Boieri fără țărani

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

Nu de puține ori m-am întrebat dacă mai sunt țărani? Pot face mai multe speculații pe marginea acestei întrebări. Dacă te uiți pe rețelele de socializare, te apucă groaza câte definiții umilitoare primește acest cuvânt de o mare importanță pentru devenirea noastră ca țară. Multe cuvinte de insultă se aduc țăranilor. Nu credeam că voi ajunge vremea în care părinții mei, țărani, și ai altora ca mine, să fie afurisiți că s-au născut și au trăit în sat. La țară, că țăran derivă tocmai de la cuvântul țară. Și de la țarină, dacă vreți. Când trebuia să-mi declar identitatea în catalogul școlii, la profesia părinților era scris: țărani din zona necooperativizată. Aveam colegi cu părinți de felurite profesii: ingineri, medici, profesori, învățători. Eu eram prunc de țărani. Niciodată nu am simțit vreun complex față de ceilalți colegi. Dar nici ei nu afișau superioritate. Ba mai aveam un fel de mândrie că în satul meu nu era colectiv. Eram un fel de țăran liber. Cu cote pentru stat.

Calmul sufletesc al anilor de liceu l-am retrăit de fiecare dată, la întâlnirile promoției mele de la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației. Am rămas noi, învățătorii, câți am rămas, unii cu părinți țărani mutați sub țarină. Scriitorul Nicolae Dan Fruntelată mi-a atras atenția, cu ani în urmă, că acum trăim o vreme cu boieri fără țărani, care au parvenit în ultimele trei decenii. Mulți dintre ei se ocupă cu alungarea țăranilor și din dicționare. Și cu umilirea lor, fără să-i cunoască. Miraculos că mulți dintre boierii de astăzi provin din proletarii de ieri. Poate și din rădăcina țăranilor. În istoria medievală românească, boierii au fost o castă respectată, bine marcată, cu drepturi și obligații. Ei aveau moșii moștenite, aveau sate cu țărani care munceau pentru ei, și de care aveau grijă în multe cazuri. Când uitau de țărani, era răscoală.

Nu vă luați după apucăturile boierului Orheianu, că acolo este literatură. Când era o situație de război, boierii bărbați își puneau armura și se duceau la luptă în fruntea cetelor de țărani. Clasa boierilor era alături de țărănime, cu care a întemeiat miezul unei civilizații ce alcătuiește această țară, cu idealurile ei, cu miturile ei, cu demnitatea și dârzenia de a rezista într-o istorie, adeseori, potrivnică. Boierii nu pot exista fără țărani. Boierii au fost în fruntea modernizării țării. Au plecat la studii în Occident, dar au venit acasă cu gânduri de progres și civilizație. Ne-au lăsat și o cultură întemeietoare.

Boierii de astăzi, puteți pune și ghilimele că merită, nu mai țin seama de soarta țăranilor. Ori a fermierilor cum li se mai spune. Eu le zic țărani, că m-am născut și crescut într-o gospodărie țărănească. Și nu am avut boieri, nici de sămânță. Am fost oameni liberi, dar nu am fost ocoliți de farurile puterilor trecătoare. Am fost țărani fără boieri. Boierii de astăzi, fără țărani, au urcat într-o noapte pe scara puterii. Repede au vândut ce nu era al lor și și-au ridicat vile, și-au cumpărat mașini de lux și locuri cu soare la Monte Carlo. Se zice că așa se face lumea nouă. Dacă îți pui mintea cu ei, o iei pe câmpuri fără țărani. S-au înșurubat atât de bine încât nu-i mișcă ușor nici măcar furtuna. Au psihologia furatului! Nu se mulțumesc cu puțin, ci cu foarte mult.

Îi admir pe cei care au făcut avere pe muncă cinstită. Dar și să devii boier peste noapte, este prea de tot. Boierii fără țărani, adesea, se încaieră între ei. Dar cine mai ține seama de părerea noastră?

Noi, scriitorii și jurnaliștii cu bune intenții, ne dăm cu părerea despre lumea asta. Încerc să nu păcălesc lumea cu idei ademenitoare. Că dacă te uiți la televiziunile noastre, mai mult sau mai puțin libere, nu mai știi pe ce drum să apuci. Câți comentatori, atâtea cărări. Eu sunt atent la analizele a doi lideri de opinie. Unul este profesorul și filosoful Andrei Marga și celălalt este politologul și sociologul Dan Dungaciu, cu care am avut bucuria să discut relaxat la Simpozionul de la Săliștea de Sus. Unii mi-au reproșat că sunt atent la părerile dumisale. Cei doi ne spun în cărțile lor lucruri credibile despre mersul acestei țări. Și al Uniunii Europene. Ei vorbesc în cunoștință de cauză despre cotiturile istorice din Europa, cu schimbările profunde în direcția democratizării. Dar și despre boierii fără țărani, care au sentimente amestecate.

Unii ies din istoria recentă pe ușa din dos, alții se dedau ispitei de a conduce țara. O țară fără țărani, după opinia lor. Ca să nu mă sustrag unei opinii, spun: țara asta mai are țărani! Eu îi văd și le cinstesc numele. Cât despre boierii fără țărani, v-am spus ce am avut de spus. Mă gândesc la vremea în care se va vorbi pe față, despre țăranii fără boieri. S-a încercat în istorie, dar atunci a fost răscoală. De care nu avem nevoie. Păstrând tâlcul metaforei istorice, este nevoie de țărani care respectă boierii, dar mai ales de boieri care cinstesc țăranii. O, ce frumoasă iluzie de autor!