Acces îngrădit la
zona de agrement a Lacului Bodi-Mogoşa
Peste 800 de locuitori ai
oraşului Baia Sprie sunt nemulţumiţi de faptul că nu au acces la
Lacul Bodi Mogoşa. In luna iulie 2014,
aceştia au trimis o petiţie, pe adresa Instituţiei Prefectului judeţul
Maramureş, în care solicitau verificarea modul de administrare a Lacului Bodi-
Mogoşa ce aparţine de UAT Baia Sprie.
Colectivul de verificare numit prin Ordinul Prefectului
nr.389/22.07.2014 a constatat faptul că
întabularea terenurilor aparţinând S.C.Cabana Mogoşa S.A s-a făcut fără a ţine
cont de prevederile legale în vigoare
(Legea Apelor nr.107/1996), cu privire la zonele de protecţie a Lacului Bodi.
În urma întabulării terenului
proprietatea SC Cabana Mogoşa S.A, UAT Baia Sprie, deşi este administratorul
lacului, este în situaţia hilară de a nu avea nici o cale de acces spre lac,
acesta fiind înconjurat de o proprietate privată!
În consecinţă, s-au propus următoarele:
un schimb de teren, cu acceptul şi prin hotărârea Consiliului Local Baia
Sprie, între UAT Baia Sprie şi SC Cabana
Mogoşa S.A., pentru realizarea zonei de protecţie ( 20 de metri în jurul
lacului) şi accesul cetăţenilor în zonă.
În cazul în care acest lucru nu este posibil pe cale amiabilă, având în
vedere obligaţiile ce revin autorităţii locale din punct de vedere al
gospodării apelor, se poate face o expropriere pentru cauză de utilitate
publică, cu justă şi prealabilă despăgubire, pentru realizarea lucrărilor care
se impun precum şi pentru calea de acces spre lac, în condiţiile Legii
nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară
realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
Comisia de verificare a propus ca
oricare variantă s-ar alege, delimitarea zonei de protecţie să se facă
în conformitate cu prevederile legale de către
Administraţia Naţională Apele Române, împreună cu autoritatea de
cadastru funciar şi cu deţinătorii terenurilor riverane.
Menţionăm că barajul Bodi Mogoşa împreună cu
acumularea sunt deţinute şi administrate de Primăria oraşului Baia Sprie , iar
zona administrată se extinde şi asupra zonei de protecţie.
Instituţia
Prefectului judeţul Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu