Și eu am fost la
Stalingrad
Acolo unde oasele de zăpadă proaspătă spală Volga
unde doar frigul ține
de cald soldaților români uciși pe kurganul Mamaev
Fluviul trecea un șarpe
veninos peste mormântul nopții
siberiene
Era atât de melancolică liniștea
că auzeai gemetele de sub parcurile de sticlă
țăranii Ion,
Gheorghe sau Petru
cum întorc schimonosiți
durerea și uitarea
o lovitură mai dureroasă decât glonțul inamic
Să nu amintiți
plimbarea aceea prin parcurile de fier și
sânge ale orașului
unde statuile sovietice își
puneau medalii de cupru pe piepturi
cu figurile palide ale militarilor noștri
iar rușii pescuiau
trist și prinși în copca unei victorii eșuate
Era o mare depărtare și
tristețe în suflete
până la sânge artica mușca
din trup mirarea unor foști oșteni de la Prut
Ce am căutat aici, unde începe disperarea și aurora boreală
Pe străzile orașului
răsăreau pe la colțuri de stradă degete
de români
niște flori de gheață călcate de trecători preocupați de vodcă
Doar sus pe dealul ridicat din cadavre
statuia Mama Rusia privea în gol cu ochiul de piatră
la morții valahi
pentru libertate și cruce
și la feldmareșalui von Paulus care și-a trădat aliații
În genunchi s-a pus pe kurgan mica mănăstire ortodoxă să
împace trecutul și viitorul
O lumânare aprinsă de un plâns pustiitor ce a spălat stepa
pustie
cu cranii de lemn
iar seara târziu am fugit la statuia de bronz a lunetistului
Zaițev
de lângă fabrica de tractoare închisă de istorie
și am lovit
puternic, sălbatic cu pumnii
ecoul de luptă al celor căzuți
pentru Basarabi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu