REPLICĂ LA POEZIA „LA STEAUA” de
MIHAI EMINESCU
MOTTO: „La steaua care-a răsărit/ E o cale atât de
lungă/
Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult pieri în drum/ În depărtări albastre/
Lumina ei abia acum/ Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe
cer se suie/ Era pe când nu s-a zărit/ Azi o vedem și nu e.
Tot astfel cum al nostru dor/ Pieri
în noaptea adâncă/ Lumina stinsului amor/ Ne urmărește încă.”
Citind poeziile Loretei Toader-am
avut tot timpul în minte această poezie eminesciană.
Culoarea sentimentelor, infinitul speranței,
depărtarea luceafărului, amintiri trecătoare, iubiri nemărturisite, simplitatea
omului de omenie, frumosul din noi și din tot ce ne-nconjoară, un om între
oameni un „simplu gând uitat prin galaxii...”clipe efemere și iubire
necondiționată-sunt reperele după care poate fi prezentată poezia din volumul
„EU SUNT UN GÂND RĂZLEȚ”.
Profesiunea de credință/vers/ gând/
viziune poetică:
-Azi îți scriam o scrisoare/ Dar nu
știu.../ Ce voiam să-ți spun oare.../ Cred că-ți scriam despre lună/ Sau despre
stele/ Și despre înalt visele mele/ Ori
despre luceafărul iubit/ Ce ne privește. Din albastrul infinit...
S-a apelat probabil la memoria eternă
unde poveștile de iubire rămân și ele pentru veșnicie sau și la faptul că
sentimentul iubirii este etern, indestructibil, luminos și de nepătruns.
Scrisorile în număr de șaizeci au
același titlu „Scrisoare pentru tine”(For You)-proză lirică-
adresându-se unui interlocutor invizibil real sau ideal așa cum este și „EA”
cea care scrie și se adresează cu gândul pentru o clipă de vis „spre ce-am
visat și ce-am pierdut...„clipe magice pierdute-n efemer, într-un dureros și
adânc mister.”; poeta se izolează-n spațiu și chiar în timp, se retrage pe
steaua ei-de unde privește uimită spre tot ceea ce se întâmplă în jur-idealul
pierdut în albastrul infinit alături de clipele efemere.
Finalul fiecărei scrisori ne poartă
spre ideea idealului unei iubiri eterne:„Scrisoarea trebuia să ajungă la
tine cu mult înaintea mea”. M-a impresionat mult acest laitmotiv/
refren-care este o rază de soare din poezia eminesciană-un gând uitat printre
galaxii care e însăși poeta Loreta și poezia sa.
Epistolele sunt adresate „eului”
fiecărui om care va citi și va înțelege mesajul transmis- fiecare-n felul lui,
va calcula prin balanță ce e bine și ce e rău din vibrațiile lui și din cele
cosmice; se desprinde mereu un „Ea”-scriitoarea și „ceilalți”care sunt în
antiteză cu idealul de iubire, bine, frumusețe și adevăr absolut.„ EA”-un praf
din stele care întorcându-se pe pământ își caută amintirile unei iubiri
neîmplinite sau netrăite, o iubire reală sau doar visată.
Uneori e singură, atât de singură,
bacovian de singură:
-În seara asta nu te-am așteptat,
știu că vei veni mai târziu...valuri furioase și agitate ce se înalță vrând
parcă să spele tot-vise, speranțe, gânduri...am pornit să explorez Universul
fără tine./ Pentru mine, un nou Univers!...nu vreau să mai am încredere în
oameni.
Loreta Toader călătorește prin
anotimpuri în care vibrează culorile curcubeului, fiind o stea-(probabil cea
mai apropiată stea de sistemul nostru solar-Proxima Centauri); merge spre
lumina universului fascinant al sufletului omenesc reflectând paleta diverselor
sentimente umane: (ne) recunoștința, omenia, virtutea, nepăsarea, ignoranța,
iubirea , onestitatea, sinceritatea, dezamăgirea, ajutorul dat semenilor(„ochii
plini de blândețe ai călugărului-ce au văzut și trăit multe taine”) etc. Mereu
se compară anotimpurile anului și schimbările lor firești cu sufletul omului
care este și el trecător și schimbător:
-La fel sunt și oamenii sau sufletele
lor-furioase și nestăpânite, trecând cu bocancii reci peste durerile
celorlalți, neținând cont nici măcar de faptul că lovesc tot în oameni...
Următoarele versuri selectate din
poezii demonstrează ideile de mai sus:
-clipe pierdute -n efemer, într-un
dureros și adânc mister-gândul e mereu în vremile trecute și prezente, mi-am
adus aminte de acea iubire din trecut, parcă a durat o clipă, doar o clipă în
gândul ce-am visat și pierdut;
-oamenii pot fi altfel-pot fi calzi,
veseli, prietenoși, pot ajuta și pot iubi necondiționat”...dar există mereu un
dar...
-Tu ești aici, eu, dincolo de ploi și
știm amândoi că toamnele noastre nu mai pot fi sau poate doar o zi de vară ce
ne mai poate
amăgi...
Nemurirea nu se află în lucrurile
exterioare, o veți vedea în inima voastră...
Se pornește de la premisa că „a fi
domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare!”
- Dăruiești oamenilor zâmbete,
flori, lacrimi de bucurie, sinceritate, tandrețe, mângâiere, alinare, un tumult
de sentimente și stări care niciodată nu vor fi apreciate de cei ce nu sunt
și nu pot înțelege a fi oameni.
Se caută mereu adevărul prin
preluarea de aforisme sau gândiri conclusive:
-esența vieții este însăși ființa
iubită; în veșnicia timpului totul este relativ; iubirea a fost este și va fi
mereu un nou început; sinceritatea și încrederea sunt percepute uneori drept
naivitate; fiecare vedem și simțim viața în mod diferit; și totuși între noi
este o diferență de mii de ani lumină.
Ea
uneori se distanțează de oameni, nu mai vrea să-i vadă, sufletele-o dezamăgesc,
nu mai poate să vadă vibrațiile negative din faptele lor, unii au inimi de
piatră, inimi reci:
- nu vreau să mai am încredere în
oameni/ totuși, voi, oamenii aveți caractere și comportamente diferite-viața îi
apare ca o iluzie a nonsingurătății- în care unii stau agățați de firul subțire
al speranței...
La-ntrebarea Cine sunt eu, cine sunt
ei, cine suntem ? se poate răspunde cu o afirmație:
-Le-ar trebui mii de ani lumină
pentru a putea discerne căldura inimii și a mâinii care aștepta întinsă, pentru a le oferi o mângâiere sau un cuvânt
duios care să le încălzească sufletele...
Buffon scria „Stilul e omul însuși!”- închei prin a afirma că aceste versuri
au o particulară expresie care le deosebește și care reușește să transmită
sentimente autentic personalizate.
PROF. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni,
Maramureș, 2023
,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu