La Coaş, o comună de
foşti pietrari care munceau pentru „Cetatea Chioarului“ în vremea Imperiului
Austro-Maghiar, am stat de vorbă cu primarul (liberal) Sabin Raţ, om
suprinzător de analitic în raport cu politica şi specialist pur-sânge al
administraţiei locale. Nu e de mirare că la alegeri n-a dorit să-i fie
contracandidat niciun localnic.
Prins într-un segment investiţional (de care se va scrie în
„Glasul Maramureşului“) primarul şi-a făcut timp pentru a ne arăta (împreună cu
preotul Fărcaş) una dintre puţinele biserici de piatră construite pe teritoriul
Maramureşului. (Exista, la vremea aceea un edict imperial ce dădea voie
românilor să ridice doar biserici de lemn, în speranţa că, lemnul putrezind, nu
va rămâne mărturie a credinţei, peste timp.)
La umbra acestui edict, la Coaş s-a ridicat (de către
pietrarii locului), în anul 1730, o excepţională biserică de piatră- azi
monument istoric. În Şomcuta Mare ne-am oprit la pensiunea Maria, unde munceşte
un emigrant venit din Coasta de Fildeş (Abidjan). Are patruzeci de ani şi-n
anul 2009 şi-a părăsit ţara din pricină de război. S-a întors anul trecut
acasă. A stat câteva săptămâni acolo dar a revenit la Şomcuta Mare. E absolvent
de drept dar munceşte (ca-n familie) cu personalul de la pensiune şi consideră
România ca o excepţională patrie care l-a adoptat.
Ne-am continuat drumul până la Buciumi, unde ne-am oprit la
un improvizat „magazin în aer liber“ (tarabă) de lângă spaţiul unde se
confecţionează pălării de Chioar.
Treaba merge târâş-grăpiş, se cumpără şi nu prea astfel de
pălării. Ar fi păcat să se piardă meşteşugul acesta!
În loc de concluzie, încheiem spunând că-n Codru – Chioar
sunt multe de văzut şi de scos în evidenţă. Spaţiul acesta e oarecum limitrof
Băii Mari dar oamenii ce-l populează trăiesc în zona unui rural plin de
orgoliu, de fapt de mândrie locală că fac parte din lumea miraculoasă cândva a
Cetăţii Chioarului.
Autor: Marian ILEA
Sursa: Glasul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu