Când va tăcea poetul...
Va amuţi speranţa.
Şi rece va fi totul,
Şi-n suflete distanţa
Va creşte...ca o surdă
Şi mută disperare
A dragostei,... pierdută
În putreda uitare .
De va tăcea poetul...
Uita-vom ce-i frumos!
Vom pierde alfabetul
În care a fost scris!
Vom pierde măiestria
De al găsi în noi
Vom pierde bucuria....
Rămaşi atât de goi!
De va tăcea poetul...
Atâtea idealuri
Şi-ar pierde manifestul,
Pe aride coclauri
Şi vor seca absurd
În suflete de piatră,
Ce nici nu mai aud
Cum țara lor se vaită.
Să nu lăsăm poeţii
Din versul lor să tacă!
Slujind un cult al vieţii,
Iubirea s-o prefacă,
În floarea inocenţei...
S-o prindem la ureche!
....Să nu tacă poeţii...
Şi să ne stea de veghe!
Autor: Marinela Nichitovici Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu