Dragi ZBURĂTORI SPRE ÎNĂLȚIMI, s-a încheiat Concursul Omagial George Coșbuc!

Am solicitat de mai multe ori o atenție sporită la poezia clasică. Prozodia multora lasă de dorit. Vă spuneam că în poezia clasică se lucrează după schema metrică. Urechea ne înșală. Și punctuația este deficitară, virgulă între subiect și predicat, vocativul fără virgule, etc.

Dar trecând peste toate acestea, pot spune că poeziile au avut farmec și intuiție.

Au participat la concurs 24 de autori, aceștia fiind: DANIELA OCHIAN, MARIA CIUREA, TĂNASĂ COSTINA, NICOLETA ȘURPANU, ELENA OBRINTESCHI, GEORGETA ISTRATE, CRISTINA SCOROBETE, RĂILEANU CIPRIAN, LUMINIȚA CRUCERU, SEBASTIAN IȘFAN, VASILICA PURICE, DIDI GROSU, ANGELA PETRE, LOTICA VAIDA, IOAN AVRAM, NICOLETA LUPU, SILVANA TOMA, DRAGOS GELU, CRISTIADES MARIANA, CRISTINA SERGHIESCU, CORNELIA CLIMOV, NICULINA BERHECI, ROXANA MIRON, ANGELICA MANOLE.

În afara concursului a participat GEORGE CEAUSU.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă așteptăm la următoarele concursuri de creație literară.

În urma jurizării, s-a stabilit următorul clasament:

LOCUL 1

ANGELA PETRE

IN VINO VERITAS

În satul dintre dealuri, acoperit de vii,

Străluce și se scaldă în boaba pârguită

Un soare de-o culoare a mierii aurii,

Scăpat din poala toamnei, cu frunza ruginită.

Pe haturi de tarlale, în zumzete și cânt,

În bâzâit de viespi și muget de tractoare,

Mâini iuți culeg ciorchinii ce cu noblețe plâng,

Cu lacrima lui Bachus în sticle și pahare.

Gălețile se varsă, sub valțuri cad ciorchini,

Apoi se storc în presă și parfumată curge

Licoarea izvorâtă din strugurii virgini,

Rostogolind rubine cu focuri demiurge.

În curți de oameni tineri, femei și gospodari

Sărbătoresc când prima găleată se răstoarnă

Și curge mustul dulce în pântecele mari,

Din lemnul ce se umflă sub cercuri, când îl toarnă.

Din moși-strămoși se-ntâmplă culesul an de an

Și mustul precum viața în miezul său conține,

Esență din pământuri, sudoare de țăran

Ce simte cum licoarea îi clocotește-n vine.

El știe și se zbate să-și pună în butoi,

Înfiorat de toate, dezamăgit de multe,

Și dulce, și amarul ce-l chinuie-n nevoi,

Când nu mai înțelege ori nu mai vrea s-asculte.

"ȘI NOAPTEA PESTE LUNĂ TREC TURMELE DE NORI",

Se-adună, se risipă, apoi se-nvolburează;

Țăranul odihnește truditul trup, și-n zori,

Se-nchină la icoană. Încet, se luminează...

LOCUL 2

DRAGOS GELU

Carte către badea George

Şi află, bade, mai întâi de toate,

că suntem sănătoşi cu toţi pe-acasă

şi că-ţi trimitem, prin această carte,

dorul de tine, neumblat sub coasă.

Mai ară plugu-n carnea mea fierbinte,

brazdă de sânge răzvrătit în matcă,

răstorn în lut sămânţă de cuvinte,

prin rodul ei, spre noi să te întoarcă.

Cuvântul tău l-ai pus balsam pe rană,

când peste neamu-ntreg ningea cenuşe;

aspru ca vinul care fierbe-n cană

ori dintele ce muşcă din cătuşe.

E-un rug cămaşa ta ce se aprinde,

iar Sălăuţa sparge mori de sare;

când ne inundă mierea din cuvinte,

tu te prelingi cum ceara prin altare.

Ţi-ai strămutat credinţa-n poezie

şi versul l-ai înveşmântat cu harul

de-a nemuri, urcând spre veşnicie,

talpa de lut, pe care stă Ardealul.

„ȘI NOAPTEA PESTE LUNĂ

TREC TURMELE DE NORI",

Scriind pe frunza binecuvântată,

pe laviţa de lacrimi mari spălată.

Cântec de bucurie sau de ură,

nepotolit tot curgi să dai de ştire,

eu te presimt, sub platoşa de zgură,

cum luneci, cu zăpada-n amintire!

Bătătoresc ninsoarea unui timp,

prin vechi memorii drumul îl tot duc,

păşind prin scrumul unei amintiri

în care s-a retras tăcut Coşbuc.

Aici, la urmă, iată, iscălesc

pe umbra vie, care te-nconjoară,

cuvânt de mulţumire-ardelenesc;

la stâlpul casei, toamna se-mpletesc,

precum cărările ce duc la moară…

LOCUL 3

TĂNASĂ COSTINA

Capriciile toamnei

O toamnă capricioasă ne calcă bătătura,

Își poartă umbreluța de soare ca baston,

Îi scapără privirea și-și țuguiește gura

Când vântul se încinge, pornind un maraton.

În apriga vâltoare cad frunze arămii,

Țesând în jurul toamnei covor multicolor,

Iar umbra înserării dezlănțuie stihii

Care pornesc să geamă, formând lugubru cor.

Un fulger se aprinde pe ceru-ntunecat

"Și noaptea peste lună trec turmele de nori",

Un bici de foc ii stoarce iar cerul încărcat

Își ușurează greul, plângând până în zori.

Se stinge-ncet urgia sub soarele ghiduș.

O mantie din frunze prinse în mâzga rece,

Țesută cu mândrie de vântul jucăuș

Îmbracă-ncet pământul pe unde toamna trece.

MENȚIUNE

SILVANA TOMA

În turle scufundate

Ne-am înecat trăirea în ape-nvolburate

și-a luat cu ea iubirea, credința și speranța,

stăpâne ne sunt astăzi disprețul și mânia.

Pierdută, nemurirea ne istovește viața

și nu vom ști ajunge, când clopote vor bate,

ACASĂ, unde-n stele ne-așteaptă veșnicia.

Pe boltă mingi de foc se risipesc în soare

și pe pământ se-abate al morții anotimp,

cu aripile arse de stele căzătoare,

nu ni se mai întorc nici păsări călătoare,

dar nu vrem să-nțelegem că nu mai avem timp,

că am ucis lumina, stingându-i primii zori,

în suflete-nghețate, stăpân acum e gerul.

Am șters în curcubeie mulțime de culori,

"ȘI NOAPTEA PESTE LUNĂ TREC TURMELE DE NORI".

Ne iartă, Doamne, vina și limpezește cerul!

...

În turle scufundate se tânguie cocori.

Pictură de Serguei Toutounov, pictor rus.

Toate reacţiile:

39Marinela Capsa, Cristina Serghiescu şi alţi 37