1) Nimeni nu poate sări peste propria umbră. Spus mai
simplu, fiecare vorbește exact așa cum gândește.
Și mai clar: nimeni nu este mai
inteligent decât poate să o spună; dar, exact în aceeași măsură, nimeni nu poate fi mai inteligent în rostire decât în
gândire. Vorbirea pune în formă o gândire care se modelează ea însăși prin vocabularul acumulat în timp. E un
cerc virtuos aici: experiența lumii
hrănește gândirea, care hrănește vorbirea, care redă gândirea și care, astfel, face loc unor experiențe noi. Doar că cercul nu e virtuos pentru toți.
2) Nu emotivitatea o face pe dna VVD să stâlcească limba
română. În primul rând, pentru că emotivitatea este asociată și ea inteligenței.
Emoțiile sunt o măsură a felului în
care noi întâlnim lumea și a felului în
care o interpretăm. Dacă emoțiile sunt
excesive sau complet absente, dacă ele se repetă în situații similare, avem de-a face cu o inadecvare,
altfel spus cu o proastă lectură a realității.
Doamna VVD nu realizează că își sapă
groapa singură dând vina pe emoții.
3) Emoţiile sunt
într-un raport direct cu gândirea și
vorbirea. Ele sunt culoarea pânzei de fond pe care desenăm lumea gândind și vorbind. La doamna VVD, impresia de
falsitate e dată tocmai de această culoare stridentă, nepotrivită cu
sobrietatea pe care se chinuie să o mimeze. Nici măcar pictorii suprarealiști nu au desenat pe pânze roz bonbon.
4) Teoriile comunicării și
experţii în comunicare te învaţă până la urmă să spui lucruri, dar nu pot
suplini contribuţia proprie la actul de
limbaj. Experții plătiți regește
din banii noștri o instruiesc pe doamna
VVD ce să spună, dar nu și cum să spună
și când să spună. Adică îi dau textul,
dar nu îi pot inventa contextul. De unde, din nou, aceeași teribilă senzație de
inadecvare între ceea ce spune de pe foile scrise de alții și lipsa de putere
de convingere cu care o face. Nu poți
convinge pe cineva să ia poziția de
drepți cu un ton pițigăiat și
scremut. Nu poți cere consens și înțelegere
cu o voce de disc zgâriat pe un pick-up întors de alții.
5) Sărăcia de limbaj e semnul sărăciei de gândire. Un om cu
cuvinte puține gândește puțin
(și prost). Un om care nu își găsește
cuvintele, nu le găsește pentru că nu
le are. Când învârți cuvinte puține înseamnă că atâtea ai; iar când, în
plus, le și așezi aiurea în propoziții
fără semn, înseamnă nu doar că hard-disk-ul e foarte mic, ci și că procesorul e foarte slab. Adică nu doar
că ai făcut școală puțină, dar ai și
rămas cu puțin de pe urma ei.
6) Trecerea de la simplu la complex nu se face prin
complicat. Greșelile cele mai frecvente
ale dnei VVD sunt cele provocate de trecerea de la propoziții simple (de tip: „Ana are mere”) la
propoziții complexe (de tip: „Sunt
convinsă că niciun român, din nicio regiune a țării
nu au fost mândri când dumneavoastră ați
susținut acest lucru”). Dar trecerea de
la simplu la complex în exprimare e specifică unei gândiri educate. O gândire
necitită și needucată, pentru care școala a fost un blestem, nu ajunge la
complexitatea frazelor, ci se împotmolește
în construcții lingvistice sau verbale
complicate și, inevitabil, absurde și rizibile.
7) Alte greşeli
relativ frecvente sunt uitările de nume proprii. Uitarea de nume proprii este
specifică minților leneșe și
neumblate prin lume. Doamna VVD a circulat și
continuă să circule prin lume protejată de un strat gros de farduri și într-un clopot mare de sticlă. Ea pare
doar un ecran în fața altor ecrane,
dovedind o capacitate de recepție a
stimulilor externi foarte redusă. Lumea din jur e săracă proporționa cu propria sărăcie de gândire și limbaj, primind de la ea exact atâta cât e
capabilă să ofere și să recepționeze, adică foarte puțin.
8) În sfârşit,
dezacordurile stridente, cacofoniile, confuziile bazate pe omofonie, alăturarea
întâmplătoare a cuvintelor în fraze fără sens dau seama pentru un efort violent
de a părea ceea ce nu eşti. La o
înzestrare intelectuală foarte modestă, se adaugă o precaritate educațională din primii ani de școală și
de liceu ce nu poate fi recuperată; vocabularul, topica și gramatica dnei VVD sunt cele ale unei persoane care a încetat
foarte devreme să învețe, întrucât
valorile mediului ei nu aveau nevoie de o asemenea dezvoltare personală, ci de
alte „calități”.
9) Lumea unei gândiri haotice este ea însăşi haotică. Pentru cel care citește, pentru cel care învață, miracolul cunoașterii este în primul rând miracolul ordinii care se naște din haos, al ierarhizării lucrurilor,
oamenilor și valorilor. Însă pentru cel
(sau pentru cea) care a încetat de mult să cunoască, nu doar să afle lucruri de
la înălțimea postului său, haosul
rămâne permanent și mereu amenințător. De unde strategiile discursive
balansând mereu stângaci între defensivă victimizatoare și ofensivă agresivă.
10) În sfârşit,
haosul mental e inevitabil însoţit de
haos moral. Sărăcia mentală se traduce prin lipsa de discernământ moral, prin
incapacitatea de a deosebi între consecințele
bune și consecințele rele ale faptelor sale.
De aceea, cred că principalul punct la care trebuie să fim
atenți în discursurile dnei VVD, după
ce încetăm a mai fi amuzați sau
stupefiați de gogomăniile pe care le
rostește, este chiar transformarea
morală a acestei persoane. Nici emotivitatea, nici frazele aparent pline de
bunăvoință nu trebuie să ne distragă
atenția de la ce devine această doamnă:
o persoană profund imorală, iar asta nu doar din perspectiva indecenței de a ocupa un post infinit de inadecvat
în raport cu capacitățile mentale și lingvistice. Ci, mai ales, din perspectiva
consecințelor dezastruoase pe care
poate să le provoace cineva care dovedește
că, din motive de înzestrare proprie sau de educație
insuficientă, nu mai este capabil să învețe
și nu mai poate să progreseze în
judecarea unor acte și decizii care
afectează milioane de oameni și țara însăși.
Singurul act profund moral al dnei VVD este demisia, indiferent de motivul care ar determina un asemenea gest.
Orice clipă petrecută într-o poziție de
decizie cu implicații pentru țară este deopotrivă o amenințare, un risc și
o obscenitate.
Nereușind să devină
medic, așa cum visa în copilărie, dna
VVD și-a împlinit altfel visul,
jucându-se de-a doctorul și operând pe
viu zi de zi limba română. Şi nu doar limba română.
Ciprian Mihali
Contributor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu