(n. 9 mai 1895 Lancrăm, Sebeș, Alba - dec.
1961)
(autor prof. Olimpia Mureșan)
Spicuiri din
intervenția la evocarea personalității poetului care a spus că „veșnicia s-a născut la sat” la ședința de
cenaclu a Asociației Scriitorilor din Maramureș (președinte Florica Bud) din data
de 18 mai 2024
Am să vă vorbesc despre doi oameni,
personalități în timpul lor, care au trăit pe timpul lui Blaga și care au avut
legături directe, apropiate și deosebite cu acesta.
Primul despre care voi vorbi este profesorul
meu de pedagogie, psihologie și practică pedagogică POPA VALER - fost director
la Liceul Pedagogic din Cluj-Napoca unde eram elevă. Cu Popa Valer am ținut
legătura și după terminarea Facultății de Litere din Cluj-Napoca, ba chiar ne-a
chemat să predăm la liceu spunând că are nevoie de un „batalion de cadre
didactice tinere care să ducă idealurile românilor mai departe”... dar, Valer Popa a fost destituit din funcția de
director în 1972 pentru „curajul” de a
merge la Episcopie cu elevii liceului care interpretau pricesnele românilor
orchestrate de mult talentatul profesor de muzică Marius Cuteanu. Așa era pe
atunci...
Lucian Blaga i-a fost profesor timp de
trei ani între 1945-1948. Valer Popa a urmat cursurile blagiene din cadrul
catedrei de la Universitatea clujeană de Filosofia culturii. Vroia să-l
cunoască pe Lucian Blaga ca și poet, dar l-a cunoscut, mai mult, de la aceste
cursuri, ca filozof umanist „dascăl de simțire românească” și de aceea după ani și ani, fostul student scrie o carte
de amintiri din vremea studenției cu titlul: „LUCIAN BLAGA-PROFESORUL
Omagiul unui fost student”, carte pe care mi-a trimis-o și mie (cu autograf
și semnătură cum ar zice poetul Vasile Bele din Chiuzbaia), iar relatările
despre Blaga sunt autentice, vin direct de la un student de al lui.
Fiind un precursor al cunoașterii „dinlăuntru”,
cum ar zice Arghezi, Lucian Blaga este/era considerat și atunci ca și acum ca
fiind cel mai reprezentativ poet român al secolului XX și stă alături de Mihai
Eminescu - cel ce-a ilustrat secolul al-XIX- lea. Blaga este un poet ancorat
într-o viziune poetică personală:
„Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii
Și
nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc
în calea mea...
Eu,
cu lumina mea sporesc a lumii taină...”, (Poemele luminii).
„Cei ce l-au cunoscut în cei 11 ani
cât a fost profesor universitar, noi cei care i-am fost studenți ne dăm seama
că am fost favorizați de soartă să beneficiem de modelul de educator ce trona
de la înălțimea catedrei de Filozofia
culturii a Facultății de Litere și
Filosofie a Universității din Cluj, Universitate a Daciei Superioare. Lucian
Blaga a fost chemat direct pe postul de Profesor la o disciplină nou înființată
și numai la Cluj: Catedra de Filozofie a Culturii”.
Blaga la izvoarele folclorului:
„LUCIAN BLAGA e mut ca o lebădă
În patria sa.
Zăpada făpturii ține loc de cuvânt
sufletul lui e în căutare
în mută seculară căutare
de totdeauna
și până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul
El caută apa din care curcubeul
își bea frumusețea și neființa”, (Autoportret).
Iar Lucian Blaga zicea: „Câteodată,
datoria noastră în fața unui adevărat mister, nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult,
încât să-l prefacem într-un mister și mai mare”, (Pietre pentru templul
meu).
Copil fiind, Lucian Blaga descrie cum
împreună cu ceilalți prieteni încerca să dea un răspuns marilor întrebări ale
existenței. În Hronicul și cântecul vârstelor – Proză autobiografică
iată cum răspunde la întrebarea prietenului Vasile: - Cum o fi oare când ești
mort? „Mort trebuie să fie ca și viu... Când ești mort, trăiești mai departe
și nu știi că ai murit... Noi stăm acu aici, în cerc, și vorbim, dar poate că
suntem morți, numai cât nu ne dăm seama...”.
Idealul lui Lucian Blaga a fost să „destăinuiască matricea stilistică”,
termen specific blagian a culturii noastre populare, pe drumul de la mitologia
arhetipală la aspirația spre absolut într-o viziune de esență poetică”.
„Matricea stilistică” a culturii
românești e cultura populară, de aici
cunoașterea și valorificarea folclorului național e absolut necesară iar
afirmația „Eternitatea s-a născut la sat”, se regăsește în discursul de
recepție la Academia Română cu titlul „Elogiu satului românesc”, prezentată în
1937. În poezii se regăsește această legătură cu satul natal românesc:
„Sat al meu, ce porți în nume
sunetele lacrimei,
la chemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
și potecă patimei...
Spre tine cine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac”, (9 mai 1895).
În capitolul cu titlul „Cu Lucian
Blaga despre toleranță” se povestește despre plimbările din natură spre
Pădurea Făgetului duminica împreună cu profesorul Liviu Rusu, de la catedra de
Estetică și cu dinamicul lui asistent I. D. Sârbu, Ovidiu Drâmba, Anton Crișan
iar în vizita „oferită de marele
nostru profesor pe pajiștea castelului de la Ciucea, când a însoțit grupul de
studenți de la Filozofie, venit s-o ajute pe doamna Veturia Goga la construcția
mausoleului ce urma să adăpostească rămășițele pământești ale poetului Octavin
Goga, doamna Goga l-a primit pe Blaga ca
pe un vechi prieten, iar pe noi ne antrena în realizarea icoanelor în mozaic...
ne arăta și mâinile ei pline de
înțepături. Iată, domnilor studenți, cum arată, astăzi, mâinile soției fostului
Prim-ministru al României”. Doamna Goga scrisese pe frontispiciul
mausoleului: „Acest templu l-am făcut EU pentru TINE.”
Comentariul
care urmează mi se pare demn de reprodus și arată toleranța poporului român de
a primi în sânul lui pe alți oameni alungați de imperii: evrei, creștini armeni
etc. „Vedeți, doamna Goga n-a ales să zică nici «zidit», nici «construit»,
ci în cea mai bună tradiție a latinității limbii române a ales FĂCUT,
amintindu-ne că infinitivul lung al verbului «facio-facere», a devenit în
rostirea noastră milenară, un substantiv cu largi semnificații. Așa, de
exemplu, când o femeie aduce pe lume un copil, se zice că este «în durerile
facerii», iar când un creator își cizelează opera, el este «în chinurile
facerii». Și aș putea să vă mai spun că
prin câte țări am colindat, multe de sorginte latină, ca și la noi, n-am
întâlnit o expresie echivalentă cu româneasca «facere de bine»”. Acesta a
fost comentariul genialului filozof Lucian Blaga în timpul vizitei la mausoleul
de la Ciucea.
În alt timp la câțiva ani de la trecerea
în neființă a lui Lucian Blaga, studentul de atunci și profesorul meu Valer
Popa ne duce-n excursie la Castel toată clasa din care făceam parte iar mie-mi
dă să scriu pas cu pas un reportaj cu titlul „De la Ciucea la Târgu Jiu”,
reportaj ce a fost publicat în revista liceului de atunci; erau începuturile
mele în publicistică. Nu pot uita nici
azi cum mergeam în tăcere încolonați urcând de la castelul din care ne făcea
semne cu mâna dna. Goga iar noi cântam:
„La noi sunt
codrii verzi de brad
Și câmpuri de
mătasă,
La noi atâția
fluturi sunt,
Și-atâta jale-n
casă.
Privighetori din
alte țări
Vin doina
să-ne-asculte,
La noi sunt
cântece și flori
Și lacrimi
multe, multe.
Avem un vis neîmplinit
Copil al suferinții
De jalea lui ne-am răposat
Și moșii, și părinții...
Din vremi uitate, de demult
Gemând de grele patimi,
Deșertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi”, („Noi”, de O. Goga).
În
acest fel „poetul pătimirii noastre” a transmis din generație în generație dorul
și credința într-o viață mai bună prin poezie, muzică dar și prin îndrumători școlari de elită de care am
avut parte în anii liceului.
Lucian Blaga elaborează lucrări de
sinteză precum „Trilogia valorilor”, „Trilogia cunoașterii” și „Trilogia culturii”
în care e și lucrarea Spațiul mioritic.
Următorul capitol al cărții despre care
vorbesc are titlul „Lucian Blaga în fața Premiului Nobel: „Știrea despre
posibilitatea ca un intelectual român, creator de valori spirituale, va fi
recunoscut și apreciat pe plan mondial și va fi răsplătit cu prestigiosul
premiu, s-a răspândit în toată facultatea iar comentariile și întrebările
curgeau cu nemiluita”.
Inițiativa de a-l propune pentru marele
premiu a avut-o filozoful italian Benedetto Croce - fiind ministrul
învățământului și culturii în primul guvern italian după căderea fascismului și
de către scriitorii de limbă spaniolă Rafel Alberti și Tereza Leon; ar fi
trebuit să-l propună în primul rând Academia romănă, dar... la Paris îl
susținea George Enescu și Emil Cioran... dar... a început să fie contestat de
noua conducere scriitoricească care-l catalogau că e mistic, irațional, „un
pericol pentru tineret” care-l înlocuiește pe Dumnezeu cu „Marele Anonim”,
propagă naționalismul etnicist, iar în regimul trecut burghezo-moșieresc sub
guvernarea Goga a fost secretar general al Ministrului de Externe și astfel
„n-are ce căuta într-un stat democratic”, studenții comuniști au încercat
boicotarea cursurilor profesorului Lucian Blaga – dar n-au reușit. Totuși a fost
scos de pe lista celor ce trebuiau să primească marele premiu, a fost scos din
învățământ odată cu prietenul său esteticianul Liviu Rusu și cu istoricul David
Prodan iar în România au început „reformele” școlii, sovietizarea după model
străin , a fost interzisă reprezentarea pe scenă a piesei de teatru „Avram
Iancu” pe motiv de „caracter reacționar, șovin”.
După aceste evenimente mai puțin
favorabile scriitorul filozof a primit o modestă slujbă de bibliotecar, precum
altădată Mihai Eminescu, slujbă oferită de inimosul Ion Pătruț devenit director
adjunct al Bibliotecii Universitare. Astăzi în fața impunătoarei clădiri ce se
numește „Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga”, se află bustul său
realizat în bronz, cu fața îndreptată spre casa de cultură a studenților.
Ca bibliotecar a avut timp să ne dea o
magistrală traducere a dramei doctorului „Faust” a lui Goethe (aș aminti ca
Lucian Blaga știa germana încă din primele clase, el fiind școlarizat la școli
cu limba de predare germană), poate propria sa dramă. Această traducere a fost
apreciată pe plan internațional, s-a încercat reabilitarea poetului după 1955,
dar în 1961 a murit. Le spunea studenților: „-De acum voi fi tot mai liber, nu
mai sunt nemuritor! M-au scos și din Academie”...
Îl contestă și Păstorel Teodoreanu, frate
cu Ionel Teodoreanu care scrie o epigramă:
„Decât un spațiu
populat
Cu miorițe ce te-mbie
La nesfârșit regim lactat
Mai bine un petecuț de vie”.
La fel, teologul Stăniloaie îi contestă
faptul că în loc de Dumnezeu, Blaga-l transformă în Marele Anonim, în lucrarea „Religie
și spirit”, se explică acest lucru.
Se
vede că nu a fost și cred că nu va fi uitat de către contemporanii săi și de
cei ce vor urma.
Am cunoscut faptul că de zeci de ani se
desfășoară la Lancrăm Sebeș Alba Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, în prima decadă a lunii mai cu prilejul
comemorării operei blagiene și a spiritului său umanist.
Am
aflat tot din cartea mai sus citată că profesorul Lucian Blaga avea un mod de
exprimare atent la fiecare cuvânt, la fiecare expresie iar caracterul sintetic
al formulărilor, „non multa, sed multum”, i-a adus printre studenți supranumele
de „Sfinxul” iar despre „lipsa de vocație oratorică” a Proferorului care
prefera să-și citească prelegerile, „pentru a nu spune prostii”, cum însuși îi
preciza unui curios; iar o altă curiozitate care ar putea interesa pe cineva
este faptul că Lucian Blaga n-a vorbit, într-adevăr, până la vârsta de patru
ani, când a început deodată să vorbească normal și cu toate cuvintele aferente vârstei
cum mărturisește în proza
autobiografică.
Și acum am să vă vorbesc despre
profesorul meu de la cursul de Estetică și Literatură comparată care a fost
Liviu Rusu (1901-1985) - pot să mă mândresc cu faptul că a fost profesorul meu
la cursul de literatură comparată și estetică.
Era pe timpul când a fost repus în
drepturile sale de profesor universitar, pe atunci nu știam acest lucru, știam
doar că ne atrăgea ca un magnet la cursurile lui prin jovialitatea,
corectitudinea exprimării și suplețea ei încât ne duceam la cursul lui cu
plăcere de audiere.
Spre deosebire de Lucian Blaga, Liviu
Rusu vorbea tot timpul cu un entuziasm și cu o plăcere față de fenomenul
literar al poeziei încât era cu neputință să nu înțelegi ceea ce spune cu atâta
curaj și abnegație. Deși era facultativ cursul de estetică, majoritatea mergeam ca albinele la stupul cu
miere pentru a încerca și noi să înțelegem ceva din poezia contemporană
românească și universală.
Deși avea studii aprofundate și în
străinătate, a studiat și la Sorbona, în
1949 e dat afară din învățământ și ajunge tot bibliotecar lucrând într-un birou
învecinat cu a lui Lucian Blaga. În timpul șederii sale la bibliotecă a scris
lucrarea „De la Eminescu la Lucian Blaga”.
Cartea primită, cu autograf și semnătură
cum ar zice poetul din Chiuzbaia Vasile Bele, este „Estetica poeziei lirice”,
publicată în 1969 la „Editura pentru literatură”, ediția a III a. Este o carte
la care apelez mereu când scriu analize la volume de poezii.
Așa cum cred că bănuiți cartea cuprinde
multe analize estetice ale autorului făcute pentru poeții români Eminescu,
Blaga, Ion Pillat, Al. Philippide, Tudor Arghezi comparați cu Paul Valery,
Rainer Maria Rilke, Mallarme, Victor Hugo, Baudelaire, pentru a ilustra și
identifica fenomenul estetic al frumosului artistic.
Deoarece timpul nu permite voi
exemplifica din această lucrare de literatură comparată doar analize literare,
aprecieri stilistice făcute de Liviu Rusu asupra poeziei blagiene și anume:
despre versul liber cu ritm interior, o lume obscură în cuvinte enigme și
repetarea ca mijloc tectonic expresiv.
„Ritmul
este acela care imprimă aspectul fundamental al oricărei opere de artă,
unitatea în varietate... limbajul cu toate însușirile sale – de conținut, de
plasticitate, de muzicalitate trebuie să se subordoneze necesităților
interioare care sunt în primul rând necesitățile ritmului, ritmul este acela
care îmbină cuvintele și le sudează în așa fel, încât fiecare ajunge să
contribuie la făurirea unității operei;
acest rol fundamental al ritmului ne explică pentru ce organul esențial al
poeziei lirice nu este ochiul, ci urechea și simțul chinestezic; mișcarea ritmică
este liberă fiindcă ea nu este impusă prin constrângere externă, ci izvorăște
din miezul eului; ritmul leagă și eliberează în același timp; fiecare poet își
are ritmul său personal, care face ca-n toate creațiile lui să domine o
atmosferă foarte asemănătoare”, etc.
Dar... despre Liviu Rusu și ale sale
analize stilistice voi vorbi cu altă ocazie, acum nu mai era timp de discuție,
doar despre Blaga Lucian...
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu