Ultima perioadă nu a
fost deloc ușoară pentru Simona Halep: a fost eliminată de la primul meci la
ultimele trei turnee la care a participat (US Open, Wuhan și
Beijing) și a aflat că are și o hernie de disc. Cu toate acestea,
liderul mondial a precizat că va participa la Turneul Campioanelor (21-28
octombrie, Singapore).
"Mă simt destul de OK. Bineînţeles că am fost
îngrijorată, dar am făcut RMN şi acum ştiu foarte bine ce am. Am mai avut
probleme în trecut, dar acum este un pic mai mult. O să fac recuperare, o să
fac tratament, fizioterapie, atât nimic mai mult. Şi sper să fiu aptă să joc la
turnee. Cred că voi mai face pauză încă o săptămână, fără să joc tenis şi după
aceea o să o iau uşor-uşor. Am fost îngrijorată şi eu la început când nu ştiam
ce am, însă după ce am făcut RMN-ul şi am vorbit cu medicii m-am relaxat pot să
spun.
Orice tenismen are această problemă şi oarecum este normal.
Bineînţeles că există un risc, orice accidentare este un risc, dar nu e un risc
atât de mare. Nu e un pericol să se întâmple ceva foarte grav. De aceea o să-mi
păstrez încrederea şi vom vedea ce va fi în viitor. Mă duc sigur la Turneul
Campioanelor! Cea mai importantă e sănătatea, dar nu se pune problema de
operaţie" - Simona Halep, declarație
făcută la Stejarii Country Club, conform News.ro.
"Nu ştiu ce se spune, ce se vorbeşte, pentru că de mult
am renunţat să urmăresc. Nimeni nu ştie cum m-am simţit eu în momentele acelea,
eu am făcut ceea ce am crezut că trebuie să fac. Am vorbit cu membri din echipa
mea, cu apropiaţii şi aşa am decis să facem. Indiferent ce spune lumea, nu mă
afectează absolut deloc în acest moment. Tot ce s-a vorbit că mă operez sau că
fac injecţii cu cortizon este fals. Bieînţeles că îmi este greu să renunţ, să
abandonez meciuri, şi anul acesta nu s-a întâmplat foarte des" - Simona Halep.
Halep a avut pentru prima dată probleme medicale la Wuhan,
turneu unde a fost învinsă în două seturi de Dominika Cibulkova. Lucrurile nu
au continuat deloc bine pentru Simona, ea abandonând la Beijing după ce a
pierdut primul set al disputei cu Ons Jabeur.
Reamintim că Halep urma să joace la turneul de la Moscova
(15-21 octombrie - ceruse un wild-card) și
la Turneul Campioanelor de la Singapoare (21-28 octombrie) până la finalul
anului în curs.
Rezultatele Simonei
Halep în circuitul WTA în 2018:
Shenzhen - a câștigat
trofeul (a jucat 5 meciuri)
Australian Open - a pierdut în finală (a jucat 7 meciuri)
Qatar - a pierdut prin abandon în semifinale (3 meciuri)
Indian Wells - a pierdut în semifinale (5 meciuri)
Miami - învinsă în turul trei (două meciuri)
Stuttgart - a pierdut în sferturi (două meciuri)
Madrid - învinsă în sferturi (4 meciuri)
Roma - a jucat finala (5 meciuri)
Roland Garros - a câștigat
trofeul (7 meciuri)!!!
Wimbledon - a pierdut în turul trei (3 meciuri)
Rogers Cup (Montreal) - a câștigat
trofeul (5 meciuri)
Cincinnati - a disputat finala (5 meciuri)
US Open - turul întâi (un meci)
Wuhan - turul doi (un meci)
Beijing - turul doi (un meci).
HotNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu