de Marian HOTCA
Zărit-am laboșul cum foșcotea odată
Legat mereu de blânda-i stelejie...
Și-am sărutat lăvorul țâfuit cu ceapă
Ce emana-n odaie astrala sa urgie.
Pițiene-am văznesit spre trândave icoane
Stingând din slava mărețului piper -
Și laptele de capră mi se-nchega-n bidoane
Să-ntrupeze-n taină o brânză fără zer.
În morcov soarele prindea fior de somn -
S-a copt picioca pe șporul fumegând,
Iar ciuda se-agăța de fumul greu din horn
De stam între ulcele cu gândul cel flămând.
Fereastra-i plină de galbenă unsoare,
Mai trece-o vreme pân-om bea oțet -
De vom rămâne cu ochiul ros la soare
Răbdând lumina
condirului ascet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu