duminică, 2 iunie 2024

Premiu literar important pentru maramureșeanul Marian Ilea!


Vineri, 31 mai 2024, la Sala Media a TNB a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2023.
Gala Premiilor, excelent organizată de Uniunea Scriitorilor, a umplut până la refuz Sala Media a TNB şi a dat satisfacţie participanţilor pentru dinamica întregului spectacol de înalt nivel intelectual, moderat cu umor de preşedintele interimar al USR, Varujan Vosganian.
Juriul, alcătuit din Angelo Mitchievici (preşedinte), Gheorghe Glodeanu, Andrea H. Hedeş, Mircea Mihăieş, Vasile Spiridon, Peter Sragher, Răzvan Voncu (membri), a acordat premiul la secțiunea „Dramaturgie” cunoscutului scriitor și jurnalist maramureșean MARIAN ILEA, pentru volumul „Societatea de socializare din Medio-Monte, apărut la Editura Eurotip Baia Mare.
Sincere felicitări pentru „Monșer”, omul de litere care a marcat prin activitatea sa viața culturală și jurnalismul din Maramureș.

Nu putem trece cu vederea nici premiul cel mare luat de Ion Mureșan pentru volumul „Introducere în poezie”, Editura Charmides, care, chiar dacă nu este născut pe meleagurile noastre, poate fi considerat maramureșean neaoș. 

Grigore CIASCAI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu