Ce rămâne după moţiunea de cenzură?

Moţiunea de cenzură. A venit şi a trecut. S-a citit, s-a votat, a căzut. Alianţa PSD-ALDE este încă solidă. Cele două partide, cei doi conducători ai săi –  dintre toţi şefii de partide doar Liviu Dragnea şi C.P. Tăriceanu pot fi numiţi conducători – sunt uniţi nu printr-un program de guvernare, ci doar de un singur interes comun, acela de a modifica legile care, în opinia lor, permit abuzurile DNA.

Majoritatea parlamentară, în actuala configuraţie, de nezdruncinat, va continua până după adoptarea Legilor Justiţiei şi a codurilor penale.

  Este greu de crezut că ALDE acceptă cu inima uşoară măsurile populiste contrare oricăror reguli economice pe care PSD le ia cu intenţia vădită de a-şi fideliza aristocraţia bugetară. Fixându-şi o ţintă precisă din creşterea salariilor şi pensiilor indiferent de costuri, PSD sacrifică economia, dar, cu siguranţă, consilierii lui Dragnea sunt convinşi că lucrul acesta se face doar pe termen scurt. Odată puse în practică majorările se vor transforma într-o armă electorală, într-un slogan de netăgăduit: „Am mărit salariile!”

PDL încă plăteşte, politic, daune pentru scăderea salariilor. Sarcina a fost transferată către PNL, partidul cu care a fuzionat. Iată unul dintre motivele pentru care PNL nu reuşeşte să crească în sondaje. De ce nu reuşeşte să devină credibil? Pentru că în România fără promisiunea că vei creşte salariile nu se poate încropi un program de guvernare atractiv. Adică unul care să aducă voturi.

PNL se agaţă cu disperare de „independenţa justiţiei”, o temă, o sarcină onorabilă, dar fără priză la publicul larg. USR apucă şi acoperă la rându-i o parte a temei,  bulversând electoratul de dreapta, îndepărtându-l practic de PNL.

În aceste condiţii nu este de mirare că UDMR nu a votat moţiunea de cenzură. Pe de o parte nu avea nicio siguranţă că va trece, pe de altă parte nu vedea în zona partidelor de dreapta nicio construcţie viabilă, capabilă să formeze o majoritate parlamentară care să susţină un guvern, cu un program clar.

O moţiune de cenzură, chiar dacă nu trece, oferă ocazia unor politicieni din opoziţie de a se face remarcaţi. Actuala moţiune a arătat cu precizie statura oratorică a politicienilor din opoziţie. Cine s-a remarcat?

Viorica Dăncilă a citit, cu gafele inerente, un text lung, plin de cifre. S-a arătat supărată pentru că opoziţia face remarci nepotrivite la adresa părului.

De la PNL a vorbit Raluca Turcan. În tonul obişnuit, fără nicio noutate, nici măcar stilistică. Lucruri spuse şi răspuse.   

Liderii USR au preferat să vorbească în stradă cu protestatarii.

Ce a rămas după moţiunea de cenzură? Ludovic Orban nu este parlamentar. A fost scos din cauza unui dosar penal, însă nu este supărat pe DNA. Dimpotrivă, a devenit un susţinător fervent. Discursul liberalilor nu a ieşit din chingile cunoscute. Şablonarzi, useriştii nu depăşesc nivelul discursurilor de stradă. Se pot trasa liniile unui program de guvernare din luările de cuvânt? Greu de spus. Din îmbinările pieselor de puzzle aruncate către PSD se poate reconstitui harta unei autentice guvernări de dreapta? Aceasta este problema: partidele de dreapta nu au o platformă electorală comună, structurată economic, nu pot pune pe masă un program de guvernare concret, nu se pot constitui într-o alternativă la actuala guvernare populistă.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informatia zilei de Maramureş