marți, 25 decembrie 2018

Clasamentul universităţilor din România 2018. Ce instituţie ocupă primul loc


 Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca este pe primul loc, fiind urmata de Universitatea din Bucuresti si de Universitatea Politehnica din Bucuresti. Topul este realizat de mai multi specialisti numiti printr-un ordin al Ministrul Educaţiei, emis 2016, si are in vedere cele mai importante noua clasamente internationale.

Metarankingul Universitar-2018 utilizeaza metodologia propusa de membrii High Level Experts Group, numiti in 2016 de Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii stiintifice pentru a elabora Metarankingul Universitar-2016. Prezentul Raport continua activitatea precedenta si este publicat cu suportul asociatiei (fara a angaja insa asociatia asupra continutului, al carui copyright apartine autorilor). Toate analizele prezentate in cele ce urmeaza sunt reproductibile si pornesc de la datele disponibile pe websiteurile rankingurilor internationale ale universitatilor la data de 23 noiembrie 2018.



Autorii clasamentului sunt: Daniel David (Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca/UBB), Ovidiu Andronesi (Universitatea Harvard), Dorel Banabic (Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca), Carmen Buzea (Universitatea Transilvania din Brasov), Bogdan Florian (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative/SNSPA), Silviu Matu (UBB), Adrian Miroiu (SNSPA), Anca Prisacariu (Waikato Institute of Technology) si Lazar Vlasceanu (Universitatea din Bucuresti).

Metarankingul Universitar se afla la editia a treia. Prima editie a fost realizata in 2016, sub auspiciile Ministerului Educatiei Nationale, cu auditarea internationala a metodologiei si cu extensia analizei robustetii metodologiei in Raportul Think Tank-ului G3A. A doua editia a fost realizata in anul 2017, sub auspiciile Asociatiei Ad -Astra a Cercetatorilor Romani.

Câte universităţi sunt în România

În România exista 54 de universitati publice (47 civile + 7 militare) si aproximativ 47 de universitati private (38 acreditate + 9 autorizate provizoriu). Scopul Metarankingului Universitar este sa identifice care dintre acestea au o minima vizibilitate internationala in rankingurile majore ale universitatilor (sunt prezente in cel putin un ranking inclus in analiza) si care este impactul lor relativ in aria academica internationala (prin punctajul obtinut in metaranking). in lume exista mai multe rankinguri internationale ale universitatilor.

Pentru a avea o imagine comprehensiva a performantei academice a universitatilor romanesti, acestea trebuie integrate intr-un metaranking, dupa modelul meta-analizelor, care combina datele stiintifice de la mai multe studii pentru a extrage concluzii mai robuste. Demersul metarankingului porneste de la scorul academic global al universitatii. Scorul academic global este un indicator al starii generale a universitatii, fiind un foarte bun predictor pentru modul in care universitatile isi ating misiunea specificata in Carta universitara (sau in alte documente de referinta pentru universitate).

Autor: Banu Alexandra
Sursa: PortalInvatamant



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu