Campionatul mondial de fotbal din Rusia este un eveniment
sportiv de care sînt preocupaţi toţi pămîntenii, în perioada 14 iunie – 15
iulie 2018, la care participă 32 de echipe naţionale şi joacă pe stadioane din
12 oraşe. Aşa cum nouă ni se par ciudate luptele romane de gladiatori, probabil
urmaşilor noştri meciurile de fotbal cu 50.000 de spectatori şi un miliard de
telespectatori li se vor părea stranii – de vreme ce mişcarea fizică este cel
mai bun medicament pentru omul postmodern!
Spectacolul sportiv de profesionişti sau de amatori (echipa
şcolii, echipa satului) este un fenomen uman vechi, avem în cultura noastră
dorinţa de competiţie, păstrăm în memoria profundă nevoia de a fi primii la
hrană, la partenerul sexual, la joc, pentru a avea un ascendent faţă de
ceilalţi, căci cei dintîi primesc toată prada şi toată gloria, iar perdanţii se
întorc cu scuturile în jos.
Isus şi celelalte religii îi îndeamnă pe oameni să
colaboreze, să lucreze împreună, să nu fie egoişti. Vreo două milenii au
reuşit, dar iată că în al treilea mileniu competiţia este din nou acerbă, cine
ajunge primul la bananele coapte (milioanele de euro) le ia pe toate… Fotbalul,
sportul rege, acaparează cea mai mare parte din atenţia mondială şi din sumele
ce pot fi distribuite pentru sportivi. Jucătorii de fotbal sînt „vînduţi”
(transferaţi) pe sume de la 5.000 de euro pînă la 220 de milioane de euro, şi
iau salarii mari, pînă la 80 de milioane de euro pe an (exemplu: brazilianul
Neymar de la echipa franceză PSG).
Cupa Mondială 2018 din Rusia este organizată de FIFA, o
asociaţie formată din 202 state, care reglementează jocul de fotbal din lume.
Pentru Europa, există UEFA. Orice jucător (amator, profesionist) poate intra în
competiţie, iar cel mai bun să cîştige. În Rusia, a fost introdus arbitrul
asistat video, astfel că în premieră a fost anulată o lovitură de la 11 m, pe
motiv de ofsaid. Ar trebui şi un arbitru sanitar, care să certifice dacă
grimasele de durere sînt reale sau simulate!
Sportul a fost separat de politică, singura constrîngere
fiind aceea ca sportivii să nu se dopeze, cum se mai întîmplă. Cînd dorinţa de
victorie este mai mare decît cinstea, apar acuzaţii de folosire a substanţelor
biostimulatoare interzise de regulament. Ruşii au fost acuzaţi de americani că
se dopează şi, uimitor, în urma atacului psihologic, au pierdut următorul meci
cu 0-3! Schema s-a repetat şi la alte echipe, care au trecut de la victorii
neanticipate la eşecuri nepreconizate. Există controale antidoping, se fac
analize de urină şi sînge şi necropsiile descoperă că sportivul mort subit pe
teren poartă vina, avea inima … mărită. Argumentaţia străvezie lasă impresia că
fotbaliştii n-ar fi sănătoşi, că joacă pe propriul risc şi ar trebui să-şi
asigure viaţa, ca orice profesionist. Aceleaşi suspiciuni apar şi în alte
sporturi, dar ruşinea de-a fi hoţ de performanţă se uită şi învăţătura este să
cauţi metode de biostimulare nedepistabile. Dacă eşti cu un pas înaintea
laboratorului antidoping de la FIFA, poţi să stai liniştit!…
Cîtă vreme nu putem evita competiţia pe mulţi bani din
publicitate şi spectacolul crud (sîngele curs aduce emoţie în plus), mereu vor
apărea oameni dispuşi să fraudeze concursurile, să obţină avantaje artificiale
– ceea ce nu exclude antrenamentul, pregătirea tehnică şi psihologică pentru
meci. Adesea, sportivul este suprasolicitat fizic, nu mai are timp de
recuperare şi apare tentaţia de a fi proaspăt a treia zi după efort şi a
cîştiga locul I din nou. Cine ia locul II se consolează cu gîndul că va cîştiga
data viitoare, ceea ce nu se mai întîmplă, căci apar sportivi mai puternici,
mai bine antrenaţi şi, posibil, mai eficient „stimulaţi”.
Competiţia devine sursă de nefericire pe termen lung, cu
precizarea că spectacolul durerii şi neputinţei nu produce milă, nu
impresionează pe nimeni. Oare Isus s-ar uita la meciurile de fotbal? Probabil
s-ar uita, dar cu alţi ochi decît ai noştri!
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu