DESPRE DOR … NUMAI DE BINE!

… de Cristina BELE – membru fondator al revistei DIN VATRA SATULUI – o revista de promovare a valorilor noastre spirituale, fondată în anul 2009, și participantă la Festivalul ,,FLORENŢA ALBU˝ - 2017, Călăraşi, organizator poetul MARIN TOMA

… permiteţi-mi o părere sinceră și personală, deloc critică … un punct de vedere, simplu și modest, despre ce a fost sau ce-aș fi vrut să fie la acest prestigios festival … cu specificaţia următoare: nu sunt critic autorizat, iubesc literatura de bună calitate și mă înclin celor care slujesc frumoasa noastră limbă … Mulțumesc pentru înțelegere!

Marcată profund de emoția participării, în luna septembrie, acest an al Domnului – 2017, la finala şi festivitatea de premiere, din cadrul concursului naţional de poezie, proză, eseu, reportaj, epigramă, artă plastică - FLORENŢA ALBU – Dor Mărunt, Călărași, permiteți-mi să îmi exprim această bucurie, mărturisindu-vă şi dumneavoastră, cei care aveţi răbdare de-a citi cele ce vor urma, mulţumindu-vă pentru răbdare și înțelegere, încă de la început.

Vă mărturisesc, iarăşi cu sinceritate şi modestie, că nu am mai avut ocazia, până la Călărași, de-a participa la astfel de evenimente, din diverse pricini – obiective (sau mai puţin obiective), motivate (sau mai puţin motivate). Dar cum, orice lucru îI are un început al său, iată că și  începutul meu s-a întamplat să fie aici, la Călărași – să tot fie câteva sute-bune de kilometri, până acolo, eu fiind din nordul țării, din Baia Mare, unde vă aşteptăm cu mare drag să ne fiţi oaspeţi literari, gândindu-mă, că întâlnirea cu Dumneavoastră, dragi prieteni poeţi, prozatori, eseiști, epigramiști sau artiști plastici, aici, în nord de țară, la Baia Mare, ar fi printre altele, o adevărată binecuvântare.

Dar cine ştie, când şi cum, cărările noastre, poate, se vor mai intersecta, iar eu, voi insista în a vă smulge această promisiune – că veţi ajunge și la Baia Mare cu tolba plină. Așa cum aţi spus și la Călărași, din cele patru zări – Constanţa, Slobozia, Ploiești, București, Drăgășani, …

Voi scrie toate ce urmează, în dublă calitate - întâi, cea de iubitoare de literatură de bună calitate (o părere personală), şi-apoi, în calitate de membru fondator al revistei DIN VATRA SATULUI – care din motive financiare, apare când ,,sunt bani˝, revistă la care vă invităm să ne fiţi colaboratori.

Nu am să vorbesc despre noi şi revista noastră, ci despre cât de minunată a fost ,,ședința de cenaclu literar˝, de la Lehliu-gară, organizată de minunatul şi curajosul poet Marin Toma (om de-al locului), pe care îmi permit să-l felicit - întâi și-ntâi – pentru această frumoasă reușită, dar și pentru curajul și buna organizare. A fost o întâlnire care a stat, preț de câteva ceasuri-bune,  sub semnul emoției, al poeziei de bună calitate, sub semnul spiritualității. A fost, de fapt, o întâlnire de suflet, cu oameni de suflet. A fost finala şi premierea participanților la secțiunile amintite – poezie, proză, eseu, reportaj, epigramă, artă plastică. Iar participanți au fost, har Domnului!

Chiar dacă drumul a fost şi lung şi obositor, nimic nu a mai contat. Aici, la Dor Mărunt, nu ai simțit nimic din toate acestea – nici măcar oboseală, pentru că fiecare dintre cei prezenți a adus cu el, în inimă şi în suflet, doar lucruri frumoase, plăcute auzului … Ne-am întâlnit sub razele soarelui în zi de sâmbătă - 02.09. 2017 (orele 11.00 – 16.00) fiecare după cum a ajuns, ca mai apoi să ajungă și organizatorul în persoana poetului Marin Toma. Recunosc faptul că noi, cei din Baia Mare, am fost printre primii ajunși! Dar, ne-am bucurat de frumusețea locului. Am fost ,,furați˝ de minunățiile naturii din acest colț de țară - Lehliu (Călăraşi), gândindu-mă că fiecare loc are frumusețea lui.

Întâlnirea a fost programată și organizată la Restaurantul ,,Rustic˝ - Lehliu, gazdă care a fost extrem de generoasă, primitoare şi ospitalieră.  Mulțumirile noastre se îndreaptă și spre cei care ne-au fost gazde! Ne-am întâlnit, sau ne-am adunat, am făcut cunoştință fiecare cu fiecare, și în câteva clipe parcă, ne cunoşteam toți cu toți, şi eram prieteni, parcă de-o veșnicie! Şi cât de minunat este acest sentiment! S-a făcut o scurtă prezență, fie şi pentru a fi sigur organizatorul că toți cei care au confirmat participarea au ajuns cu bine în zonă – poeți, epigramiști, eseiști, dascăli, intelectuali, ingineri, ofițeri în diverse ministere – fiecare cu tolba plină de literatură.

Apoi, s-a prezentat juriul concurs - cel care a avut sarcina cea mai frumoasă și mai grea, de-a decide care dintre lucrările participante la concurs suntcele mai bune, cele mai frumoase, cele care au calitatea cea mai bună … pentru a stabili o ierarhie a premiilor puse în joc. Grea sarcină, zic eu, acuma, principiul  primordial fiind valoarea, calitatea, rima, versul, metafora, proza, stilul. Iată jurații ,,răspunzători˝ efectiv pentru acordarea premiilor׃

-         scriitorul  Nicolae Rotaru – Bucureşti – membru U.S.R;

-         poetul Romeo Tarhon – București – ziarul Națiunea;

-         poetul Ion Ionescu-Bucovu – Râca - Argeș;

-         poet (general în rezervă) Gheorghe Văduva - Bucureşti; 

Juriul format din renumiți scriitori, ziariști, poeți de certă valoare – trecuți prin asemenea experiențe, și-a mărturisit bucuria, dar și greutatea în a lua decizii, datorită calităţii aparte a tuturor lucrărilor sosite în concurs, lucru rar întâlnit. Au transmis tuturor participanților felicitări și au deliberat în baza acestor principia și a imparţialităţii, fiecare după cum a ştiut mai bine şi mai sever, notând cu note de la 1 la 10 fiecare lucrare aşa cum e firesc! Notele au fost mari şi foarte mari fără putere de tăgadă. ,,Nu a fost uşor, dimpotrivă! Am simțit o anume greutate în a face departajarea cuvenită ş obiectivă în acelaşi timp!˝ a rostit la un moment datunul dintre împuterniciţii-juraţi, și m-am bucurat să aud acestea de la dumnealor – în baza principiului sincerității. Asta dovedeşte multe! Curaj, forță, calitate, demnitate, responsabilitate, onoare şi chiar dragoste incontestabilă, dar şi respect pentru ceea ce se face pentru literatură dar şi în interiorul ei. Respect pentru literatură şi pentru cititori – pentru ceea ce s-a trimis a fi jurizat. 

Preț de câteva ore, sub călduroasele raze de soare, la Lehliu-gară, Călărași, totul astat sub semnul zâmbetului, emoţiei puternic ancorată în sufletul creatorilor de literature, sub semnul căldurii sufleteşti, sau sub semnul binelui şi al frumosului.

Şi-aşa cum ştie românul că biserica şi tradiţia la un popor civilizat, nu au voie să fie uitate, sau marginalizate, ferească Sfântul, s-a ,,profitat˝  de prezenţa celor doi preoţ la acest eveniment – pr. Zamfira Ion şi pr. Sorin Staicu – Dor Mărunt – rugâdu-i să dea o binecuvâtare. Așa a și fost! Cei doi preoţi, împreună cu întregul colectiv present, am rostit rugăciunea … Tatăl nostru …şi s-a dat binecuvântare, ținând cont și de faptul că întreaga ortodoxie, serbează la fiecare început de septembrie, începutul unui nou an an bisericesc! Coincidenţă sau simplă întâmplare?! Nimic nu-i întâmplător sub soare – îmi permit să mai adaug, întorcându-mă cu aceeași evidentă emoție la evenimentul în sine.

Aici, la Călărași, alături de cei care iubesc dorul … și Dorul Mărunt … s-a zâmbit … s-a glumit … s-a simțit și s-a trăit emoția. Aici, la Dor Mărunt, s-au creeat punți de legătură literare, între o ,,grămadă˝ de zone etnofolclorice, şi ce este cel mai frumos … aici, la Dor Mărunt, ai uitat de dor, ai uitat de stres, ai uitat de nervi şi agitație, ai uitat de nevoi personale, ai uitat de impozite sau taxe, ai uitat de cele zilnice, ai gustat din frumusețea rimelor şi a versurilor. Aici, la Dor Mărunt, ai respirat literatură de cea mai înaltă ținută. Aici, la Dor Mărunt, s-a definit valoarea literară şi s-a făcut apel la iubire, la înțelegere și la dragoste. Aici, la Dor Mărunt omul s-a identificat și confundat cu frumusețea literară.

Apropos … vorbind de uitare și uitat … aici, la Dor Mărunt, cred că au uitat să ajungă autorităţile locale. Aş fi crezut că ajunge şi un ,,domn primar˝ (sincer aşa mi se părea moral) … sau cineva din Consiliul local … cei responsabili din Comisia de cultură, din cadrul Primăriei. Ei, au uitat să vină, sau dorul dumnealor a fost prea greu de adus (de dus) până la restaurantul Rustic (plătitor de taxe şi impozite la Primărie. Ups! Nu meritați sincere felicitări din acest punct de vedere, dar vă anunț (personal pe această cale) că ați pierdut o adevărată lecție de literatură, o lecție de viață, o lecție de istorie pentru că în acel moment s-a scris, inclusiv o pagină din istoria literaturii noastre româneşti. Iertare pentru acest moment de sinceritate, dar nu pot să accept niciun fel de scuze! Un reprezentant putea fi acolo … iar lipsa aceasta dovedeşte multe! Inclusiv lipsă de respect pentru cei prezenți. Dar noi, vă mulţumim că ne-aţi demonstrat cu adevărat cine sunteţi, dragi împuterniciţi ai comunității! Sau, poate, la aceste materii – literatură, istorie, educație civică – ați fost corigenți, în timpul anilor şcolari. O bilă neagră, domnilor reprezentanți ai acestei comunități pe care o păstoriți, fără doar şi poate, cu incompetență! Dar sunteți aleşii locali … Respect pentru cei care nu ai ştiut ce şi cum votează! Vă recomand mai mult discernământ atunci când sunteți chemaţi la urne!

Noi - poeții, epigramiştii, eseiştii, prozatorii, artiştii plastici … am fi dorit să vă cunoaştem şi să vă dăruim bucurie din bucuriile noastre crezând că iubiți şi apreciați acest gen de manifestări. Dar am văzut contrariul! Şi mă opresc … crezând că aş putea fi acuzată şi de un posibil ultraj (evident nedovedit) dacă aş continua, Doamne fereşte!

Continui să repet, pentru că nu mă pot abține, felicitări organizatorului – poetului Marin Toma şi participanților şi finaliştilor sau premianților. Dar pentru că a fost şi un  DAR … nu m-am putut răbda să nu-l fac public … cănoi suntem sinceri, oneşti şi corecți. S–a judecat, sau s-a condamnat la modul cel mai elegant posibil, lipsa ajutorului din partea celor competenți şi chiar unii cu importante atribuțiuni funcționale, concrete în acest sens – sprijinirea activităților culturale de importanţă deosebită pentru comunitate. Adică, implicare – nota zero! Din partea instituţiilor de cultură abilitate … din partea Primăriei şi a primarului (dacă era prezent ziceam domnul primar!), sau din partea Consiliului local şi a Comisiei de cultură din cadrul primăriei. Culmea, şi asta din modestie, chiar şi aşa, cei prezenți la această festivitate au vorbit elegant, frumos, sobru la această lipsde implicare din partea autorităților locale. La noi, în Maramureş, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva, aşa ca într-o paranteză!

Poate autorităţile locului nu au doruri!? Să trag concluzia că răspunsul este pozitiv! Poate că n-or fi având dumnealor cei cu atribuţii pe linia sprijinirii culturii româneşti, doruri, dar n-au nici dureri? Că tot cu litera D începe! Dragilor (asta din respect …) v-am simţit lipsa şi poate că era frumos din partea Dumneavoastră, să ne întâmpinaţi ori să ne întindeți mâna (tot o formula de respect) cel puțin sub forma unui prietenesc salut … că altceva nu ştiu sau nu cred că aşteptam! Dacă noi, - poeții, şi în general scriitorii – truditorii pe tărâmul acestei limbi frumoase, nu am fi înţelegători şi prietenoşi, atunci cine! Poate altădată! Sau poate într-un alt context! Poate aţi fost pe uliţele dorului cu alte dureri sau doruri, profitând de frumuseţea acestui început de septembrie. Că la biserică sunt sigur că nu aţi fost, dumnealor preoţii au fost cu noi – şi vă mulţumim, rugându-vă să vă rugaţi pentru mintea acestor ,,rătăciţi-aleşi˝! Sunt deja curios să vedem ce ne va aduce anul, de-om mai fi trăitori!

Personal, dacă ajung şi mai trăiesc astfel de întâmplări mă fac ,,eseist(ă)˝ şi vă fac un eseu personalizat … şi îl trimit la concurs, spre jurizare! Aceasta este, din păcate, condiția poetului, condiția scriitorului, în general. Nu ştiu cât este de înțeles acesta, nu ştiu cât este de apreciat, dar am înțeles un lucru, cunoscându-i, colaborând cu ei.

El, scriitorul, poetul, eseistul, epigramistul, prozatorul, artistul plastic, nu va da înapoi, niciodată. Nu se va lă pradă lipsei de implicare a celor care au aceste atribuțiuni profesionale. Ba mai mult, va face efort pentru a fi descoperit, mediatizat, promovat cu forțe proprii cât îi va sta în putință. Chiar dacă aceasta este situația reală a scriitorului, (oricare ar fi el) aici, la Festivalul ,,FLORENŢA ALBU˝, s-a vorbit frumos, s-a dat dovadă de mult bun simț şi multă înțelegere şi disciplină literară.

Aici, s-au rostit poezii, una mai frumoasă ca alta, (pe măsură ce fiecare şi-a primit diploma a avut la dispoziție aproximativ 3-5 minute – stabilite de organizator), s-a cântat (chiar pe mai multe voci – ,,profi˝ adică), s-a ridicat un păhărel în cinstea tuturor celor care cu mândrie spun că sunt ,,slugile limbii române˝. Au spus acest lucru fiecare participant la festival, dar cu mândrie, cu fruntea sus, nu aplecată a ruşine.

Şi s-a mai spus un lucru emoționant׃ – Aici, la Dor Mărunt,  poezia (şi literatura) a fost ridicată la rang de catedrală – casă a lui Cristos. Şi s-a făcut promisiunea că DOR MĂRUNT va dăinui în ciuda tuturor vitregiilor sau condițiilor mai mult sau mai puțin modeste. Chiar dacă mocirla va acoperi poezia sau sufletul scriitorului (lucru prea puțin probabil), aceasta va fi ridicată, îngrijită şi apreciată, pentru că în veacul veacului, poezia va avea ceva de transmis.

Şi o va face necondiționat, mereu cu respectul datorat cititorului, cel care se opreşte preț de câteva clipe să îşi umplu inima şi sufletul cu bucurie, cu rimă, cu frumos, cu bunăate. Poemul nu va distruge niciodată, dimpotrivă, va fi o importantă piatră de temelie. Poetul, precum cititorul, va trăi şi va savura versul şi rima!

Au fost şi păreri de rău! Despărțirea… Şi finalul acestei finale! Fiecare şi-a luat premiul şi diploma, s-a făcut o şedință foto de anvergură, ba a fost şi un moment folcloric de înaltă ținută emoțională, când printer invitați şi-a făcut apariția un mire şi o mireasă, alături de naşii dumnealor, aflați în aceea zi la o şedință foto.

Până una-alta, deja îmi este dor de Dor, de Dor Mărunt! Nu ştiu dacă drumurile noastre se vor mai intersecta vreodată prin aceste locuri, dar istoria sigur va nota toate acestea. Istoria literară, că aici la Dor Mărunt, pe ulițele dorului din inimile fiecărui participant s-a scris o pagină de istorie şi de literature, iar cei câştigați – şi la propriu şi la figurat – au fost participanții. Bila neagră, revine autoritățlor pentru lipsa de implicare şi neprezență, încurajare, susținere şi sprijin. Şi iar felicitări poetului Marin Toma cel care a şi promis că toate acestea vor fi trecute sau cuprinse în paginile revistei ,,Dor de dor˝, unde este redactor-şef.

Din lista cu participanți îmi permit să notez pe câțiva, deși nu mi se pare cinstit căci aici nimeni nu a fost mai presus. Toți au fost minunați și au vorbit frumos inclusive despre cei lipsă. Poeziile aduse au făcut adevărată încântare auditoriului, tot așa precum cântecele.

Cântecul a fost pe textul autorului, așa ca într-un cenaclu. Autorul i-a dat viață, cântându-l, punându-l pe note muzicale. A fost o adevărată frumusețe. Felicitări tuturor celor prezenți. Felicitări curajoşilor şi drept-juraților pentru hotărârile dumnealor. Vă mulțumim pentru obiectivitate şi vă promitem (aşa cum s-a rostit la Dor Mărunt), că nu vă vom uita şi că ne va fi dor, inclusiv de dumneavoastră.

Printe altele, rețin numele lui Veturia Ionescu, Marian Bărăscu,  prietenul eCreator-ului, Magdalena Hărăbor, Aurelia Panait, Maria Călinescu, Ioana Banner, Kaiter Liviu, Ion Ruse şi Elena Roxana Sandu – cei care au lăsat un semn în agenda mea personală, cu specificația că ceilalți nu au mai apucat acest lucru, rugându-vă pe dumneavoastră, domnule Marin Toma, să întregiţi acest tablou cu numele fiecărui participant, pentru nu fi cazul unei supărări, ferească Sfântul. Sunt convinsă că ne vom mai întâlni pe ulițele dorului, pe uliţele Dorului Mărunt. Pe curând …! Doamne ajută!

CRISTINA BELE – Baia Mare

22 septembrie 2017

,,Maria Tripon – mesager al Țării Oașului – promotorul țâpuriturilor oșenești”!

Cartea ,,Maria Tripon – mesager al Țării Oașului – promotorul țâpuriturilor oșenești”, va fi lansată sâmbătă 1 decembrie 2012, în orașul Negrești-Oaș, începând cu ora 12.00. Cartea a apărut prin grija colectivului de autori – Gheorghe URSAN, Cristina BELE, Ramona URSAN, prof. Florica JURASKO și a poetului-jandarm Vasile BELE.

Coordonator colectiv – prof. dr. h.c. Dumitru FĂRCAȘ, renumitul taragotist, maramureșean de-al nostru, stabilit la Cluj. Apărută la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, ISBN 978-606-93174-1-9, pag. 266 (din care 42 Anexe foto color și alb/negru) cartea prezintă viața, trăirile, emoțiile dar și activitatea arhicunoscutei interprete de muzică populară, ambasador al Țării Oașului, Maria Tripon, iar la final – semnează mesaje impresionant de interesante și sincere – prietenii de suflet, autorități locale și județene, poeți, rude, profesori universitari și colegii de cântec.

Structurată pe V capitole – fiecare extrem de interesante – cartea este prefațată de Gheorghe Ursan. Spicuim din argumentul cărții, intitulat: ,,Maria Tripon - în loc de prefață”

            Scriu despre toate acestea din ipostază dublă – prima, acea de iubitor de folclor, promotor al tradițiilor satului românesc, iar cea de-a doua ipostază – cea de membru fondator și cea de redactor șef adjunct al revistei ,,Din vatra satului”, o revistă  în care este promovat folclorul în forma autentică, o revistă în care tradiția este promovată nealterată. Iar ritul și ceremonialul sunt privite și interpretate la adevărata lor formă – sacră.

Scriu toate acestea cu gândul că Maria Tripon, cea care a apărut în paginile revistei noastre, merită acest moment. Maria Tripon și-a scris singură adevărata ei carte. A scrie doar despre Maria Tripon cred că este un păcat, pentru că Maria Tripon nu a fost niciodată singură. Și, mai cred un lucru (sunt convins de el!) – Maria Tripon urăște singurătatea. Mariei Tripon îi place ,,lumea” și chiar este îndrăgită și iubită de lume.

Adunând materialul cărții, mi-am dat seama, cu adevărat, cine și ce fel de om este Maria Tripon. Ce om complex este Maria Tripon și câtă modestie îi încape în suflet! Consider necesară o astfel de inițiativă – de-a aduna între coperțile unei cărți – viața și trăirile, drumurile și bucuriile, emoțiile interpretului. Despre Maria Tripon s-a scris mult și totuși puțin! Pe Maria Tripon o cunosc mulți și totuși puțini! Până și prietenii cei mai buni recunosc acest lucru. Toate acestea sunt un ,,prim pas” (îmi place mie să spun!) în a o cunoaște pe Maria Tripon așa cum este ea.

Maria Tripon este un om simplu, generos și valoros și-ar fi păcat, mare păcat, să se piardă toate acestea. Cu acest ,,prim pas” al nostru, considerăm că descoperim doar o părticică din întregul - Maria Tripon. Pic cu pic, pas cu pas, probabil, vor fi și alții care vor dori a scrie despre Maria Tripon. Și, chiar rostindu-i numele – Maria Tripon – la cât de modest om este, nici nu ai zice!

Câți oare dintre persoanele din această țară au ocazia, sau privilegiul, de-a întâmpina un președinte de țară – cum a întâmpinat, alături de alte oficialități județene, și nu numai – Maria Tripon?! Le-a întâmpinat așa cum se cuvine, apoi l-a poftit la un ,,gioc oșenesc”, la o tropotită oșenească. Nu cred că a fost vreun președinte al României care nu a fost ,,giucat” de Maria Tripon – vezi pentru veridicitate articolul din carte.

Câți oare știu că Maria Tripon a fost actriță în film? Cunoscând-o îmi dau seama cât de frumos a știut să treacă prin viață. Câte diplome, medalii, distincții sau premii a adus Maria Tripon acasă de prin festivaluri și concursuri? Enorm de multe! Îi aparțin Marie Tripon, dar ele aparțin și Țării Oașului. Și sunt doar câteva exemple.

Nu cred că a coborât de pe scenă, într-un festival sau concurs, fără să ia vreo diplomă, fără vreun premiu. Câteva din toate acestea le-am cuprins în această carte. Noi, colectivul de autori – membri fondatori ai revistei ,,Din vatra satului” – am pornit demersul nostru de la un articol despre viața și personalitatea Mariei Tripon, ce a apărut în revista menționată mai sus, revistă fondată în anul 2009, și în paginile căreia, la rubrica sau pagina ,,Cântecul și interpreții noștri”, Maria Tripon a acceptat să fie trecută. Eu spun că este un merit, dar și o bucurie, atât pentru noi, membri fondatori, cât și pentru Maria Tripon, personal.

Maria Tripon a acceptat să fie prietena noastră a tuturor iubitorilor de folclor. Iată-ne, azi, mulțumindu-i pentru faptul că a avut încredere în noi și în munca noastră. Nu este singura, dar cu siguranță a fost printre cei dintâi. Dacă Dumnezeu ne va  ajuta în demersul nostru, evident, la această pagină a revistei amintite vor mai apărea alți și alți interpreți ai cântecului popular. Deocamdată s-a scris despre Silvia Tămășan, Onișor Pop, Ghiță Blidar, Viorica Haiduc Bote, Veronica Crăciun Perșe - și suntem încă la început de drum!

Cu mâna pe inimă recunosc faptul că, la această dată, mai așteaptă la rând alți câțiva zeci de interpreți. Doamne ajută! Doamne ajută să ne vedem visul împlinit. Să le vedem visul împlinindu-se, adică ceea ce scriu aici, să devină cât de curând realitate! Așa cum visul Mariei  Tripon s-a adeverit.

Maria Tripon mereu a fost apreciată, și pe bună dreptate. I s-au încredințat sarcini grele și foarte grele. Vezi spre certitudine primirile (întâmpinările) de oaspeți, reprezentanți de seamă din diverse domenii de activitate, inclusiv domeniul politic sau din cultură! Nu multora li se întâmplă astfel de minunății.

Maria Tripon mereu ,,s-a învârtit” în astfel de cercuri, tocmai pentru că este un om de încredere, un om citit și cultivat, un om competent. De asta i s-au încredințat astfel de sarcini, frumoase, de-altfel. Maria Tripon poate fi acuzată de simplitate pentru că este un om simplu, de generozitate pentru că este un om generos, de prea multă prietenie pentru că este un om mult prea prietenos. În schimb, nu am văzut la Maria Tripon, răutate, lăudăroșenie ori nesinceritate.    

A scrie o carte doar despre Maria Tripon nici nu cred că s-ar cuveni, pentru că ea este egala ansamblului ,,Sânzienele”, este egala ansamblului ,,Oaș”, într-un cuvânt, Maria Tripon se identifică în toate cu Țara Oașului, locul ei cel mai drag, locul unde s-a născut și a copilărit, locul pe care-l poartă în suflet pe oriunde ar purta-o pașii.

Ce înseamnă toate astea? Multă muncă și încredere în om. Maria Tripon este omul harnic și demn de încredere, este un om responsabil în adevăratul sens al cuvântului.

Îmi aduc aminte cu drag momentul primei noastre întâlniri. Cu sinceritate absolută voi recunoaște în fața dumneavoastră că așteptam să văd un om măreț, un om mândru, probabil m-am gândit și la un om plin de sine. Și-acum când scriu toate astea îmi vine să râd de mine, dar și de ideea ce m-a cuprins în acele momente, căci nimic din toate acestea – trufie, mândrie ori mărețoșenie – nu caracterizează omul Maria Tripon.

Planurile/obiectivele noastre – ale membrilor fondatori ai revistei ,,Din vatra satului” sunt multe, și putem spune că ni le-am îndeplinit corect, concret și cinstit până în această clipă. Promitem să nu ne oprim aici din a promova, atât cât ne stă în putință Țara Oașului, dar și interpretul/omul/ambasadorul Maria Tripon, devenit între timp, vrednic colaborator al nostru.

Sfătuindu-ne, într-o ședință de lucru, ce sau cum ar trebui făcute lucrurile pentru bunul mers al revistei, am ajuns la consens, toți membri fondatori și colaboratori. Adică? Pentru a cunoaște un om, câtuși de puțin, va trebui sau trebuie să vezi sau să știi ce zic și alții despre el.

De aici, necesitatea acestei cărți. De aici necesitatea adunării materialelor apărute cu și despre Maria Tripon. N-a fost o muncă grea. Nu a fost un efort mare! Dimpotrivă, și chiar ne-a făcut o mare plăcere. Repet – este un prim pas pentru a o cunoaște pe Maria Tripon așa cum este ea – promotor al autenticului din Țara Oașului.

Maria Tripon și-a scris singură, cu osteneală această carte, efortul nostru a constat doar în a aduna materialele – e drept și asta, oarecum dificilă - și aranjarea lui într-o ordine cronologică și firească în demersul desfășurării evenimentelor. Și, nu este decât o parte din activitatea desfășurată de-a lungul anilor. Desigur vor mai urma și alții dar și alte cărți ori însemnări despre Maria Tripon, căci este de neoprit.

Maria Tripon, de ziua ei, (n.a. 2012 – 50 de ani!), și-a făcut cadou o carte unde sunt cei câțiva zeci de ani de muncă, de osteneală nespusă, de stres nerostit, de emoție înțeleasă sau mai puțin înțeleasă, trăirile trecute și petrecute într-o emisiune televizată, căci să nu credeți că Maria Tripon, în ciuda experienței profesionale, atunci când urcă pe scenă, nu are emoție!

Sute de întrebări și tot atâtea răspunsuri! Poate chiar mii de întrebări și răspunsuri! Dar, înainte de toate responsabilitatea unei emisiuni de toată cinstea. Un desfășurător ce trebui întocmai să fie respectat ... dar astea sunt oarecum ,,dedesubturile” unei televiziuni. Emisiuni ,,în direct” unde nu ai voie, moral, să te fâstâcești, să te bâlbâi, să minți, să te lauzi, să nu știi.

A reprezentat de fiecare dată Țara Oașului cu cinste, gândindu-se că este mesagerul a mii de oameni, a tuturor oșenilor din această zonă, poate chiar zeci de mii. Nu ești ,,de capul tău” acolo, pe scenă, sau la televizor în emisiune. Ești și reprezinți pe cineva! În acele clipe te identifici cu cei pe care-i reprezinți – în cazul concret al Mariei Tripon, cu Oașul, cu întreaga Țară a Oașului, în tot și în toate – port, grai, comportament, tradiții ori obiceiuri, sau cântec.

Maria Tripon a fost conștientă întotdeauna de această responsabilitate și mereu a fost sinceră și prietenoasă așa cum este caracterul oșeanului, mereu atent la detalii.

Țara Oașului – mirifică, peisaj de basm, cu oameni simpli și primitori, ospitalieri și prietenoși – frumoasă zonă – cu oameni modești, harnici și iscusiți, dar înainte de toate cu oameni care-și iubesc originea și tradiția, încât cel care calcă pe-aici pentru întâia dată, revine cu drag iar, și iar, și iar ... pentru a descoperi tot mai multe despre Oaș și despre oșeni.

 Fericit trebuie să fie acela care duce toate astea și le arată și altora. Maria Tripon asta face – ia din toată splendoarea locului și atâta cât îi este cu putință o arată și altora, o promovează, o valorifică, o face cunoscută, pentru a se ști că undeva în lume, într-o țară numită România, există o zonă minunată, există un loc sfânt, numit, etnofolcloric, OAȘ - Țara Oașului – un loc sfânt și unic.

Aici, stelele strălucesc mai frumos, aici ,,codrul este frate cu românul”, aici codrul este apărătorul omului dar și singurul ,,furnizor” de inspirație și de liniște, aici tradiția nu va fi uitată niciodată, ba dimpotrivă, va fi promovată de fiecare trăitor al locului după putința lui.

Maria Tripon este coborâtoare dintr-o astfel de lume. Distinsă doamnă Maria Tripon, ambasador al Țării Oașului vin și închei toate acestea felicitându-vă și în nume personal, în numele membrilor fondatori ai revistei, dar și în numele colaboratorilor ce ni s-au alăturat de-a lungul timpului, în dăinuirea și promovarea revistei, pentru că azi, aici, îi reprezint, rugând Cerul și pe Dreptul Judecător să trimită putere și sănătate asupra dumneavoastră și asupra familiei dumneavoastră, căci fără ajutorul și susținerea familiei nu cred că ajungeați în vârful ierarhiei valorilor culturale.

De liniște și pace sufletească, de armonie și înțelegere să aveți parte pe oriunde vă vor purta pașii, pentru a urca pe scena cântecului popular. Cunoscându-vă, într-o oarecare măsură, știindu-vă cât de luptătoare sunteți, cred că veți depăși orice piedică. A vorbi despre Maria Tripon nu este deloc o greutate în acest context, căci Maria Tripon țâpuritoarea Țării Oașului se identifică cu tot ceea ce înseamnă Oaș.

Și-aș mai rosti doar o frază cu gândul la cât de norocoși trebuie să se simtă oșenii, că o au ca întâi-promotor cultural pe Maria Tripon. Maria Tripon nu cred că ar fi ea fără Oaș și oșenime. Aș aprecia dacă fiecare ar face ,,pe sfert” cât face Maria Tripon – mereu atentă la detalii, mereu încrezătoare în forțele ei. Chiar citeam la un moment dat, la corectura cărții, într-un articol scris de un prieten de cântec al Mariei Tripon, în care spunea atâta de frumos - și-acum reproduc din minte - ,,Maria Tripon este omul potrivit la locul potrivit” și cât de bine i se potrivește!    

Maria Tripon n-ar avea suflu și nici suflare dacă n-ar fi Oașul sau Țara Oașului.

Maria Tripon n-ar fi ea dacă n-ar îmbrăca frumosul costum popular sau n-ar educa în spirit cultural atâtea și atâtea suflete. Nu o văd pe Maria Tripon făcând altceva în afara promovării Țării Oașului prin țâpuritură, port popular ori grai.

Nu o văd pe Maria Tripon respirând aerul degeaba, stând fără activitate sau fără a urca pe scenă pentru a arăta tuturor frumusețea zonei în care s-a născut. Nici acum, aflându-mă la final nu-mi vine să cred că Maria Tripon este în realitate un om atâta de modest.

Închei, împăcat cu mine, gândindu-mă la faptul că Maria Tripon și-a primit,  deocamdată, ceea ce a meritat. Și, pentru că noi pregăteam toate acestea a fi lansate o dată cu ziua ei, venim și noi, colaboratori și autori, dar zic și de dumneavoastră dragi cititori (semnând și în numele dumneavoastră!) și-i rostim, așa cum este firesc, în prag aniversar, un mulți ani trăiască! Cu multe bucurii, că și necazuri ai avut destule! Cu sănătate și împlinire atât în plan profesional, cât și în familia ce ți-a dăruit-o Dumnezeu.

Dacă va fi să trăim vă vom mai aduce astfel de lucruri frumoase.

Doamne ajută!

 Cine este, în esență, Maria Tripon?

M – de la mamă

A – de la admirație

R – de la rigurozitate

I – de la inteligență

A – de la autenticitate

T – de la talent

R – de la reușită

I – de la iubire

P – de la pasiune

O – de la onestitate

N – de la naturalețe

.......................................

Poftiți la lansare și-apoi la lectură!

                                                                  VASILE BELE