Mai vine toamna pe la noi
Mai vine toamna pe la noi,
Cu frunze galbene pe cale,
Și ne aduce înapoi
Un timp ascuns printre petale.
Mai vine toamna lin, încet,
Cu pași de aur peste casă,
Și parcă sufletul discret
Își cheamă tinerețea acasă.
Noi, cei cu tâmple argintii,
Privim spre anii ce-au trecut,
Și strângem vechile bucurii
Din tot ce-am fost și am avut.
Pe banca veche din grădină
Mai stăm privind spre cerul clar,
Iar amintirea ne alină
Ca un cântec vechi, de chitară.
Mai vine toamna peste sat,
Cu miros dulce de gutuie,
Și fiecare pom uscat
Ne spune-o veche poezie.
Prin parcuri, pașii sunt mai rari,
Dar dorul nostru-i încă viu,
Și printre ramuri de castani
Mai căutăm ce-a fost târziu.
Nu ne sperie frunza căzută,
Nici anii care-au mers grăbiți,
Căci viața, chiar și obosită,
Ne-arată cât am fost iubiți.
Iar dacă plouă într-o seară,
Ne strângem lângă geam tăcuți,
Și toamna pare-o călătoare
Ce ne adună pe cei mulți.
Mai vine toamna pe la noi,
Și bate-n geam cu mâna-i lină,
Iar noi o primim fără nevoi,
Cu pacea inimii senină.
Când anii trec și se adună,
Rămâne-n noi un dor curat,
Iar toamna, blândă și străbună,
Ne spune: „Încă n-ați plecat!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu