Vineri, 15 noiembrie, ora 13,oo în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc prezentarea volumului „M. Eminescu - Gânditor privat și gazetar cu metod științific”, Editura „Junimea” Iași, autor prof. universitar dr. ION DUR, decan la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.
În prezidiu au luat loc alături de autor, managerul revistei „Nord Literar” Dana Buzura Gagniuc, în calitate de moderator al evenimentului, dr. Florian Roatiș, dr. Delia Muntean și dr. Petru Dunca care au vorbit elogios despre carte și autor.
Ultimul, dar nu cel din urmă, a luat cuvântul dr. Teodor Ardelean, gazda evenimentului, care a avut un discurs consistent, fulminant, strălucitor despre autor și preocupările Domniei Sale în ceea cel privește pe Poetul Național (în dublă calitate de poet și gazetar).
Autorul, dr. Ion Dur are peste douăzeci de volume de eseuri filosofice, unele dintre ele fiind monografii despre Nae Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Vasile Băncilă, Horia Stamatu. I-au fost acordate opt premii de către Filiala din Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, a obținut Premiul „Mircea Florian” pentru Filosofie al Academiei Române.
Despre volumul lansat la Baia Mare Adrian Dinu Rachieru afirma: „Ni se oferă, decodând răbduriu gândirea fondatoare și cântărind faliile de sens, un Eminescu în mărime naturală, trecând vămile tuturor epocilor și ideologiilor. Adică redat lui însuși, ca gânditor privat și publicist cu metod științific (cel dintâi gazetar român profesionist), îngemănând strategia retorică cu armătură pozitivistă, făcând jurnalism ca și cum ar scrie literatură. Un conservator sui generis (înțelegând conservatorismul ca un mod de a vedea lumea), un analist instruit (din sursele moderne ale vremii), urmărit în posteritate de un cumul de etichete (paseism, reacționarism, xenofobie, antisemitism)”.
Felicitări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu