Prostia este în limbaj uzual-familiar însușirea unei persoane de a fi lipsită de inteligență, de a fi ignorantă sau incultă. De asemenea această caracteristică poate fi atribuită ca atare sau doar în accepția cuiva, acțiunilor unui subiect, vorbelor acestora sau credințelor lui. Termenul se poate referi și la o judecată inadecvată sau la lipsa de sensibilitate sau bun-simț a anumitor persoane.
În ciuda încercărilor de a măsura inteligența, precum testele IQ, rămâne destul de dificil de determinat cine e prost sau deștept. Adjectivul prost este des folosit în sens peiorativ.
Enciclopedia Prostiei (De Encyclopedie van de Domheid) scrisă de olandezul Matthijs van Boxsel e bazată în ideea autorului că prostia e fundamentul civilizației noastre și conform convingerii că nimeni nu e atât de inteligent încât să-și dea seama cât de prost este. În lucrare prostia era definită ca: auto-distrugere inconștientă, capacitatea de a acționa împotriva lucrurilor ce îți aduc fericirea. Un citat care îi este atribuit lui Albert Einstein zice: „Doar două lucruri sunt infinite, Universul și prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul "
Asta ca s-o lămurim cu Wikipedia.
Ce facem în zilele noastre când nu știm dacă prostia este defect, ori calitate.
Un guvernant, ori parlamentar, ori un președinte, ori... orice ales care te minte, îți promite câte-n lună și stele, te fură apoi cu legea, cu legea lui, cu justiția lui, cu miliția și jandarmeria lui cum este?
Este cumva prost?
Are el inteligență artificială, ori prostie artificială?
Parcă anesteziați de-un filon de uraniu, mereu nu știm ce să alegem, mereu alegem prostia.
Zburdăm printre picioarele prostiei cu fusta ridicată.
Cu barda la brâu umblăm după dușmani imaginari numai și numai să ne protejăm călăii.
Da, noi, prostimea, alegem PROSTIA.
Nici nu s-ar putea altfel.
Oricâte nopți am lăsa la decantat, tot prostie punem în urne.
Ne certăm între noi, „ne mâncăm” între noi ca să ne-alegem prostul. „Prostul meu este mai bun decât prostul tău, este deviza prostimii”.
Alegem proști până vine târziu-n frunze, se pune mir pe fruntea nopții, sângele aiurează, aerul își schimbă compoziția, stâncile durerilor se rătăcesc prin noi, dar suntem mândri fleașcă.
Și asta pentru că prostia este sora mândriei. Proști, da' mândri cum s-ar spune. Am câștigat libertatea de-a fluiera în biserică printre tăciuni și lumânări false, printre tămâie artificială și cu fluieratul rămânem după ce șugubățul vot se strecoară-n urna blestemată.
Da, noi avem o urnă blestemată. Introducem în ea prostie și iese de-acolo catastrofă.
Mulți se vor supăra pe mine că ne facem proști, mai ales cei mândri. Atât de mândri încât, beliți de vii în Agora, solicită sare să-și dea pe unde propria pielea a umblat, să-i scutească de la această grea muncă pe iubiții aleși.
Miresme de clipe mincinoase când frământăm flori de lut peste amprenta suferinței și, mereu înrourați cu nădejde nouă din pocalul tristeții, sperăm să mergem spre tălpile învierii. Printre prostie doar învierea, reînvierea ne-a mai rămas pentru că ăștia, proștii, nu glumesc.
Și când mă gândesc că adormitele urne încep să-și deschidă gura...
Puiu RĂDUCAN
02062024-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu