Da, iată că se poate și așa ceva: o moțiune împotriva unei persoane! E drept, acea persoană nu e una oarecare, adică un oltean de rând (total neînzestrat în plan moral-spiritual, însă puternic împins din spate de năbădioasa sa ambiție politico-materială și – după cum se zvonește mai nou – de către Serviciul postdecembrist pentru Informații Externe, alias SIE), ci actualul premier al României, adică agasantul, nedemnul și necalificatul Florin Vasile Cîțu.
Cu alte
ocazii (vezi articolele „Guvernul Cîțu fără har, în străchini calcă iar și
iar...”, „Cu Cîțu astăzi la timonă suntem o nație atonă...”, „Cinism cu carul
și competență cu paharul din partea actualilor liberali”, „Techergheul premier
Florin Cîțu”) am demonstrat, cu argumente irefutabile, că acest ipochimen,
extrem de nociv pentru întreaga nație prin nemeritata funcție pe care (încă) o
deține (pentru că așa vor mușchii lui Klaus Iohannis), este în primul rând un
triplu „t” (tembel-trufaș-tenebros) și abia pe urmă, dar nu în ultimul rând,
„agasant, nedemn, necalificat”.
Iar
zdrobitoarea dovadă a micimii cîțiene, implicit a tripletei „t”, este
următoarea: nu numai că împreună cu fratele său, în zona stațiunii Voineasa, a
pus laba pe 75 hectare de pădure, pe care, motivând că ar fi fost atacată de
dăunători, a culcat-o la pământ pentru a încasa vreo nouă milioane lei, dar –
de la tribuna Parlamentului – a scuipat următoarele cuvinte în obrazul tuturor
românilor: „Acele păduri sunt ale noastre, mai avem de luat și vom lua”!...
Sigur,
nu-i plâng de milă lui Cîțu că, după cum merg lucrurile, prin moțiunea de
cenzură inițiată de AUR și susținută de USR din presante motive
politrucianiste, ba chiar și de abulicul PSD, peste câteva zile va ieși pe ușa
din spate a istoriei noastre contrafăcute atât prin ticăloasa vrere a păpușarilor planetari, cât și prin
detestabilul oportunism al grosului istoricilor de pe aceste meleaguri.
Într-o
democrație autentică (dar unde naiba mai găsești așa ceva, acuma când în Statele
Unite și apusul Europei își face de cap neomarxismul fascizant?!), moțiunea de
cenzură constituie cea mai obișnuită și mai elocventă dovadă că opoziția stă cu
ochii pe putere și n-o lasă să-și facă de cap într-ale cârmuirii, ci veghează
ca ea, spre folosul real al tuturor cetățenilor, să-și înfăptuiască la centimă
toate promisiunile clamate în campania electorală. Asta, de altminteri, face
diferența dintre oamenii de stat (pe care nu-i avem) și politruci (din care
avem mult prea mulți): primii se gândesc la generațiile viitoare, pe când
ceilalți au privirile ațintite doar la campania viitoare!
Vasăzică,
în primul rând moțiunea de cenzură n-ar trebui să fie un joc de imagine publică
pentru opoziție (chipurile că aceasta nu doarme pe banii contribuabililor, chit
că de foarte multe ori închide ochii, atunci când interesele de grup/partid o
cer), iar în al doilea rând, scopul ei ar trebui să fie sancționarea întregului
(guvernul), nicidecum doar a unei părți din el (premier, un oarecare ministru).
Veghind cu strășnicie la eficiența Executivului, motorul de care depinde
prosperitatea și mulțumirea tuturor cetățenilor, un șef de stat responsabil și
activ (de care, din păcate, românii n-au avut parte în postdecembrism!) va
preîntâmpina disfuncționalitățile și eventualele crize politice generate de
moțiuni, prin sugerarea remanierilor sau chiar forțarea acestora, la o adică,
desigur, având nu numai tactul politic necesar, ci și grija să nu încalce în
mod flagrant Constituția.
Atâta
doar că democrația noastră originală, indiferent de formațiunile politice
aflate la putere, i-a permis Partidului Social Democrat (PSD) cu ceva timp în
urmă să-și mătrășească două guverne insuficient de docile pe linie politică
(pe-atunci se vorbea de o veritabilă premieră mondială în sfera politicului),
pentru ca astăzi, prin susținerea de către USR Plus a moțiunii inițiate de
către AUR (atenție, o moțiune îndreptată inițial împotriva întregii coaliții,
care cu siguranță va fi ajustată din mers, ca să-i scoată vinovați doar pe
liberali și mai ales pe Cîțu!), să consemnăm noi și stupefiante „performanțe”
ale politrucianismului dâmbovițean: nu numai că fașciștii de la AUR și
neomarxiștii de la USR Plus, cum se alintau până mai ieri unii pe alții, își
strâng azi mâinile necușere peste trupul răstignit al României postdecembriste
(taman ca naziștii și rușii după invadarea Poloniei în 1939, primii dinspre
vest, ceilalți dinspre est), dar useriștii chiar fac parte din Cabinetul lui
Cîțu!
Însă
șmecheria cu adevărat antologică este că ăștia nici nu vor să iasă de la
guvernare. Cică miniștrii useriști își vor da demisia și dubioasa
formațiune/făcătură va intra în opoziție doar dacă Florin Cîțu nu va fi
mătrășit (nenicilor, nicio speranță din partea conducerii liberale și a
mahărului cotrocenist!), respectiv dacă năstrușnica moțiune va pica în
Parlament.
Păi ce,
sunt proști să iasă de la înrobitoarea cârmuire pentru grosul românilor (ăstora
li se pregătește o iarnă de coșmar cu inflația, scumpirile la toate cele și
noul val al pandemiei, prelungită de trusturile farmaceutice și guvernele
obediente din pricina totalei ineficiențe a vaccinărilor anterioare), însă atât
de avantajoasă pentru toți politrucii și ciracii lor?!...
Jurnalistul
Ion Cristoiu este de părere că o atare sinistră alianță, ca cea între AUR și
USR (fasciștii și neomarxiștii prezentului), n-a avut loc nici măcar între
legionari și comuniști, două formațiuni politice zdravăn prigonite de mareșalul
Ion Antonescu. Este adevărat că n-a fost o alianță la vârf între legionarii și
bolșevicii hăituiți, însă – la îndemnul Anei Pauker, care a recunoscut că la
acea vreme erau vreo 1000 de comuniști în România – mulți legionari și-au
salvat viața prin înscrierea (uneori pur formală, alteori nu) în Partidul
Comunist.
Dovada
cea mai concludentă în acest sens ne este oferită de celebra epigramă a
curajosului Păstorel Teodoreanu: „Căpitane,/Nu fi trist!/Garda merge înainte/Cu
Partidul Comunist”...
N.B.:
Mă întreb (totodată întreb) ce face Uniunea Ziariștilor Profesioniști din
România (UZPR) în vremurile de mare cumpănă pentru românii de rând, vremuri
precum cele ale cârmuirii liberalo-useristo-udemeriste. Cred că mai nimic. Căci
este mult mai lesne să intri în această răhățoasă Uniune și apoi să te lauzi că
ești ziarist profesionist, decât să scrii cu curaj despre neîncetatele abuzuri
și tâlhării săvârșite de politruci și ortacii lor. De altminteri, cunosc câteva
exemplare călduțe („Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am
să te vărs din gura Mea – Apocalipsa 3/16),
care s-au oploșit în sectorul bugetar (Consilii județene, primării, învățământ,
sănătate) și de-acolo scriu, pe gustul șefilor, ba despre (in)cultura actuală,
ba despre trecutul nostru neeroic, ba despre basarabeni.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
4 sept. 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu