La începutul anilor 60 jucam fotbal, pe atunci deposedarea prin alunecare era regulamentar iar fundaşii s-au şi folosit din plin de acest procedeu. Luau adversarul cu "fulgi cu tot", aruncându-i pur şi simplu pe pista de alergare, încât extremele petreceau mai mult timp pe pistă decît pe teren, iar la sfârşitul meciului erau plini cu juliuturi de parcă ar fi venit din război! Primem nişte coate şi ne loveam cap în cap, şi chiar dacă te ai fi ales cu un cucui cât un ou de struţ, arbitrul nu acorda fault! Acum dacă îi suflă un adversar în ceafă, ,,artistul,, cade secerat prinzându-se de glezne de parcă tocmai i s-a amputat piciorul. Pe reluări se vede că de obicei nici n-au fost atinşi în acele zone! Mulţi sunt atât de gravi încât trebuie duşi afară din teren cu targa, ca după două minute să se reîntoarcă la joc de parcă nu el era, cu câteva minute înainte, pe moarte!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu