Dacă e să vedem în termeni reali care-au fost câștigătorii Revoluției, constatăm cu mai mult sau mai puțină stupoare că aceștia au fost securiștii. Acum e simplu de afirmat întrucât evenimentele s-au sedimentat și negura s-a risipit, astfel încât putem avea o imagine clară: cei care l-au trădat pe Ceaușescu au fost și cei care și-au însușit tot. Privatizări frauduloase, furturi nesimțite din bunul – pe vremea aceea – public, încălcări ale legislației și, în general un dezmăț fără limite. Trădaseră și țara era a lor. Un modus operandi perpetuat până în zilele noastre, într-o tragedie absolută pentru noi.
Primul set de furturi a fost cel brutal și pe
față(pentru cunoscători): sustragerea fondurilor statului român, aflate în
conturi numerice din Elveția. Aici principalii artizani au fost autorizații pe
acele conturi(adică deținătorii parolelor) și manipulatorii din spate.
Dispărând Partidul Comunist, Securitatea nu mai avea nicio opreliște în a fura
întrucât dispăruse „factorul de cenzură” a acțiunilor sale. Asemeni unei vulpi
scăpate în crescătoria de găini, Securitatea nu avea aproape nicio limită în
acele vremuri care, pentru fraierii din țară, erau „romantice”.
De fapt a existat un ghimpe, anume conducerea
politică a țării. Iliescu era gorbaciovist, adică un lider care ar fi vrut să
modernizeze comunismul existent, târându-ne în cel mai comunist model
capitalist, cel suedez(mă rog, acum suntem în cel mai comunist model
neocomunist, dar asta-i altă mâncare de pește). Conform doctrinei lui Iliescu,
Securitatea trebuia să se subordoneze statului, iar asta era de neacceptat
pentru securiști. Doar că sceptrul era în mâna președintelui! Prima acțiune
ostilă a lui nea Nelu a fost trecerea Securității în subordonarea armatei.
Chipurile, pentru a o proteja, dar sistemul subteran s-a cutremurat. Uite-așa
au apărut dezordinile din ianuarie 1990. Și tot la fel au apărut manifestațiile
partidelor istorice împotriva FSN-ului. De fapt ce se întâmplase? Prin venirea
lui Soros la București, securiștii de nivel înalt au înțeles că pot continua
jaful jucând „cartea americană a lui Soros”(pe crae la Revoluție o jucaseră
inconștient). Alegerile, care pentru FSN au fost un succes absolut, au venit la
pachet cu tensiuni crescânde între cele două aripi ale moștenitorului de facto
al PCR. Așa se distanțează din ce în ce mai vizibil aripa politică grupată în
jurul lui Iliescu și aripa securistă în umbra lui Petre Roman. FDSN și FSN.
Între timp, pentru a mai calma presiunile, nea Nelu înființează SRI, sperând în
subordonarea serviciului secret. Aici apar pentru prima dată cele două
Securități: cea oficială, dar subordonată politic și cea rămasă în tranșee sau
infiltrată, care-și apăra munții de bani furați. Aceasta poza în
„modernizatoarea țării” sub doctrina de dreapta.
1996 avea să consfințească reunirea celor două
Securități, sub forma celei de stat, care a ajuns să protejeze așa-zișii
„modernizatori”. Apar și primele cârlige în interiorul sistemului juridic, prin
intermediul acțiunilor demolatoare ale celui mai toxic și ticălos om politic al
perioadei postrevoluționare, Valeriu Stoica. Atunci se deschid larg baierele
statului, se fac privatizările pe un leu și se fură efectiv la drumul mare.
Perioada dezastruoasă și absolut grețoasă readuce în 2000 PSD-ul lui Iliescu la
frâiele puterii și pe el în vârful statului. Neo-Securitatea pare pusă cu botul
pe labe, dar era deja prea târziu întrucât avea ramificații în toate
instituțiile statului. Atunci, pentru prima dată, autoritățile politice se
confruntă cu „neputința”, în ciuda mâinii de fier cu care conducea Năstase.
Astfel apar „zone necontrolabile” în mass media, care sunt finanțate de la
stat. Pentru a împăca și capra și varza, Năstase ia decizii absolut aberante:
taie datoriile PRO-TV și ale Editurii Humanitas, iar pe modelul „pe cine nu
lași să moară nu te lasă să trăiești”, cei pe care Năstase îi salvase, l-au
sufocat „cu perna” la prezidențiale.
Venirea lui băsescu la putere reprezintă triumful
Securității. Doar că aici încep să se împartă apele ca efect a trădării
liberalilor de către bețiv. Cadrele active din Securitate încep să se grupeze
într-o zonă care preia retorica mai degrabă naționalistă a PSD și care reușesc
menținerea Guvernului Tăriceanu până la alegerile parlamentare. 2008 și 2009
reprezintă o perioadă complicată pentru băsescu, confruntat cu pierderea
iremediabilă a puterii. Doar că la prezidențialele din 2009 aripa revoltată
este umilită după ce Geoană a fost făcut harcea-parcea cu „agenta Melania”.
În paralel însă, în afara celor două grupări rivale
din Securitatea de stat, mai apare și-un factor perturbator: Elena Udrea.
Pentru a înțelege de ce a înfundat Lenuța pușcăria într-un dosar cusut cu ață
albă, trebuie să înțelegeți contextul. Din funcția sa de consilier prezidențial
– dar și ancoră a grupării Cocoș care-și propunea să crească economic pe fondul
câștigării alegerilor – Udrea începe să miroasă că băsescu este dezinformat de
către Securitate. Și, în mod incredibil, își face propriul serviciu de
informații, eminamente privat și ultra-eficient. Și uite-așa încep să curgă
spre băsescu informații privind modul în care Maior, Coldea și gașca luptă
împotriva sa. Mă rog, Maior e băgat cam, aiurea aici întrucât el era doar un
alcoolic ținut acolo pe post de lacheu și arestat în totalitate de Coldea.
Uite-așa, cele două grupări rivale din Securitate primesc lovituri năucitoare
via Udrea. E momentul în care grupările respective se unesc pentru a anihila
amenințarea, producând intoxicări pe bandă în rețeaua rivală. Astfel, inclusiv
Udrea ajunge să dea din greșeală informații eronate lui băsescu. Iar gruparea
„de stat” reușește îndepărtarea Elenei Udrea de la Cotroceni. Însă nu reușește
distrugerea relației cu băsescu. După cum bine se știe, Udrea a continuat să-i
livreze informații, iar sistemului informațional „personal” al lui băsescu i
s-a alăturat și alt jucător „privat”, anume Marian Vanghelie.
Doar că, ceea ce nu au luat în considerare nici
Udrea și nici Vanghelie, a fost ticăloșia lui băsescu. Acesta se informa din
trei surse, jucând abil cu fiecare dintre ele. Iar apogeul luptei a fost în
momentul fotografierii Elenei Udrea cu Alina Bica la Paris. Mișcarea a avut
OK-ul Cotroceniului, în ciuda „surprinderii” lui băsescu. Practic de-atunci
trebuia înțeles că Udrea a fost sacrificată. De ce? băsescu știa că i se termină
mandatul și că este extrem de vulnerabil. De aceea și-a vândut inclusiv familia
și prietenii cei mai apropiați pentru a-i fi lui bine.
Uite-așa ajungem la momentul plecării lui băsescu.
Impunerea lui Iohannis – mișcare securisto-franco-germană – declanșează
„noaptea cuțitelor lungi” în servicii. Gruparea naționalistă este trecută pe
linie moartă și se ia decizia eradicării sale totale. Doar că fuga lui Guiță le
strică planurile. Acesta dispare în Serbia, unde avea atât investiții, cât și
un întreg aparat fidel, cu ramificații până la cabinetul președintelui. Cei din
țară se răzbună pe gruparea Udrea-Cocoș, decapitând rețeaua prin presiunile pe
care le fac asupra lui Dorin Cocoș(știți doar mizeiile prin care a trecut). La
rândul ei, Kovesi îi instrumentează lui Udrea dosarul care, ulterior, o va băga
în pușcărie. Și uite-așa, părea că cele două Securități s-au transformat
într-una singură, cea de stat, controlată de Coldea și subordonată
„trilateralei SUA-FRANȚA-GERMANIA”.
Doar că treburile nu s-au oprit aici. Gruparea
revoltată a reușit eliminarea vectorului Kovesi-Koldea din Justiție, respectiv
SRI și, odată cu ei, a întregii șerpării coordonate de înghițitoarea Anaconda
și Dumbravă. Apar cutremure în Justiție, iar gruparea rebelilor pare a avea un oarecare
câștig. Doar că din nou apele se întorc: e instrumentat cazul Colectiv(Plăvanul
chiar îi are pe conștiință pe amărâții ăia!), Ponta e zburat și, din nou, aripa
rebelă e înlăturată. Dragnea merge doar în virtutea inerției, bazându-se când
pe unii, când pe alții și neavând habar în realitate de ceea ce se petrece la
spatele său. Așa ajunge în pușcărie.
Avem de-a face de-acum înainte cu o singură
Securitate? Aiurea, sunt tot două, care trag acum împreună deoarece, probabil,
încă funcționează „algoritmul” negociat la Belgrad. Dar, mai devreme sau mai
târziu, cu siguranță va exploda din nou conflictul. Elementul cheie este
numirea șefilor serviciilor. După acest eveniment vom înțelege dacă negocierea
a fost respectată sau, din contră, dacă reizbucnește scandalul.
Ceea ce trebuie să înțelegem este natura
„diferențelor ideologice”: în timp ce securiștii clasici protejează firmele lor
acoperite, căutând să nu deranjeze exteriorul pentru a-și menține posturile,
gașca rebelă luptă pentru interesele pur private și naționalismul lor provine
doar din dorința de a se înfrupta cu o halcă mai mare din avutul țării, în
detrimentul hoților internaționali. Nimic mai mult: doar lupta funcții vs
afaceri private autohtone. În niciuna nu e vorba de români!
P.S. Având în vedere natura informațiilor din acest
material, nesusținute de nicio hârtie oficială, ci doar de „intuții” și
„zvonuri”, vă rog să considerați întregul articol, ca și întregul blog, o
parodie. Nu mai e mult până când vom declara întreaga țară o parodie!
Autor:
Dan Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu