Olos și Beuys

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

Într-un supliment al revistei 22, a apărut un documentar, alcătuit de Daria Ghiu, despre Joseph Beuys, una dintre figurile majore ale artei germane postbelice. Mi-a stârnit curiozitatea deoarece despre Beuys știam din atelierul lui Mihai Olos, din Baia Mare. Ce a însemnat arta pentru Beuys, acest artist atât de controversat, care a marcat arta secolului XX? El este calea perfectă către înțelegerea posibilităților infinite ale artei contemporane. Este greu ca mintea umană să accepte absența unor granițe, înțelegerea are nevoie de limite, pe care noi, ca privitori, le dorim. Spațiile pe care artistul le construiește te izolează într-un perimetru în care devii conștient de propriul tău trup. El folosea materiale care se transformă în puteri psihologice. Socotea viața drept o sculptură socială, natura jucând un rol important, iar protejarea ei, un efort comun.

Plantarea a șapte mii de stejari în Kassel, artistul o privește ca opera de artă a unui organism social și nu ca proiect activist. Extraordinara sa libertate de gândire, pe care o teoretizează la fiecare pas, nu poate fi înțeleasă decât în momentul în care te întâlnești, în mod direct, cu opera sa. Beuys este un sistem complex, o instituție de gândire, în care totul comunică, fiecare lucrare a lui produce o doză de șoc. Centenarul Beuys a fost un eveniment amplu în Germania. O expoziție amintea de cele două episoade ale întâlnirii și colaborării artistice dintre Beuys și Mihai Olos. Este pus în relief discursul sincron al celor doi.

Cum l-a cunoscut Mihai Olos pe Joseph Beuys? În una din serile de neuitat din celebrul atelier de pe strada Victoriei, Mihai ne-a povestit întâmplarea. Mizez pe acuratețea memoriei mele. Prin anul 1973, cu ocazia unui colocviu itinerant, organizat de Societatea „Eminescu” din Freiburg, în mai multe orașe din România, printre care și Baia Mare, Olos îl întâlnește pe Paul Miron, profesor de romanistică la Universitatea din Freiburg. Acesta îl ajută să participe la Expoziția Dokumenta 6, de la Kassel, ocazie cu care va participa la unul dintre atelierele organizate de Beuys, unde își va prezenta desenul și modelul Orașului Universal. Pe care artistul german le va duce la Bienala de la Veneția. Datorită recomandărilor lui Beuys, Olos va lucra vreo șase luni în atelierele Universității Internaționale Libere, fondate de artistul german, și își va pregăti primele expoziții în Germania.

M-am bucurat că omagierea unui mare artist german este pusă în legătură și cu arta lui Mihai Olos. Mihaela Chiriac, care a vizitat expoziția aniversară din Berlin, în centru aflându-se Beuys, remarcă două picturi și un număr generos de obiecte semnate de artistul român. Acestea sunt structuri modulare de diferite dimensiuni, sublimate din folclorul maramureșean, mai exact, din vocabularul formal găsit în tehnicile locale de îmbinare a lemnului. Beuys și Olos se întâlnesc în atitudinea lor de căutare a unei esențe universal umane, în acord cu elementele naturii. Originile acestor tendințe și interese ale celor doi sunt, firesc, diferite. Vin din alte culturi. Beuys vine dinspre invocarea spiritualității cu filieră mitologică germană, dar și din invențiile avangardei trecute prin conștiința șamanică. În schimb, Olos vine direct de la sursă.

Într-un text, pe care-l scrie pentru catalogul unei expoziții din Germania, Olos se plasează între Maramureș și Brâncuși și vine în apărarea culturii arhaice și a folclorului care l-au inspirat. Pentru Olos, Infinitul din Coloană se regăsește în forma fusului maramureșean. Dar nici Beuys nu se îndepărtează de Brâncuși, de rădăcinile arhaice ale acestuia, fiind interesat de superstiții, mitologie folclorică și ritualuri magice. Am scris despre omul Mihai Olos, despre asumarea lumii ca formă a artei sale. Simțeam în lucrările sale mai multe etape, care au marcat istoria artei contemporane.

Da, venea dinspre Maramureș, spre Brâncuși. Poate de aceea îi plăcea lui Beuys, pentru că vedea în el tipul de artă care se adresează omului, în general, pe care îl practica el însuși. Cred că opera lui Mihai Olos are sorți de izbândă, de a fi deslușită în noi dimensiuni și de a fi pusă în context contemporan. Pași s-au făcut în acest sens. Cum a fost și prezența lucrărilor lui în expoziția omagială Beuys, de la Berlin. M-a cuprins o nespusă bucurie intelectuală că valorile Nordului primesc contur european. Criticul de artă Petru Comarnescu, cel care a crezut, de la început, în arta lui Mihai Olos, scria: „Ca și meșterii din popor, Mihai Olos creează nu numai cu gândul la el însuși, ci la lumea căreia îi aparține și de aceea are sorți de a fi român și universal totodată, de a fi tradițional și modern, cu o notă foarte personală de artist-intelectual, de meșter-poet.”

Zilele trecute, am primit, din Franța, de la arhitectul Mihai Pienescu, trăitor o perioadă și în Baia Mare, o carte despre arhitectură. Pe ultima copertă este o opinie a lui Joseph Beuys: „Este propriu artei adevărate să nu se impună în nici un fel, ci să se confunde contextului, să dispară aproape în natură.” Minunată întâlnire în numele artei dintre Olos – Beuys și arhitectul Pienescu. Această triadă merită evidențiată și comentată.