Cunoscutul istoric, scriitor şi profesor Mircea Platon, redactor-șef al revistei «Convorbiri literare», având un doctorat în istorie la The Ohio State University at Columbus, SUA, şi autorul mai multor cărţi, printre care «Cine ne scrie istoria?” (2007), «Conştiinţa naţională şi statul reprezentativ” (2011), «Ce-a mai rămas de apărat?» (2016), «Naţiune, modernizare şi elite româneşti» (2019), «Deşcolarizarea României» (2020), ne-a acordat un interviu despre situaţia învăţământului românesc. Ne-a vorbit, mai exact, despre declinul drastic al învăţământului din România în ultimii 30 de ani, despre rădăcinile acestui regres fără precedent, accelerat astăzi de digitalizarea impusă fără nici un temei ştiinţific, după cum arată domnul Platon în cercetările sale şi semnalele sale de alarmă lansate în ultimii ani.
– În anul 2020 aţi publicat cartea «Deşcolarizarea
României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc».
Am dori câteva detalii despre cum a avut loc acest proces al deşcolarizării şi
ce consecinţe a avut asupra societăţii şi asupra copiilor şi tinerilor.
– Deșcolarizarea României a fost procesul prin care
elevii au fost deposedați de cunoaștere și de caracter. Procesul s-a desfășurat
conform unor metode elaborate în Occident de către echipe de experți și puse
apoi în aplicare de mari instituții internaționale care funcționează ca bănci
de memorie instituțională a reformei. Nu s-a lucrat la întâmplare, ci metodic.
Lucrul e dovedit de faptul că în România s-au parcurs exact aceiași pași ai deșcolarizării
care s-au parcurs în, de exemplu, SUA sau Franța. În SUA s-a început din anii
‘50, în Franța, din anii ‘70. La noi, în anii ‘90. Sloganurile, manipularea
mediatică, implicarea ONG-urilor, deprofesionalizarea cadrelor didactice, noua
scolastică psiho-pedagogică, toate, ca să-l citez pe Creangă, cumplitele
meșteșuguri de tâmpenie ale reformei educaționale au fost identice și au
circulat între America din anii ‘50-’60, Franța din anii ‘70, America de Sud
din anii ‘80, Europa de Est din anii ‘90, Asia Centrală și țările arabe în anii
2000. Am arătat chiar că experții din România care au făcut reforma la noi au
fost transferați apoi să facă reforma educației în Afganistan, după aceleași
rețete și cu aceleași rezultate, deși între România și Afganistan există atât
de multe diferențe culturale. Practic, deșcolarizarea României a dus la un
viitor incert pentru România, la distrugerea școlii ca motor al ascensiunii
sociale bazate pe muncă și merit, vorba lui Eminescu, și la certitudinea unui
viitor dominat fie de adulți români imaturi, slab pregătiți și incapabili să-și
stăpânească, adică să-și locuiască, gospodărească și lase moștenire copiilor
lor, țara, fie de imigranți. Practic, deșcolarizarea a contribuit decisiv la
împiedicarea transmiterii României, ca patrimoniu material și cultural, dinspre
strămoși înspre urmași.
Scandaloase
conflicte de interese în impunerea cu orice preţ a digitalizării educaţiei
– De ce credeţi că, în ciuda unui număr semnificativ
de cercetări (şi cărţi traduse inclusiv în România), apărute în ultimul
deceniu, despre nocivitatea introducerii în învăţământ a calculatorului şi a
tehnologiilor digitale – cercetări în urma cărora ţări importante, precum
Suedia sau Olanda, orientate iniţial către digitalizare, au decis recent eliminarea
dispozitivelor digitale şi întoarcerea la manualele tradiţionale -, totuşi,
România insistă să impună cu orice preţ digitalizarea, ba chiar să introducă în
învăţământul preuniversitar instrumente bazate pe AI, după cum se menţionează
în proiectul de Strategie națională pentru Inteligență Artificială 2023-2027?
Deşi, după cum aţi arătat şi în cercetarea dumneavoastră, nu este adus nici un
argument ştiinţific întemeiat privind utilitatea didactică a agendei
digitalizatoare în România.
– E vorba de uriașe interese financiare care fac să
fie trecute cu vederea chiar scandaloase conflicte de interese. Lobby-ul IT își
finanțează singur articolele care clamează rolul benefic al digitalizării. Și
aceste „studii” devin apoi materiale invocate de ME în digitalizarea educației.
E ca și cum am lua de bun orice fluturaș publicitar și l-am folosi ca sursă de
politici publice. Există corporații uriașe cu interese imense în domeniul IT,
iar autoritățile române și cele ale UE se comportă ca și cum corporațiile ar fi
niște organizații de binefacere interesate de propășirea publică. Suntem
conduși de niște oameni cu mentalitatea celor care primeau și furau „ajutoare”
expirate la începutul anilor ‘90.
„Deșcolarizarea
și deșcolarizarea digitală s-au făcut pe bani buni. S-a câștigat imens din
reformă”
– Cartea dumneavoastră şi semnalul de alarmă pe care
l-aţi lansat în 2021 prin analiza dumneavoastră amplă şi riguros documentată
«Cruciada copiilor: deșcolarizarea digitală» au scos în evidenţă aspecte grave
privind starea învăţământului românesc şi direcţia distructivă în care este
împins prin alinierea la agenda neoliberal-globalistă şi prin digitalizarea lui
cu orice preţ. A existat un impact al acestui semnal de alarmă asupra
profesorilor, părinţilor sau tinerilor sau, la un nivel mai sus, asupra
decidenţilor din Ministerul Educaţiei? Ce reacţii au existat?
– Nu. Deoarece cărțile mele nu vin cu fonduri
atașate. Deșcolarizarea și deșcolarizarea digitală s-au făcut pe bani buni. S-a
câștigat imens din reformă. S-au făcut vacanțe, s-au cumpărat case, se iau
salarii uriașe, s-au pus pe roate afaceri. Există un întreg establishment
psiho-pedagogic care s-a născut ca urmare a acestor întreprinderi de stat și
cooperatiste. Cărțile mele vin doar cu argumente și cu trimiteri la surse, nu
cu finanțări. Ecourile în rândul publicului, care include părinți și profesori,
au fost destul de puternice, dar nu de natură a schimba cu ceva mersul
lucrurilor. Cei aflați la cârma României își concep interesele strategice
într-un fel care include deșcolarizarea României și generalizarea
analfabetismului. Trusturile de presă sunt perfect aliniate acestui program.
– Cum ar trebui încurajaţi să rămână în ţară tinerii
capabili, după ce termină studiile? România îi pierde pe mulţi dintre tinerii
ei înzestraţi şi cel mai bine pregătiţi, care ar putea forma elita ţării,
lucrând în slujba neamului lor, dar aleg să-şi părăsească ţara. Ce ar trebui
făcut pentru ei?
– Ar trebui aplicat principiul „Omul potrivit la
locul potrivit”. Am forma și oameni potriviți și am avea și loc pentru ei.
Acum, sistemul e înțesat de lingușitori mediocri, de incompetenți, de
plagiatori. Nu pleacă doar tinerii străluciți, ci și oamenii normali, dar de
caracter, oamenii de bază ai unei țări.
– În Strategia privind Digitalizarea Educației din
România, MEC preia o serie de recomandări formulate de DIGITALEUROPE, despre
care aţi arătat că este principalul instrument prin care lobby-ul Big Tech îşi
impune agenda digitalizatoare în Europa şi România. Una dintre principalele
recomandări este „dezvoltarea de parteneriate instituționale public-privat
pentru alcătuirea de module curriculare de învățare online la distanță”. Cum
comentaţi acest obiectiv?
– Da, e școală de tip penitenciar, pusă în practică
în mod obișnuit în anumite țări africane și, în mod excepțional, în tot restul
lumii cu ocazia a ceea ce OMS decretează a fi „pandemii”. E școală cu Big
Brother. Nu se învață nimic, dar se țintuiește locului și se controlează totul.
„Școala
nu își propune să învețe, ci să educe. Dar educă fără să se ocupe de caracter”
– Într-o carte din 2014, filologul şi psihologul
austriac Bernhard Heinzlmaier, preşedintele Institutului de cercetări privind
cultura tinerilor, cu sediul în Viena, avertiza că „economismul, pragmatismul
şi utilitarismul” şi-au pus decisiv amprenta asupra actualului sistem de
învăţământ, consecinţa fiind formarea unor tineri individualişti, pragmatici şi
egoişti, interesaţi doar de realizarea materială. Potrivit autorului, un
fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze este „sistematica imbecilizare a
tineretului, aruncat, cu un orizont îngust de cunoaştere şi cu sufletul uscat,
într-o inumană societate în care doar performanţele contează”. Este o tendinţă
copiată şi în România, unde, în planurile de reformă a educaţiei propuse la
începutul anului 2016, se punea accent pe valorile utilitare, pe integrarea pe
piaţa globală (redactarea de CV-uri, de scrisori de intenţie etc.), în
detrimentul lecturii şi al formării unei culturi solide generale, precum şi a
unei culturi naţionale (care să includă cunoaşterea propriei noastre istorii şi
a realităţilor româneşti). La aceste planuri de reformă aţi reacţionat la acea
vreme prin analiza dumneavoastră «Tactica sistemului de învăţământ pârjolit».
Având în vedere că şi în Legea educaţiei se menţionează necesitatea formării
„infrastructurii mentale a societăţii româneşti” în sensul funcţionării
eficiente „în contextul globalizării”, ce ne puteţi spune despre aceste
evoluţii?
– Școala nu își propune să învețe, ci să educe. Dar
educă fără să se ocupe de caracter. Cu alte cuvinte, formatează. Infrastructura
mentală e softul nostru, în viziunea acestor ingineri sociali care ne conduc.
Societatea nu e inumană pentru că doar performanțele contează, societatea este
inumană pentru că nu contează decât ce decid elitele administrativ-corporatiste
că e cazul să conteze: ieri performanțele, azi diversitatea și incluziunea.
Atacurile la adresa performanței sunt atacuri la adresa vechiului neoliberalism
venind dinspre noua stângă, preocupată chipurile de om. De fapt, orizonturile
programatice ale Resetării Verzi sunt sinistre și antiumane. Transumanismul
este o realitate avansată prin politici, prin imigrație în masă, prin tot ce
ține de agenda DEI (diversitate, echitate, incluziune, n. red.). Omul este
atacat și dislocat și de imigrația în masă, și de AI, și de politicile
economice, financiare și energetice impuse de Resetarea Verde. Și aceste
lucruri nu au nimic de-a face nici cu eficiența sau performanța – pentru că
sunt masiv subvenționate din bugetul statului, din banii contribuabililor -,
nici cu umanismul sau empatia, pentru că strivesc omul, cu viața lui de
familie, sub imperative utopice așternute în asfaltul jargonului tehnocratic.
– Care consideraţi că este cauza pentru care mulţi
profesori şi părinţi nu iau atitudine fermă împotriva acestor evoluţii care au
un efect nociv asupra învăţământului şi asupra dezvoltării copiilor şi
tinerilor noştri? Dimpotrivă, mulţi chiar le îmbrăţişează şi le consideră
benefice.
– Unii câștigă de pe urma reformelor (profesori),
unii cred că câștigă (părinți), unii nu înțeleg exact ce se întâmplă. Unii se luptă
din greu în fiecare zi ca să pună o pâine pe masă copiilor și să țină pasul cu
ofensiva continuă dusă de instituțiile naționale și internaționale împotriva
omului obișnuit. Nu mai au timp să se gândească la lucruri de acest fel. Lumea
nu mai citește, nu mai are contact cu logosul, cu logica, argumentul, rațiunea.
Se merge pe emoții și pe impresii. Ar trebui câteva luni de campanie intensă la
televizor și să vedeți ce implicați ar fi cu toții.
Autor:
Irina Bazon
Sursa: ziarulumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu