"Cred că rămânem la 18 echipe, trecerea la 20 nu cred
că se poate face acum, pentru că a început campionatul deja de patru etape.
Lucrurile se îndreaptă către un campionat cu 18 echipe, poate din sezonul
viitor să fie mărit numărul de echipe. Intrăm puţin în penibil cu discuţia
asta, dar orice este posibil", a spus Răducan, transmite corespondentul
MEDIAFAX.
Narcis Răducan a precizat că situaţia grupării gălăţene,
aflată în insolvenţă, s-a îmbunătăţit în ultima perioadă. "Am făcut un
plan de reorganizare care trebuie aprobat de către administratorul judiciar în
următoarea perioadă. Lucrurile au revenit la normal şi din punct de vedere
financiar. Băieţii au linişte şi au condiţiile să joace la potenţialul
maxim", a adăugat Răducan.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru
Dragomir zis si "Mititica", a anunţat, vineri, că oficialii LPF au găsit sistemul pentru un campionat
al Ligii I cu 20 de echipe din acest sezon, dar o decizie privind mărirea
competiţiei se va lua luni sau marţi în cadrul Comitetului Executiv al FRF.
Echipele care ar urma să fie înscrise în actuala ediţie a
Ligii I sunt FC Rapid, retrogradată în eşalonul secund în urma unei decizii a
TAS după două etape disputate, şi CSMS Iaşi, formaţie clasată pe locul 17 în
sezonul trecut al primului eşalon.
"Am găsit soluţia pentru un campionat cu 20 de echipe.
Claudiu Popa (n.r. - directorul departamentului competiţii) a găsit sistemul,
ţintarul. Ar fi un campionat fără nicio pauză. În loc de 22 februarie,
campionatul ar urma să înceapă în 1 februarie (n.r. - returul). Iar turul se va
încheia în decembrie înainte de Crăciun, cu o etapă sau două în plus faţă de acum.
Nu ştiu dacă vor fi 20 de echipe, asta numai Comitetul Executiv al FRF
hotărăşte. Luni sau marţi va fi Comitetul Executiv, depinde de preşedintele
federaţiei", a afirmat Dragomir la postul Digi Sport.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu