Înveșmântă-mă
Tu Doamne într-o dulce primăvară
Și
mă ține tot o floare până la sfârșit de vară,
Să
mă caute codane îndulcite de iubire
Și
în sânul lor mă pună, cantr-un cuib de fericire.
Fă-mă albă LĂCRĂMIOARĂ, sfiicioasă, parfumată,
Să
îmbăt a lor visare și-ntr-o lacrimă curată,
Ceară-n
rugă preaspășită vii dorințe împlinite,
Facă-i
tainice clipe, lungi, sfioase, fericite.
Fă-mă
dar o VIOREAUĂ, floare-albastră-mbietoare,
GHIOCEL
purtând norocul, aflător pe-a lor cărare,
Îndulcindu-le
simțirea și-a lor suflet doritor,
De
cuvinte-nălțătoare, de plăcere și fior.
Și
apoi, mai către vară, MAC în
lanu-nduitor,
Sângerând
ca buze roșii de plăcere aflător,
Ori
o NALBĂ urcătoare cu-al său alb nevinovat,
Ce
ar vrea să guste-n taină, din al dulcelui păcat.
BUSUIOC
mă fă Tu Doamne, să le port ’n-ascuns noroc
Celor
ce-s îndrăgostite, prinse-n patimă și foc,
Noaptea
pune-mi-l sub pernă să-l viseze pe cel care,
Le
va fi de-acum sortitul ne-ndoios, la fiecare.
Și
la urmă CRIN Tu fă-mă, să fiu florilor regină,
Portă-mă
și-arate lumii că sunt pure, fără vină,
În
buchetul de mireasă să le fiu în mare fală,
Iar
ele, miresuce, să mă poarte cu sfială
04.02.2020
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu