poem de toamnă
spune-mi
că de mâine voi fi doar o frunză
scârțâind
în lunga neînțelegere
un gram de pustiu
ce-apasă umărul lui Sisif
același spectacol nelumesc
proiectat într-un ochi de lemn
cu rădăcina
în inima ierbii
țipătul literelor împrăștiate
sculptează
în mine
poduri de frunze
între veșnicele toamne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu