N-am scris de mult cu rouă
și doare fiecare clipă
și doarme în vânt
refrenul rugăciunii
N-am scris de mult în umbră
și doare dimineața
altui albastru trimis
în pribegie
N-am scris de mult în zâmbetul
adierii și nici în timpul
altor toamne care-și
arată ruginiul fraged
printre clipe țesute
cu lacrimi de bucurie
N-am scris de mult în verdele-miracol
al celuilalt anotimp
care își privește
în față nașterea unui zbor...
N-am scris de mult despre podul
cuvintelor ce se
întrupează în nuferi
N-am scris de mult nici despre valul
ce își așteaptă umbra
în răsăritul altei primăveri
N-am scris de mult în urma albastră
care își scaldă privirea
de catifea în tine vânt
N-am scris de mult în picurii de ploaie
care sunt trimiși în arșița
altui albastru cules din nerușinare
N-am scris de mult despre sărutul pământului
care-și leagă amintirea
de iubirea pentru rugăciune
N-am scris de mult... și iată, azi, am scris!
Vasile Bele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu