Crăciunul înseamnă
credință și tradiții,
dar și multe simboluri, un
adevărat spectacol aranjat până în cele mai mici detalii, și... istorie. de
aceea vă introducem într-o altfel de atmosferă a Sărbătorilor de iarnă,
prin intermediul poveștii. Urmează o poveste
fascinantă de Crăciun și despre Crăciun, care vă
va plimba prin istorie, mitologie și
etnologie.
De fiecare dată când vin sărbătorile de iarnă
mă gândesc la povestea unui general în rezervă, Macovei Breban, care după
Revoluția din 1989 s-a retras
în Baia Sprie la o căsuță pe un deal unde se
bucură de fiecare dată de sărbătorile de iarnă și
de colinde. Omul acesta îmi amintește
de întoarcerile lui acasă de pe vremea de când era militar de carieră, iar la
un moment dat întâlnește un fecior de țăran în zona Turda, îl ia cu Dacia lui și îl întreabă «cum e rândul pe la voi?», iar băiatul
foarte calm zice: «Cum să fie? Rându-i
bun! Femeile , bărbații taie
porcii și coconii colindă”, așa începe povestea fascinantă a simbolurilor de
Crăciun.
În mare parte, aceasta
este una dintre cele mai frumoase imagini poetice văzută prin ochii unui ofițer superior care se întorcea acasă de sărbători:
femeile ticăzăsc, adică fac curat, își
aranjează casa, iar bărbații taie porcii. Perioada
aceasta de sărbătoare ne aduce o tihnă extraordinară care este în codul genetic
al acestui popor. În permanență trecerea dinspre o
lume veche, dinspre un an vechi, spre o lume nouă din anul pe care-l întâmpinăm,
se realizează cu un fel de spectacol, cu o tihnă existențială. Femeile înfrumusețează casele iar bărbații asigură cele necesare existenței. Acest popor legat de munți, cum zice Herodot despre daci, a trăit acest
gen de sărbători care, pe măsură ce se performează, sărbătorile acestea de
trecere cresc în fastuozitate și de la colindul repetat
în casă adună tot mai mulți actanți și
intră în centrul comunităților.
Sărbătoarea Crăciunului
are originii extrem de vechi, iar simbolistica ei se suprapune peste sărbătorile
precreștine.Toate popoarele vechi au acest cult al sărbătorii. La greci, la
romani, la egipteni îl întâlnim, mai ales că erau niște sărbători religioase
organizate de către preoți. Să ne amintim de spectacolul grandios de începutul
de an nou al bacantelor, al coborârii Zeului Dionisos, zeul plăcerilor, al vinului,
al energiilor pozitive, care coboară din munții Greciei și cuprinde toată
Elada. Și la daci exista sărbătoarea coborârii Zeului Zamolxis de pe munte, fie
în preajma perioadei când oile coborau de pe munți, fie era în preajma sărbătorii
de Sânziene din mijlocul verii, când soarele începea să scadă în intensitate. Și
dacii aveau sărbători de alternanță a frigului și a focului. Sărbătoarea de
trecere dinspre un an vechi spre un an nou se regăsește la foarte multe
popoare. Încă din perioada dacilor erau cetele de feciori, care azi se mai
întâlnesc în Sibiu, Brașov și în Țara Oașului. Deci și în partea de nord a țării
avem cetele de feciori care umblau să danseze de la o casă la alta și să
vestească nașterea unui nou an, a unui nou ciclu natural. În esență și la
începuturile lui, colindul n-a fost versificat, nu a fost o melodie, ci a fost
un dans. Am descoperit rămășițe de cete de feciori prin Țara Oașului, care își
plătesc muzicanți și au acest rol de a merge în preajma sărbătorilor să danseze
cu toate ființele feminine, începând cu fetițele de la 3 – 4 anișori până la
bunicuțele în vârstă, toate fiind luate la dans de acești feciori. Bineînțeles
că ei își pun ochii pe câte o fată și indirect în aceste sărbători se
proiectează și viitoare căsătorii. La fel, tot un dans este și mișcarea brondoșilor,
a mascaților cu clopote care cutreieră de sărbători uliţele unor localități din
Maramureș.
În România și mai ales
în nordul țării, în Maramureș, sărbătorile de iarnă sunt, înainte de toate, un
adevărat spectacol la care participă toată suflarea satului și care este pus în
scenă în cele mai mici detalii.Totul este un spectacol. Aș înclina să cred că sărbătorile
de iarnă din partea noastră de țară sunt un adevărat spectacol. Acest spectacol
este unul extraordinar de bine organizat. La început este organizat în casă,
după care el începe să se extindă pe ramură de neam, pentru că există o obligație
de a-și colinda tot neamul și apoi, încet-încet, de a intra în axa centrală a
satului și în cele din urmă de a merge cu spectacolul în biserică sau în fața
bisericii.
În istorie, Crăciunul nu
a însemnat însă mereu liniște și voie bună. Dar, spiritul Crăciunului a pătruns
și pe frontul primului război mondial,În 7 decembrie 1914, Papa Benedict XV a
cerut părților beligerante să oprească ostilitățile, să nu mai fie vărsări de
sânge în preajma sărbătorilor de Crăciun, «să
nu se murdărească cu sânge nașterea lui Iisus». Acest lucru se și înfăptuiește.
Soldații germani ies din tranșee și se apropie de gardul de sârmă ghimpată și
se întâlnesc cu soldații englezi. Aici fac schimburi de brazi, de pachețele și
de țigări, și mai mult decât atât, inițiază concursuri de cântece de dragoste și
colinzi. A fost singurul an în care s-a respectat Crăciunul și s-a făcut un
armistițiu pe timpul Războiului. Acest fapt însă îi umanizează pe soldați și le
întărește forțele. Dacă pe frontul de vest,în zona Verdun s-a întâmplat acest
armistițiu și această coabitare între soldați, trebuie știut că și pe Frontul
de Est a fost o asemenea situație. Mai precis, pe Valea Vaserului, în iarna anului 1916, în locul Măcârlău, a avut
loc o bătălie puternică între armata rusă și cea germană, iar în ziua de 25
decembrie, soldaăii petrec cu votcă și rom iar ofițerii le dau dreptul soldaților
să creeze un cimitir și să-și îngroape morții. Este o situație unică în istoria
războiului când atât rușii cât și nemții își îngroapă morții în același
cimitir. Este vorba de Cimitirul «Miraj». Poate nu s-ar fi aflat niciodată
despre acest cimitir dacă un ofițer german,participant la Primul Război Mondial
nu s-ar fi întors în perioada interbelică să fotografieze și să scoată un foto
album cu acest cimitir și să spună povestea. Acolo sunt undeva la circa 3 mii
de morți, iar sus este chiar mormântul unui general. Totul s-a întâmplat sub
mirajul sărbătorii de Crăciun și de asta îi și zice «Miraj» acelui cimitir.
Deci, iată ce poate să însemne un Crăciun fericit în anii de război: să poți să
ieși din tranșee, să colinzi și să-ți îngropi morții.
Numai că, deși a reușit
să oprească tunurile și mitralierele, Crăciunul nu a reușit să oprească ura
comuniștilor,un alt episod, dar de alt calibru putem aminti și din perioada
regimului comunist ateu. Deși comuniștii nu respectau Crăciunul, de sărbători
erau cazuri în care le dădeau mâncare gustoasă și multă deținuților politici.
Doar că acest gest era un act de bunătate parșiv pentru că deținuții fiind înfometați și slăbiți, dacă mâncau brusc din
abundență se îmbolnăveau și chiar mureau. Un alt simbol puternic, tot legat de
Crăciun, este legat și de căderea comunismului, că fix de această sărbătoare a
fost împușcat Ceaușescu. Subiectul a primit numeroase interpretări spunându-se
că acest gest atrage și un blestem asupra poporului român că și-a ucis conducătorul
exact de Crăciun.
Totuşi, chiar și în plin
regim comunist ateu, au fost posibile și miracole de Crăciun care dăinuie până
astăzi. Unul dintre ele este Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă de
la Sighetu Marmației. Spuneam că de sărbători, spectacolul se mută spre centrul
comunității. Sighetul este cel mai bun exemplu că de 40 de ani oferă un
spectacol grandios, Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă. Inițial s-a
spus că este o făcătură comunistă pornită sub semnătura lui Nicoară Timiș, dar
acest festival a scăpat în permanență de sub control și s-a manifestat ca un
adevărat spectacol, ca o întrecere între cetele de colindători pentru a rezista
și a-și salva tradițiile sărbătorilor de iarnă. Comuniștii au acceptat acest
festival pentru că atunci când se dădeau audiții nu se cântau colinzi
religioase, ci colinzi arhaice. Aceasta a fost și motivația Festivalului: că
prin el se cultivă obiceiurile precreștine care nu au nimic cu sărbătoarea
religioasă a Nașterii lui Iisus, ci este legat de trecerea de la un an la
altul. Dar cu toate acestea, colindele religioase continuau să se colinde în
stradă și să se manifeste pe căruțe în drumul spre Sighet. Și iată că acest
Festival a contribuit să nu se piardă obiceiurile de sărbători din Maramureș.
Dar Crăciunul este în
primul rând despre bunătate și generozitate.Aș vrea să amintesc în final de un
obicei extraordinar de frumos pe care l-am găsit în satele din Oaș. Aici,
comunitățile, biserica și oamenii înstăriți aveau obligația ca timp de trei sau
cinci zile să facă clacă și să aducă lemne văduvelor și oamenilor nevoiași din
sat pentru a putea trece și ei mai ușor și mai frumos sărbătorile de iarnă.
Acest obicei l-am întâlnit ca și obligație, însemnat în documentele Bisericii.
În mod sigur acest obicei exista și în satele din Maramureș, însă aici nu am găsit
deocamdată documente în acest sens.
Maramureșul a reușit să-și
păstreze colindele autentice din bătrâni. Cei care poluează aceste colinde sunt
televiziunile care caută un succes efemer. Cel care a reușit să facă sate
întregi din Maramureș să-i colinde colindele a fost Ștefan Hrușcă. Fenomenul Ștefan
Hrușcă are două tăișuri. Nimeni nu se poate atinge de Hrușcă pentru că-și aduce
oprobriul public dacă îi reproșează că a creat o muzică specială colindelor.
Însă, adevărul este că mulți dintre oamenii care aveau colindele lor frumoase și
autentice le-au abandonat spunând că mai de succes este colindul lui Hrușcă. Cu
toate astea există multe locuri în Maramureș unde s-au păstrat adevăratele
colinde.
Ar mai fi de spus că
unul dintre cei care a înțeles ce înseamnă spectacolul de trecere dintre ani a
fost și Vasile Lucaciu. El era un mare iubitor de spectacol. În 1890, la sfințirea
catedralei din Șișești, a adus 15 mii de oameni. El a fost cu un an înainte la
Lourdes, și având o icoană făcătoare de minuni, cum era și cea de la Bixad,
Lucaciu a marșat pe această idee că ar putea obține de la Roma un statut aparte
pentru Catedrală. Dorea să transforme izvorul din apropierea bisericii într-un
izvor cu apă tămăduitoare ca și la Lourdes. Nu s-a confirmat niciodată că
izvorul de la Șișești a vindecat pe cineva, dar ca să atragă cât mai multă lume
ca să poată vorbi de unitate și de drepturile românilor, s-a folosit de aceste
ingrediente ale religiei și obiceiului îndătinat aici.
Dr. Nicoară Mihali
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu