temelii, în sensul că întinsele deșerturi s-ar transforma în grânare și nimeni n-ar mai ști ce-i foamea, dar și că locul terragenocidului provocat și întreținut de globaliști prin virusuri nenaturale, poluare, alimente și medicamente contrafăcute, invocându-se falsul argument că pământul este realmente sufocat de cele opt miliarde de trăitori pe el, locul terragenocidului, deci, ar fi luat de politica atotiubirii și a fericirii in corpore, prin care s-ar face înțeleapta dovadă că micuța noastră planetă este capabilă să găzduiască și să hrănească zeci de miliarde de ființe îndumnezeite.

            Bineînțeles, cu elementara condiție ca indivizii destoinici și pragmatici să nu mai alerge tot timpul după averi pe care le mănâncă moliile și le fură hoții, ci după nepieritoarele averi moral-spirituale (iată rolul fundamental al virtuților cardinale și teologice, în mod deosebit al credinței, dragostei și moderației !), iar statele bogate și puternice să nu-și mai aroge rolul de „jandarmi planetari” (cică „toți trebuie să facă așa cum dictăm noi pe plan internațional, căci numai noi posedăm rețetele fericirii capitaliste, bolșevice și neomarxiste”). Dimpotrivă, toate aceste state (din Vest și din Est, din Nord și din Sud) să trăncănească mai puțin în găunoasele foruri și reuniuni internaționale, în schimb să pună serios umărul la instaurarea armoniei prin pace efectivă, egalitate în drepturi, neamestec în treburile interne ale altora și – de ce nu? – prin întrajutorare reciprocă.

            Dar cum și când se vor stabili astfel de raporturi interumane și internaționale (absolut normale într-o lume cu adevărat iubitoare de pace), de îndată ce asistăm la acutizarea relațiilor dintre Vest și Est (e clar, actualul război din Ucraina nu este altceva decât confruntarea, prin intermediul și cu viețile milioanelor de ucraineni, dintre Statele Unite și redutabilii săi aliați, pe de o parte, Rusia și puținii săi aliați, pe de altă parte), iar cetățenii americani, perfect mulțumiți de ipocrita lor rânduială internă, pledează cu caraghioasă vehemență pentru instaurarea demonocrației planetare de pe pozițiile imperialismului modern, acel imperialism eminamente economico-financiar (la o adică și cu contribuția armatei) din care decurge surprinzătoarea opulență a Japoniei?! Și iată dovada în acest sens: deși americanii nu reprezintă nici măcar 5% din populația lumii, ei consumă cam un sfert din resursele acesteia.

            În astfel de condiții privilegiate, sigur că-ți dă mâna să fii democrat lovit cu leuca pe plan intern (vezi ultimele alegeri prezidențiale), iar pe plan internațional – funcție de discernământul individual (care este inexistent la cei mai mulți) și de politica globalistă la momentul respectiv – ba să-i susții pe cei care depun eforturi înrobitoare ca să intre în grațiile anglo-americanilor și ale aliaților lor (UE, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Singapore ș.a.m.d.), ba să-i declari barbari și retardați, poate chiar criminali, pe toți aceia care refuză rețeta demonocratică (în esență anticreștină, sodomistă și neomarxistă) garantată de occidentali...

            Revenind la moartea prin înfometare, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: în România postdecembristă, sărăcită de tâlharii cu ștaif și catastrofal cârmuită de loazele cu ifose, totuși nu s-a murit de foame (nu s-a murit nici în fioroasa perioadă ceaușistă a înfometării naționale,  excepție făcând nomenclaturiștii) și nu se moare nici acuma, chit că atâția români, mulți cu o situație materială peste medie, strigă ca din gură de șarpe că în această țară a învârtiților (ei își spun „descurcăreți”) se moare de foame, motiv pentru care fac tot ce le stă în putință ca să se expatrieze și, prin înfiorătoarea lor trudă de dezrădăcinați orgolioși, îi îmbogățesc pe cei putrezi de bogați!

            Eu însumi am vorbit cu mulți intelectuali (sau, mă rog, pretinși intelectuali) din zonă și aceștia mi-au mărturisit cu imbecilă satisfacție că au făcut enorme sacrificii financiare ca să-și trimită progeniturile la studii în Occident, pe care mereu le-au sfătuit, contrar modului cum au procedat atâția iluștri înaintași (Spiru Haret, de exemplu) în vremuri cu adevărat dramatice pentru principate și țara în formare, să nu mai revină pe meleagurile natale, deoarece „la noi se moare de foame”.

            Iar eu întreb: Cum naiba se moare de foame, când țara este burdușită de boschetari puturoși (la propriu și la figurat), de falși handicapați și de asistați social tuciurii, care cu regularitate primesc ajutoare alimentare (e drept, în principal cu banii veniți de la UE), când curțile caselor fățoase și mai puțin fățoase sunt pline de rable, când reuniunile familiale au loc mai degrabă în străinătate decât acasă (părinții și ceilalți membri ai familiei se duc peste mări și țări pentru a-l întâlni pe înstrăinatul plecat la muncă sau la studii) și, îndeosebi, când zilnic în patria „muritorilor de foame” se umplu tomberoanele cu miile de tone de alimente aruncate?!

            Dovada muntelui de alimente aruncate este făcută de acele reportaje în care româncele din toate zonele țării (mai ales din orașe) recunosc că „da, acuma de sărbători am pregătit de toate, dar n-am reușit să mâncăm nici jumătate din preparate...” Iar această inconștiență a risipei are loc în toate zilele anului (e adevărat, la cote mai scăzute decât cele din perioada sărbătorilor), atât în cazul gospodinelor cu experiență, cât și a începătoarelor.

            În concluzie, „moartea prin înfometare” în România lucrurilor prost făcute (altfel spus, „țara hoției și risipei”) continuă să fie, de sus și până jos, o metaforă idioată și idiotizantă.

 

            Sighetu Marmației,                                                   George  PETROVAI

            22-23 aprilie 2023

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu