Chemarea tinerilor la praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos. Repere misionare

                                    de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Într-o societate marcată de criza spiritualității, tânărul contemporan caută toate mijloacele de afirmare a trăirilor sale interioare, prin raportarea la ceea ce el este deja, chip și asemănare. Drumul pe care pornește este unul anevoios, presărat de încercări, ispite și neputințe, motiv pentru care, este imperios necesar ca acesta să fie însoțit în permanență de energia celuilalt.

Tânărul modern conștientizează că nu poate exista fără oamenii din jurul lui, fapt ce determină o deschidere spre lumea celor buni și deopotrivă a celor răi, dar prin focul iubirii lui poate tria, transforma, îmbrăca în aceeași haină a dragostei pe toți. Observator al mobilităților cotidiene, tânărul remarcă o situație reală, aceea că există oameni în jurul lui care nu pot exista fără atașament. Concluzia la care acesta ajunge, cuprinde porunca iubirii sădită de Mântuitorul Iisus Hristos în ființa lui, care se rezumă la demnitatea de a păstra în inimă, fericirea celorlalți. Izvorul acestei fericiri constă în permanentizarea dialogului cu aproapele, prin binecuvântarea trimisă de Dumnezeu Tatăl. 

Arta dialogului este forma care ambiționează mintea și trupul spre lărgirea orizontului spiritual, căci ea devine pentru tânăr, calea prin care acesta spune fără cuvinte, oricui, că îi este drag. În cuprinsul acestei forme de comunicare, se regăsește taina dialogului nevăzut dintre Ziditor și zidire. Dumnezeu a ales a vorbi omului prin însăși ființa lui, căci Îi era de ajuns a sădi în mintea celui din urmă un gând, care să izvorască în fiecare faptă pe care acesta avea să o săvârșească.

Praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, aduce în fața ochilor sufletești a tânărului contemporan, un model suprem de iubire și deschidere față de toți și toate. Apartenența Fiului la structura supremă a Sfintei Treimi, definește în cel mai vădit mod, dorința Mântuitorului Iisus Hristos de a purta chipul întrupării, ca astfel energia Cerului și a pământului să fie o unire desăvârșită. În iubirea chipului Fiului, se cuprinde astfel ființa omului, care este chemat a fi stăpân peste toate cele pe care Dumnezeu i le-a oferit în dar (Facere 1,26). Iubirea nemărginită a lui Iisus Hristos prin actul întrupării, trezește în mintea tânărului modern dorința de a conduce întreaga lui viață pe același drum al sacrificiului. În acest sens, el devine chipul icoanei Mântuitorului, iar Iisus Hristos, chipul îndumnezeirii sale, care îl cheamă pe tânăr la sfințenie și înnoire.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a fost o alegere personală, căci iubirea nu se definește decât prin ceea ce este, înțelegându-se că, iubirea pe care Dumnezeu a dat-o omului nu a apărut într-un moment istoric al omenirii, ci ea este din veci sădită în inima Preasfintei Treimi. În chipul micului Prunc, omul trebuia să înțeleagă demnitatea la care el a fost ridicat, prin posibilitatea de a vedea față către față pe Dumnezeu Treimic (Ioan 10,30). Taina chipului Fiului lui Dumnezeu raportată la vederea acesteia de către om, a transformat pentru totdeauna natura ființei sale, prin tranziția de la legea talionului, la porunca iubirii.

Chintesența unirii prin iubire se face mereu prin iertare, motiv pentru care, tinerii trebuie să își împropieze dorința de a-și tăia voia, ca astfel să existe o comuniune în pace și armonie. Iertarea devine în contextul societății contemporane o adevărată provocare, deoarece ea implică eliberarea inimii de orice înfățișare a răului, dar totodată, uitarea tuturor faptelor ce au condus la conflict. Iertarea închide toate rănile sufletului, având puterea de a înflori darurile Duhului Sfânt prezente încă de la Sfânta Taină a Botezului.

Pruncul Iisus a iertat toate din marea Sa iubire pentru om. A iertat frigul, prigoana, lipsa unui locaș, ca omul să învețe o lecție de predare-asimilare a valențelor ce izvorăsc din iubire. În contextul unirii Cerului cu pământul prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, lumea a primit Învierea. Aceasta reprezintă siguranța mântuirii prin credința Celui pe care îl avea în față, Căruia magii s-au închinat și îngerii i-au cântat. Sub semnul celor trei daruri: aur, smirnă și tămâie, omul a pus în fața Cerului, sufletul, mintea și trupul său, ca o ardere de tot, prin care   să-și garanteze izbăvirea.

 Nașterea Fiului lui Dumnezeu în lume este de o însemnătate copleșitoare, cu atât mai mult cu cât, timp de peste 2000 de ani ea este mereu actuală. Emoția, bucuria și dorința reîntâlnirii cu Iisus Hristos, îl determină pe tânăr să i-a parte la slujirea la care a fost chemat, aceea de a fi propovăduitor al Împărăției Cerurilor. Acest lucru se realizează prin colindul străbun care a răsunat pentru prima dată din glasul îngerilor care au zis: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire”. În acest proces al schimbării, tânărul contemporan caută să primească în suflet pe Cel ce S-a născut în peștera cea săracă, să-L preamărească după cuviință, să-L întimpine cu cinstea cuvenită, arătând prin aceasta, că el se face un fiu al Luminii, încărcat de alese virtuți spirituale. Misiunea tânărului modern chemat la trăirea praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos, nu este altceva decât răspunsul dat chemării lui Dumnezeu, la iubire și iertare.