Regal românesc în tribunele meciului cu Ucraina...

Comentariile mele despre fotbalul jucat în meciul cu Ucraina sunt de prisos. Au paralizat o echipă cu staruri risipite pe la echipe celebre ale Europei, chiar mari campioane ale Continentului.

Luni după amiaza, la Munchen, noi am cotropit fotbalul ucrainean cu jucători din liga a doua italiană, din campionatele din Golf și din Turcia și cu cîțiva de acasă, dintr-un campionat marcat de spiritul de milițian vesel al lui Dumitru Dragomir.

Elanul jucătorilor români a fost mai puternic decît valoarea de piață a jucătorilor, decît cota lor și decît locul pe care naționala țării noastre îl ocupă în clasamentul FIFA. Nu știu cum s-ar fi terminat acest meci dacă el s-ar fi desfășurat fără spectatori sau pe un stadion din America de Sud sau din cea de Nord. Mă îndoiesc că inimile alor noștri ar fi pompat ca la tancuri.

În primele 20 de minute, jocul Naționalei României a fost modest. Probabil că ar fi continuat așa. Parcă am avut nevoie de minute bune pentru a ne dumiri și pentru a porni motoarele. Explozia de energie a venit de la compatrioții noștri din tribune.

Niciodată, Naționala României n-a mai jucat pe un teren străin acompaniată de o asemenea galerie, în realitate un cor patriotic pe zeci de mii de voci, de o amplitudine impresionantă.

Niciodată n-am văzut echipa națională secondată de o asemenea energie, de o cîntare cu sunete de val de mare, ”Româniaaa-eee/Româniaaaa-eeee!”

Victoria României împotriva Ucrainei s-a născut din energia tribunelor. Minute întregi, corul tribunelor suna ca o voce a celor de acasă. Meciul de luni seara a avut o dimensiune patriotică neobișnuită.

Ne-a dat tuturor un sentiment de identitate, de unitate, de apartenență aproape palpabilă la țara noastră așa cum este, cu toate necazurile ei. Și la limba română după care ne recunoaștem și ne croim punți între noi.

Sunt convins că marea galbenă din tribunele stadionului munchenez era alcătuită din compatrioți plecați la muncă prin toate țările europene, unii de sărăcie, de durere sau de revoltă. Sunt sigur că galeria era alcătuită și din unii stabiliți definitiv în afara granițelor țării, poate chiar veniți de peste Ocean.

Prezența lor în corul României arată misterul legăturilor cu țara, dobîndite prin naștere, semn al unei apartenențe în care ne regăsim cu toții în momente dramatice, eroice sau în cele de solidaritate frățească.

Sunt momente rare, unice în felul lor, care ne și leagă și ne apropie. Ele ne dau sentimentul și sunt chiar proba incontestabilă că am putea fi mult mai uniți.

Dincolo de rezultat, de frumusețea golurilor, de dăruirea aproape disperată cu care ai noștri au jucat, tribunele galbene de pe stadionul din Munchen au fost o sărbătoare și un regal românesc pentru Europa.

Cornel Nistorescu