A murit scriitorul clujean Dan Marius Drăgan

 

Ne-am cunoscut pe la sfârșitul lui august 2021, cu ocazia lansării volumului meu de poezii „Singurătatea poetului”, atunci venind în dublă calitate la Lucăcești: companionul lui Gabriel Cojocaru de la „Grinta” și confrate de-al nostru fiindcă a vorbit, la superlativ,  despre cartea mea la Căminul cultural din Mireșu Mare. Frumos gest. 

La întoarcerea de la manifestare, cei doi oaspeți clujeni au poposit în casa mea părintească, unde împreună cu fratele meu am pus de-o mini-ședință de cenaclu. Am vorbit despre literatură, istorie, puțină politică. Am servit celebrele de acum sarmale ale soției Ana. Cumnata mea Eugenia i-a cumpărat vreo trei cărți iar eu am primit, cu dedicație volumul „Povești cu biți”, o carte pentru copii scrisă pentru a fi citită de oameni mari. Fratele meu Ioan s-a mai întâlnit cu Domnia sa de vreo două ori la ședințele sau manifestările Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj. Și-a amintit de Mireșu Mare și a întrebat de mine! M-a bucurat și mișcat gestul.

Azi, 22 iulie, citesc cu mâhnire, pe pagina de facebook a prietenei Rodica Mureșan că Dan Marius Drăgan nu mai este! Ce trist! Ce repede te-ai dus, Dane! Dumnezeu să-ți dea odihna binemeritată!

Gelu Dragoș, UZPR

Iată ce scria pe pagina sa Dan Marius DRĂGAN despre condiția scriitorului și despre sine:

„Am început să scriu dintr-o nevoie interioară, pe care nu am putu-o domoli. Scriu romane - de tot felul - deşi, parcă, îmi sunt mai dragi cele care au teme istorice. Unii oameni sunt de părere că trecutul a fost mai bun decât prezentul. De foarte multe ori sunt de acord cu această exprimare de idei. Mă refugiez în trecut, poate, pentru că nu-mi place prezentul acesta tulbure, pe care-l trăiesc şi îl trăim!

Scriitorul este un fel de oglindă a societăţii în care trăieşte, se spune despre el că este un "glas la cetăţii", lucru care este adevărat din anumite puncte de vedere1

Scriu pentru că trebuie să scriu, aşa mi-a fost hărăzit pe lumea asta şi voi face acest lucru atâta timp cât voi mai pute ţine o unelată de scris între degete!

Poezia, pentru mine, este refugiul atunci când proza mă oboseşte. Poezia o scriu continuu, însă atunci când alcătuiesc un volum anume, îmi place ca el să fie dominat de o idee centrală, să aibă un punct de pornire şi unul de final. Din această cauză, una dintre caracteristicile volumelor mele este că au întotdeauna un prolog şi un epilog.

Nu mai am mare lucru de spus!... Cărţile mele pot vorbi mai bine decât mine, în aceste câteva cuvinte... Acum aveţi posibilitatea să le citiţi!”.