ŞTII PE CINE SCOȚI AFARĂ?!

                                  de Nicolae BEC, Portland, SUA

În sfârșit, iată cetatea, spune Iosif înspre seară

Când venea din Galileea tot călătorind prin țară

Ca să împlinească-n totul o poruncă ce-a fost dată

Să se-nscrie cu Maria când era însărcinată.

Cel mai greu era acuma să găsească găzduire,

De aceea se îndreaptă spre un loc de poposire.

Nu se poate, se gândește, să refuze să-i primească,

Mai ales dacă le spune că ea trebuie să nască.

După cum și-a făcut planul, cu curaj la poartă bate,

Aștepta cu nerăbdare cineva să se arate.

Vine-o slugă, când îi vede spune la stăpân îndată

Că afară stă un om și-o femeie-nsărcinată.

Care s-ar putea să nască, își dă sluga cu părerea

Observând pe fața ei cum își ascundea durerea.

„Spune-le că nu am loc, hanu-i plin în astă seară!

Să încerce-n altă parte!” Și-i lăsă la poartă-afară.

Grajdul de alături însă-i primul loc de găzduire

Pentru Cel venit din ceruri să ne-aducă mântuire.

Primii carea-aflat-au vestea sunt păstorii ce veghează

Lângă turme, când lumina și mesaju-i luminează.

Pleacă imediat păstorii, care vestea o aflară

Și-l întreabă pe păstor: „Știi pe cine-ai scos afară?”

Stai să-ți spunem Vestea Bună, credem că-i și pentru tine.

Astă noapte era lună, stelele toate senine.

Și de-odată o lumină strălucește-așa de tare

Luminând întreg ținutul, parcă răsărise-un soare.

Pe noi ne-a apucat frica, dar un înger c-un mesaj

Ne-a spus ca să nu ne temem, atunci am mai prins curaj.

Și de-odată el și-o ceată ca de-o oaste îngerească

Pe Dumnezeu Prea Înaltul începură să-L slăvească:

«Slavă-I fie sus în ceruri cât și pace pe pământ!»

Dup-aceea dispărură cum veniră-așa, în vânt.

Nu te supăra, stăpâne, dar acum, în astă seară,

Pe Mântuitorul lumii tu L-ai scos din casă-afară.

Noi suntem convinși de asta, căci am fost și L-am văzut

Așa cum ni se spusese, dar nu-i bine ce-ai făcut.

Domnul vrea să-ți intre-n casă cu- a Sa pace și iubire,

Va fi gata să-I ofere inima ta găzduire?

El și astăzi stă afară, stă la ușile-ncuiate,

Poate fi ultima oară când mai stă și când mai bate.

Noaptea este pe sfârșite, zorii zilei dau s-apară,

Dacă nu vrei să-L primești, știi pe cine scoți afară?

A venit ca să-ți dea viață, mântuire, fericire,

A venit ca să te ducă de aici în nemurire.

știi că-i Fiul Celui veșnic, Fiul Tatălui iubit?

Dacă Îl primești în casă ai să fii și tu primit!

Ziua Lui e-așa de-aproape, va veni a doua oară,

Toți acei ce L-au primit nu vor rămânea afară!

(Sursa: revista „Cuvântul Adevărului”, seria II, anul XX, nr. 12)