luni, 17 decembrie 2018

Cui i se adresează textul unei moţiuni de cenzură?

Cu un titlu nu prea inspirat „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă este ruşinea României”, a fost depusă moţiunea de cenzură. Urmează să fie citită luni, iar joi se va da votul. Opoziţia are speranţe. Situaţia în PSD este destul de confuză.
Zilele următoare, din câte se aude, se pregătesc alţi parlamentari să părăsească PSD pentru a intra în partidul lui Victor Ponta. Moţiunea a fost semnată de 163 de parlamentari. Pentru căderea guvernului este nevoie de 233 de voturi.
O răsturnare de situaţie poate veni doar de la UDMR şi Minorităţi.
Se pare însă că nu se urmăreşte neapărat căderea guvernului Dăncilă. Moţiunea este foarte utilă pentru că pune în discuţie modul în care este guvernată România. Să sperăm că textul nu este doar o însăilare de locuri comune, de clişee care se repetă zi de zi la adresa PSD, a guvernului Dăncilă, a lui Liviu Dragnea.
De exemplu s-ar putea aduce vorba despre o realitate care plasează România pe primul loc în UE privind profiturile băncilor. Acest lucru este mai dăunător decât corupţia pentru că se iau bani de la fiecare cetăţean cu acte în regulă, pe baza unor legi strâmbe.
Preocuparea partidelor de opoziţie ţine mai degrabă de şabloanele care înlocuiesc discuţiile serioase despre Justiţie. Toate modifările propuse sunt catalogate drept intenţii de a-l scăpa pe Liviu Dragnea de dosare, de puşcărie. În felul acesta problemele reale, cele ridicate de oamenii din sistem cad în plan secundar.
Nu ştim dacă este pusă în discuţie problema numărului tot mai mare din aparatul de stat şi ineficienţa acestui aparat. Pe vremea guvernului Dacian Cioloş a demarat un proiect care avea drept finalitate reducerea birocraţiei, simplificarea formularelor. Maşina de tăiat hârtii inutile nu a fost pusă în funcţiune niciodată.
Textul unei moţiuni de cenzură are o încărcătură electorală puternică. Este şi normal să fie aşa, însă chiar dacă nu duce la căderea guvernului, o moţiune îşi are raţiunea ei. În primul rând se ştie cu o aproximaţie matematică raportul dintre putere şi opoziţie la momentul votului.
Întâmplarea face să se împlinească doi ani de la alegerile parlamentare din 2016 exact în aceste zile. Ne aflăm, aşadar, la jumătatea mandatului. O parte dintre parlamentarii PSD simt presiunea electoratului care i-a votat şi se simt înşelaţi. S-a ajuns la o situaţie rar întâlnită.
Orice ieşire în public a liderului PSD este întâmpinată cu huiduieli. S-a creat un public radicalizat. Nu este foarte numeros, dar este foarte vocal, foarte zgomotos. Nu s-a ajuns la o masă critică destul de consistentă pentru a declanşa manifestări de stradă ca în Franţa sau chiar Ungaria.
Textul unei moţiuni ar trebui să electrizeze grupurile sociale, să le arate o nouă cale. Nu este cazul acestei moţiuni pentru că din întreaga opoziţie nu se remarcă un lider. Este simptomatic pentru starea opoziţiei lipsa unui candidat la funcţia de prim ministru.
Klaus Iohannis trece drept liderul opoziţiei, dar nu şi-a dovedit până acum nicio calitate de om de acţiune, de om de execuţie. Preşedintele aleargă singur pe culoarul spre al doilea mandat, fără să fie preocupat de găsirea unui partener, cu care să formeze un cuplu preşedinte-prim ministru.
Opoziţia a făcut greşeala de a desemna chiar în titlul moţiunii un cuplu, Dragnea-Dăncilă. Bun sau rău, acesta există. Poate opune opoziţia un cuplu? Nu. Iohannis îl ocoleşte pe Ludovic Orban, simţind că este sub demnitatea lui de a se afişa alături de el.
Deocamdată nu se întrevede formarea unui curent destul de puternic pentru a răsturna barca şubredă a guvernării.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu