Era ciudat cum pădurea arăta diferit scăldată în lumina palidă a dimineții. Era ceva feeric, misterios și totodată minunat ce o învăluia. Dar totuși era aceeași pădure pe care o cunoștea dintotdeauna, de când era doar un copilandru. Era ceva ce îl legase încă de atunci de pădure. O legătură care se crease pe veci. Semeția copacilor. Liniștea sufletească pe care o simțea acolo, în mijlocul pădurii, departe de cărările știute de oameni. Acolo unde doar fiarele umblau în miez de noapte, acolo unde se putea elibera de societate, unde se simțea el întreg, așa cum era. Acolo erau locurile pe care i le arătase bunicul lui, locuri în care știa că va găsi recompensa dorită: armillaria tabescens sau popular: bureții de bortă.
În scurt timp își dădu seama că nu se înșelase: pădurea era diferită. Îmbătrânise, asemeni lui, dar în plus se simțea suferința ei. Dinții drujbelor sfârtecaseră din trupul ei, iar tăieturile topoarele lăsaseră urme adânci încrestate cu sânge. Fără să își dea seama o lacrimă i se rostogoli pe obrazul nebărbierit...
Text şi fotografii: Gelu Dragoş Junior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu