duminică, 1 august 2021

Despre motivație, stimă de sine și stare de bine

 

https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/motivatie-stima-de-sine-stare-de-bine_ver_1.gif

Bună, sunt Ioana și bine v-am găsit!

M-am gândit că acum, la început de august, e un moment potrivit să aduc în atenția dumneavoastră câteva aspecte legate de pregătirea copiilor pentru noul an școlar și pentru tranziția cât mai lină către școală, după o vacanță de aproape trei luni.

Motivație, stima de sine și starea de bine

Nu mai este niciun secret că toate aceste trei aspecte reprezintă factori majori în atingerea potențialului maxim și obținerea de performanțe, așa că, haideți să le avem în vedere din timp și să le acordăm o atenție specială.

📌 Motivația este motorul care ne pune în mișcare, este elementul de care fiecare dintre noi are nevoie pentru a face și cel mai neînsemnat lucru. Știți ce vă motivează pe dumneavoastră să depuneți un efort susținut într-o anumită direcție? Dar pe copiii dumneavoastră? Aveți cheia care le descuie potențialul și le declanșează energia? Eu, personal, cred că exercițiile de vizualizare, exprimare și transpunere a visurilor este un bun pas înainte. Vă propun astfel activitatea Ce îți dorești pentru viitor? pe care o puteți descărca gratuit pentru următoarele 24 de ore pentru a o desfășura alături de copii, atât oral, cât și în scris.

📌 Stima de sine reprezintă măsura în care o persoană se apreciază pe sine dar și măsura în care se simte valoroasă, având un impact considerabil în încrederea în propriile forțe, în gândirea optimistă, nivelul de anxietate și de performanță. Așadar, e important să muncim conștient în crearea unei stime de sine sănătoase și, ca orice exercițiu, trebuie să începem prin a conștientiza cum stăm la acest capitol. Descărcați gratuit pentru următoarele 24 de ore activitatea Cât de ridicată este stima mea de sine?

📌 Starea de bine Cine își poate atinge potențialul maxim atunci când nu se simte bine, fizic sau emoțional? Dacă răspunsul ne este clar, haideți să facem o prioritate în a ne îngriji de starea de bine, a noastră și a copiilor noștri! Și pentru că tuturor ne mai trec și gânduri negre prin minte, vă las aici o activitate și o strategie pentru a putea gestiona gândurile negative. Și aceasta se descarcă gratuit pentru următoarele 24 de ore!

Evenimentele următoare


August
1: Ziua World Wide Web
2: Ziua Cărților de Colorat
8: Ziua Întâmplărilor Fericite
8: Ziua Internațională a Pisicii
9: Ziua Iubitorilor de Cărți
10: Ziua Mondială a Leului
11: Ziua Mondială a Caligrafiei
12: Ziua Mondială a Elefantului
15: Ziua Marinei Române
19: Ziua Mondială a Fotografiei
24: Jocurile Paralimpice din 2020

Resurse relevante și captivante puteți găsi în vasta noastră colecție,
Evenimente.

Vă doresc zile pline de voie bună și ne vedem săptămâna viitoare!

Ioana de la Twinkl

PS Doriți să faceți parte dintr-o comunitate conectată la educație? Vă așteptăm în Grupul Twinkl România!

https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/fb-group-newsletter-romania_ver_1.png



Descarcă acum!
* NEW * Activități de realizat în vacanță
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * Elefant de colorat — Mindfulness
no
Descarcă acum!
* NEW * Jurnalul meu: 2021
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * Jurnal pentru vacanța de vară
no
Descarcă acum!
* NEW * Barca: Potrivește formele tip Numicon – Joc
no
Descarcă acum!
* NEW * Rețetă de gogoși – Pachet cu activități
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * Ziua mea de școală Orar cu unicorni
no
Descarcă acum!
* NEW * Vacanța de vară – Idei de activități
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * La mare Broșură cu activități de vacanță pentru preșcolari
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * Vara – Desene de colorat
no
Descarcă acum!
* NEW * 100 de idei de activități distractive în aer liber
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
* NEW * Excursie în București – Joc PowerPoint interactiv
no
Descarcă acum!
* NEW * Nomograma lui Nora – Puzzle logic cu nivel de dificultate 1, Vol. 6
no
Descarcă acum!
* NEW * Nomograma lui Nova – Puzzle logic cu nivel de dificultate 2, Vol. 6
no
Descarcă acum!
* NEW * Nomograma lui Nora – Puzzle logic cu nivel de dificultate 3 Vol. 6
no
Descarcă acum!
* NEW * Ai grijă de tine – Pachet cu resurse pentru starea de bine
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Ajută maimuțica să numere corect! Activitate
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Caruselul emoțiilor – Prezentare PowerPoint interactivă
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Cum gestionez emoțiile negative – Fișe de lucru
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Ce facem când avem sentimente neplăcute?
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!

Câștigătorul Trofeului Transilvania al TIFF

 


Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor peste 1500 de spectatori din Piața Unirii din Cluj-Napoca.Cu participarea starului Sergei Polunin și a unora dintre cei mai importanți cineaști ai momentului, Gala de decernare a premiilor TIFF 2021 a reprezentat un prilej de celebrare a celor două decenii petrecute #împreunăprinfilmVânătorul de balene/ The Whaler Boy, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Premiul i-a fost înmânat chiar de invitatul special al ediției, Sergei Polunin, căruia i-a fost dedicat un moment special la gală.

Autor: Radu Ștefan

Acțiune de amploare pentru combaterea excesului de viteză pe șosele


 Viteza neadaptată la condițiile de drum și cea excesivă constituie principalele cauze generatoare de accidente rutiere, multe dintre acestea cu urmări grave și deosebit de grave asupra persoanelor implicate.

În 29 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș și cei ai Serviciul Rutier Sălaj și-au unit forțele într-o acțiune pentru combaterea excesului de viteză pe tronsoanele de drum situate la limita celor două județe.

În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au verificat peste 160 de vehicule, puțini fiind conducătorii auto care au scăpat fără  sancțiuni contravenționale. Au fost aplicate 145 de amenzi în valoare de peste 68.000 de lei. Totodată, ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 17 permise de conducere, din care 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și patru pentru depășire neregulamentară, și au retras un certificat de înmatriculare.

Conform statisticilor, în anul 2019 polițiștii rutieri au intervenit la 88 accidente rutiere grave, în anul 2020 la 81 și anul acesta, până în momentul de față, la 59 de accidente rutiere grave, care au avut drept consecință rănirea gravă a unor persoane sau decesul acestora.


Sursa: MaraMedia

Călătorie într-o iluzie

                                                                            de Gheorghe Pârja


Nu de puține ori mă surprind scriind texte despre ceea ce socotesc eu că sunt valori care ne reprezintă. Unii mă socotesc conservator în această direcție. Ceea ce nu greșesc. Sunt produsul unei educații care m-a pregătit să prețuiesc ceea ce este al nostru, dar și valorile altor culturi. Așa am citit cu nesaț Eminescu, Rebreanu, Sadoveanu, alături de Tolstoi, Dostoievski, Hugo, Cervantes, Jack London și lista este foarte lungă. Asta pe partea literaturii. S-au inventat numeroase concepte care doresc să te pună, ca om care gândești, în diferite ipostaze. Unele au o justificată viață printre noi, altele sunt aleatorii, chiar păguboase. Mai ales când sunt lipite de politică. Ceea ce, în cazul meu, este exclus.

Da, sunt un cetățean care se regăsește în spiritul național, în valorile culturii românești, dar cu viziuni suficient de suple despre lumea care a venit peste noi. Din păcate, nu pot ține pasul cu viteza lumii de astăzi. Cu îndemânarea cerută. Am suficiente explicații. Centrul de greutate al viețuirii mele a fost, și rămâne, Maramureșul, cu valorile lui. Dar nu port în mine, cu o convingere aprinsă, nostalgia unui timp în care casele erau acoperite cu paie, iar în loc de podele, ori gresie, aveau lut muruit. Nici dacă aș fi regizor de film nu aș dori, cu toată ființa, o uliță colbuită, cu bolovani rotunzi, ci aș reconstitui una pentru secvențele necesare. Adică țin seama de mersul lumii. Este adevărat, mi-aș fi dorit să locuiesc într-un Maramureș sublimat. Adică, inteligența în construcții a meșterilor să fie atât de zvâcnitoare, încât să mă simt cu sufletul în două orânduiri arhitecturale, gemene.
Nu s-a întâmplat această măreție duală. După cum vedem s-a construit anapoda în Maramureș, aducând modele de case din Spania, ori Italia. Poți să spui ceva? Că doar e libertate de gândire și în construcții. Nu te pui cu gustul și banul omului! Legile sunt vaporoase. Atunci să nu ne mai batem capul cu satul tradițional? Și, totuși, se mai povestește, se povestește. Cine își pune o cămașă țărănească nu este o garanție că pricepe Maramureșul profund. Întrebarea este: câți cunoscători ai spiritului maramureșean mai sunt? Vă spun eu: puțini, foarte puțini! Știu două profesoare care fac performanță teoretică și practică: Măriuca și Anuță. Eu mă pricep mai bine la cuvinte și la amenajarea unei livezi cu prieteni. Dar pot deosebi devălmășia din ordinea ispititoare. Nu am avut inspirația lui Mihai Olos, să plăsmuiesc sate pe măsura timpului. Mi-ar fi plăcut să locuiesc într-un Maramureș interior. Adică să ne fi rămas până în ziua de astăzi firescul care m-a crescut.
Mare pretenție mai ai, omule, mi-ar putea spune îngerul păzitor, care se ocupă de mersul stelelor. Nu vezi ce este în jurul tău? Tot el, cu fabuloasa memorie de înger, mi-a adus aminte, cum în vremea cealaltă, când orânduirea lemnului a fost înlocuită cu dictatura betonului, a fost desfigurată și înfățișarea Maramureșului. Când s-a stricat toată armonia Centrului prin aterizarea unui bloc, total străin peisajului moștenit. Când, se știe, în Centrul satului este biserica. Și peisajul, stricat a rămas. Ne-am obișnuit cu această protuberanță arhitectonică, încât ne vine să aplaudăm. Vorba vine! Unele spații erau necesare pentru un dascăl, un milițian, un doctor. Dar eu nu vorbesc despre spațiul locativ, ci despre arhitectura satelor noastre. Îmi aduc aminte că Guvernul ardeleanului Boc a dorit renașterea satului românesc, prin construirea a zece case de vacanță în fiecare comună. Pe la noi nu s-au făcut.
Semănau cu blocurile anacronice din vremea dictaturii betonului. Ori cu casele palerilor de la Berbești. Palerii erau muncitorii care astupau gropile drumului fără asfalt. Acele case nu semănau cu cele din satul maramureșean. Erau din piatră, acoperite cu țiglă. Se schimbă și lumea caselor. Din multe pricini, dar mai ales din pricina mișcării de rotație a Pământului. Atât de mult a fost răscolit, că a fost alungată odihna sufletului de casă. A intervenit paradoxul, neînchipuit de mine în tinerețe. Au rămas case fără suflet, adică pustii. Cine va locui în aceste case părăsite? Case fără urmași. Se vântură ideea că ne dau târcoale ceva cumpărători. Greu de crezut pe spații adecvate.
Prin acest text am făcut o călătorie într-o iluzie. Deoarece satul își vede de destin, și unii își văd de vorbe. Ca mine. Nu sunt descurajat, când într-un sat maramureșean se ridică o măreață poartă împistrită. Pe Ulița Bisericii din Desești. Mă întreb, fără duioșie, cine din politica actuală susține valorile românești? Nu mă refer la cei care strigă pentru voturi de aur, ci la grija convingătoare, evidentă. Să fim atenți la această indiferență, aproape mărturisită.