E D I T O R I A L

Se aud tot mai puţine glasuri de colindători pe uliţele satelor...

Am aşteptat cu bucurie, cea mai profundă sărbătoare de peste an a românilor, Crăciunul, care ne vesteşte Naşterea Pruncului Iisus. 

Ca în fiecare an ne-am pregătit sufletele dar şi casa pentru a-i primi pe micii colindători. Aveam dubii câţi coci să comandam pentru Ajunul Crăciunului, atunci când umblă copiii Lucăceştiului. Până la urmă ne-am hotărât, împreună cu soţia mea Ana care este învăţătoare în satul Lucăceşti şi a făcut un mic calcul, la 100 de cocuţi. Raţionamentul era bun şi prin prisma faptului că locuim în centrul satului, în apropierea bisericii, grădiniţei şi a intersecţiei cu uliţele „Beci” şi „Ulicioară”. De cum va fi vremea nu eram siguri dar spre înserat bunul Dumnezeu a oprit ploaia şi vremea s-a îmbunătăţit vizibil.

În seara zilei de 24 decembrie, în jurul orei 18 s-au auzit primele glasuri cristaline de copii la noi în casă. Au colindat atâta de frumos toţi copiii, băieţi (au venit cu Steaua) şi fete, care au venit să ne vestească marea minune a lui Dumnezeu din peştera Bethleem şi au fost răsplătiţi cu coci, bani, fructe, prăjituri. Am lăsat poarta deschisă până la ora 22,oo, timp în care s-au perindat un număr de 65 de copii. Unora li s-a părut că au fost mulţi colindători, dar nouă ni s-au părut foarte, foarte puţini. 

Îmi amintesc când eram copil de 6-7 ani că mama Anica împreună cu bunica Iuliana făceau în cuptor în jur de 150 de cocuţi dar tata Aurel prevăzător avea pregătită o ladă cu mere în caz că nu ajungeau cocii. La unii consăteni (şi mă refer la cei care stau mai departe de drumul principal) au fost şi mai puţini colindători, în jur de 30 şi acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, nu doar pe noi în calitate de învăţători, (în ziua de azi trebuie să „încropeşti” din trei sate copii ca să se poată constitui o clasă cum cere MEN şi Legea educaţiei). 

Tocmai de aceea mi se pare benefic şi inspirat cuvântul Preafericitului Daniel, din Pastorala din acest an, în care vorbeşte atât de adevărat despre situaţia satului românesc:

„De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toţi să devenim colindători, martori şi vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace și bucurie, mântuire și viaţă eternă!

În acest sens, privind cu speranţă, dar și responsabilitate, spre viitor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).

Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate. Totodată, este necesară cunoașterea situației precare și incerte în care se află astăzi satul românesc și locuitorii lui, deși este spațiul în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare transmise până la noi.

Situația dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut și de Biserică, deoarece preoțimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrânește rapid satul românesc, scade numărul botezurilor și al cununiilor, în timp ce crește numărul deceselor, al înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci și mai singuri.

Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența.

Când lăsăm să se desfigureze, să se degradeze și să se pustiască satele noastre, ale moșilor și strămoșilor noștri, care au avut vocația să ne crească, să ne ocrotească și să ne pregătească pentru viață, este evident că ne aflăm noi înșine în starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicații și motivații de moment.

Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât și pentru a reînvia și a cultiva în sufletele noastre dorința de a păstra și a transmite generațiilor viitoare această moștenire sfântă, pentru a nu ne prăbuși interior ca popor, fără Istorie și fără Veşnicie”.

Ar mai fi o singură problemă, dacă acest strigăt al nostru va fi auzit şi de politicienii actuali, de guvernanţi, europarlamentari şi preşedintele României, care mai mult se ceartă în loc să caute soluţii (legi bune) pentru a-i aduce înapoi pe tinerii plecaţi, să aibă grijă de avuţia ţării, să ofere o şansă şi tinerilor rămaşi acasă prin oferirea de locuri de muncă stabile şi renumeraţie decentă. Mă opresc aici, nu doresc să ies din spiritul acestei Sfinte sărbători a lumii întregi!

                                                                        

                                                         Prof. înv. primar Gelu Dragoş