Pod peste vreme- respirația clipei în zi de Cireșar

Zi senină de iunie, după ploaia binefăcătoare. În monotonia vieții apare uneori o mică întâmplare care îți răscolește amintirile legate de trăirea în mijlocul naturii. În urmă cu 17 ani în curtea casei noastre  se făceau lucrări pentru  întărirea  zidurilor casei destul de veche, de altfel. Mare mi-a fost mirarea să-l văd pe soțul meu încercând să scoată un arici dintr-o groapă făcută de muncitori în vederea lucrărilor de consolidare. Era o dimineață a lui Cireșar, lucrătorii urmau să sosească din clipă în clipă. Bietul arici  nu se lăsa  nicidecum prins… A urmat o întreagă forțare  din partea salvatorului, de bună credință pentru biata făptură căzută ca într-o capcană. Inspirată de pățania  ariciului, i-am ,,dedicat,, acestuia câteva versuri. Poemul a fost  primit cu drag  de colegii de grădiniță ai nepoatei noastre Cristina. L-au recitat la serbarea la care am participat ca bunică, emoționându-mă cu drăgălășenia interpretării versurilor compuse pentru ei, desigur.

UN ARICI ZIS ,,PLIMBĂRICI,,

În grădină a sosit

Într-un  loc mai părăsit

O pereche de arici

Ca să caute furnici.

Dumnealui e Aricel

Iute e ca un prâsnel,

Dumneaei, o Aricuță

Sprintenă și hărnicuță.

Cu hăinuța lor de ace

Au doi pui, ca ghemotoace:

Unul este Ace Mici,

Celălalt e Plimbărici.

Când sunt singuri, cei doi frați

Sunt cam neastâmpărați.

--Ați văzut arici cuminți

Sau poate cocoș cu dinți?....

Ziua și-o petrec în joc

Și nu stau o clipă-n loc.

Tata, mama, la vânat

De trei ore au plecat

După broaște și furnici,

Hrană bună pentru-arici.

Nici nu s-au îndepărtat,

Puii s-au încăierat

Pe vreo gâză sau un pai,

De stârnesc mare alai…

De hârjoană, obosit,

Ace Mici a obosit.

Frate-său, știți, mai zglobiu,

Deși ceasu-i cam târziu,

Pleacă singur la plimbat

Pe un drum puțin umblat.

Plimbărici e un voinic,

Nu se teme de nimic!

Ia priviți-l ce fălos

Calcă frunzele pe jos…

,,Trilu-li-lu, bine-mi pare

Că sunt liber și sunt mare!,,

Și așa-i de zăpăcit

Că-într-o groapă-a nimerit!...

--,,Văleleu,, în gura mare

Plimbărici se vaită tare.

Scoateți-mă de aici

Că sunt cel mai bun arici.

Tot ce vreți am să vă dau

Și promit…acasă stau!

Vai lăbuța, vai, mă doare,

Nu m-aude nimeni, oare?,,

Vedeți bine, negreșit,

Ajutoarele-au sosit:

Un motan și o pisică,

El mai mare, ea mai mică.

Patru ochi privesc în jos

Cât e de neputincios!

--,,Ce-o fi astă creatură?

O fi bună de friptură?

Hmmm…se linge el pe bot,

Îl înghit cu țepi cu tot!,,

Și-l atinge, dar degrabă

Un țepoc îi intră-n labă,

Iar motanul și-o pisică

Miaună și fug de frică.

--Ce te faci , măi Plimbărici,

Dacă sperii și pisici?...

Necăjit e mai apoi,

Nu mai face tărăboi,

Tace și de teamă el,

Că-l aude vreun cățel.

……………………………..

După-o noapte și o zi

Grădinarul îl găsi

Și îl scoase pe arici

Care-acum…e pe aici.

Zilele acestea, tot în Cireșar, am avut parte de o întâmplare similară. De dimineață soțul meu a observat, uitându-se pe fereastra casei,  un animăluț înotând de zor în apa limpede a piscinei. Mă cheamă să vedem făptura, parcă ar fi un șobolan, se mai întâmplă!...Ieșim în curte cu intenția de a scoate lighioana din apă. Ne apropiem și observăm că e de fapt  un arici care înoată voinicește în apa tratată cu clor și substanțe împotriva algelor. ,,Repede, repede, spune soțul meu, să-l scoatem că bietul de el moare…,,Dar te-ai găsit!  Urmașul lui Plimbărici ne aleargă în jurul piscinei și nu se dă prins, la fel ca odinioară ,,tăticul,, lui, probabil…Reușim să- l săltăm  din apă cu o lopată, în cele din urmă. Îl ducem în grădină să plece la familia lui dragă, cine știe cine îl așteaptă și pe el acasă, cu ceva hrană la puiuții lui…Dar…nici vorbă să plece…Îl mișcăm puțin, se vede că nu a decedat, stă însă la soare, ca un ghem de ace și nu se arată la față. Îl lăsăm să doarmă puțin, să își zvânte învelișul lui de cavaler medieval și cam o oră îl vedem în același loc. Apoi, apoi… ce credeți dragi cititori? Pe iarba unde poposise de voie, de nevoie, nici urmă de arici! E secretul lui, nici acum nu știm de unde a venit și unde a plecat…Ne-am bucurat că, așa ca în urmă cu mulți ani, am salvat o făptură folositoare plantelor din grădină, dumnealui ariciul, fiind mare mâncător de insecte dăunătoare…

Gențiana Groza