În SUA, de ceva vreme a explodat dosarul „amestecului Rusiei în alegerile americane”. E o afacere veche, pe care probabil unii au uitat-o. Pe scurt, după ce Trump a câștigat primul mandat, a explodat în societatea americană un imens scandal pe baza unui presupus amestec al Rusiei în alegerile americane. Spuneau acuzatorii că Trump a ajuns președinte deoarece ar fi fost ajutat de ruși. Astfel, o groază de documente secrete au început să iasă la iveală, iar fostul șef al FBI îl beștelea pe Trump ca la ușa cortului. Cu toate că acuzațiile s-au dovedit a fi nefondate, o groază de oameni de-ai lui Trump au fost paradiți de aberantul proces. Un exemplu relevant este cel al lui Michel Flynn, care a fost efectiv spulberat în urma unor acuze aberante(dar și a unui comportament prostesc al său care l-a făcut în final să pledeze vinovat). La momentul respectiv subsemnatul a demonstrat că totul e un fake, având parte de comentarii de tipul: „acum ești și mai informat decât CIA/FBI”, „de unde ai aflat, de la rușii care te plătesc?” etc.
Scandalul a fost suficient să-i facă lui Trump praf
jumătate din mandat și să conducă la demisia/demiterea unei părți bune a
staff-ului. După cum probabil vă amintiți acum, după acea jumătate de mandat,
Trump a avut parte de un singur an în care a condus efectiv întrucât în ultimul
an al primului mandat a fost lovit de noul fake inventat de statul subteran
global, cel cu COVID-ul, pe care l-a acceptat cu seninătate și, zic eu, cu
multă prostie! Dar să revenim la fapte.
De ce oare ar mai interesa acum acea idioțenie de
dosar? Doar cei inculpați atunci „și-au dovedit nevinovăția”. Sper că ați
remarcat ironia afirmației anterioare! Motivul principal pe care trebuie să-l
priceapă tot omul este acela că un proces nu trebuie terminat după ce acuzatul
s-a dovedit a fi nevinovat, ci abia după ce se înțelege care-a fost motivul
acuzării și, dacă nu cumva, procesul acuzării s-a făcut cu rea credință, pe
baza unor probe false, fabricate. De altfel, din punctul meu de vedere instanța
ar trebui să nu finalizeze un asemenea proces în absența unei pedepse aplicate
celui care-a formulat plângerea și care s-a dovedit a fi un detractor. În cazul
lui Trump și al așa-zisului amestec al Rusiei a fost vorba despre acuze de o
gravitate extremă, care ar fi putut conduce nu doar la derivarea unor cazuri de
„înaltă trădare”, ci și la un război devastator între cele două superputeri.
Atâta timp cât te-ai amestecat în alegerile mele interne, înseamnă că ai
efectuat o mișcare agresivă împotriva mea ca stat, motiv pentru care sunt
îndreptățit să-ți răspund cel puțin simetric.
Cumva, după ce în instanță s-a dovedit că
respectivul proces nu are nicio miză și nimic nu e adevărat, s-a pus batista pe
țambal, timp în care cei acuzați au răsuflat ușurați deoarece „s-a terminat
circul”. Un semn de prostie și slăbiciune de-al lui Trump întrucât ceea ce se
petrece acum trebuia tranșat atunci. Dar să nu anticipăm și, pe moment, să
înțelegem care-i evenimentul momentului.
Tulsi Gabbard, cea care supraveghează 18 agenții de
informații ale SUA, a depus la Departamentul pentru justiție un pachet
consistent de dovezi incriminatoare împotriva conspiratorilor care au pus în
aplicare fake-ul cu „amestecul Rusiei”. Toți știm acum că a fost o prostie,
însă ceea ce aduce suplimentar Tulsi Gabbrad sunt dovezi indubitabile conform
cărora întreaga operațiune a fost o conspirație menită a submina voința
poporului american. Conform acestor documente, principalul conspirator a fost
Barack Obama, cel care, după pierderea alegerilor de către Hillary Clinton, în
perioada de tranziție, a început anchetarea lui Trump sub motivul unei
presupuse colaborări cu Rusia pentru a câștiga alegerile. Într-un stil desprins
din fostele anchete ale bolșevicilor, acuzația era atât de ticăloasă încât se
dorea a le demonstra americanilor care l-au votat că au conspirat alături de
Trump la o acțiune agresivă a Rusiei.
Cu toate că acum pare exagerat, realitatea pe care o
știm încă din vremurile comuniste e absolut similară: îl acuzi pe un individ de
ceva grav și apoi arunci îndoieli asupra tuturor celor apropiați. De aceea în
perioada comunistă, când vreun individ „era dovedit” drept „dușman al
poporului”, acuzațiile și cercetările se extindeau și asupra familiei și a
cercului de apropiați. Așa ajungeau apropiați de-ai inculpatului să-l înfiereze
mai tare decât falsa justiție a acelei perioade. Și, să nu uităm cum sistemul
infernal reușise în timpul stalinismului atroce să-i transforme pe copii în
informatori ai serviciului secret și acuzatori ai propriilor părinți.
Dar ce au în comun justiția comunistă cu cea din
SUA? – veți întreba. Nu e clar că în SUA nu a fost comunism? Ba, mai mult, dacă
mai punem în balanță și activitatea lui McCarthy, am putea considera că SUA a
fost chiar extrem de virulentă la adresa comunismului. Fals! V-aș putea spune
că în timp ce Comisia McCarthy încerca să producă dovezi ale infiltrării
comuniștilor în statul american, Grupul de la Frankfurt împreună cu jigodiile
de la Tavistock Institute spălau pe creier generația Baby Boomers,
conducând-o(pe ea și societatea americană) spre o cădere ireversibilă. Și, după
cum bine știm, teroriștii Grupului de la Frankfurt erau într-o corespondență
susținută cu Jdanov, ideologul șef al URSS. Inclusiv atunci când au ieșit la
iveală teribilele crime ale stalinismului, Grupul de la Frankfurt a ales să nu
se distanțeze de ideologia URSS. LSD-ul, drogurile sintetice, promovarea
promiscuității și multe alte elemente negative pe care le vedem acum la lumină
ca „normale” își au originea în aceeași nefastă colaborare care a dat MK-Ultra
și restul programelor de înrbire a personalităților individuale și topire a lor
într-un lagăr colectivist de gândire pre-procesată. Toate ne indică modul
absurd în care principala țară opusă ca ideologie URSS-ului se comunist-iza la
interior, în structurile sale de putere cele mai intime. Ca să înțelegeți că am
dreptate trebuie să vă uitați doar la acțiunile aberante desfășurate de-a
lungul timpului de democrații americani, care culminează acum cu scoaterea pe
piață a celor mai marxiste ideologii pe care le-a văzut istoria acelei zone.
Acolo e un comunism pervers care a infectat totul în societatea americană.
Așadar nu e vorba doar de asistații sociali care votează acel partid de
insecte, ci și hălci întregi ale statului american care se comportă precum
instituțiile staliniste. Iar justiția este probabil cea mai atacată și afectată
instituție. Ați văzut doar aberantele procese făcute de „procurorii și
judecătorii lui Soros” împotriva lui Trump în perioada electorală, desprinse
parcă din aberațiile pe care le-am văzut la Kovesi sau cele pe care le vedem
acum instrumentate de nulitatea căruia i se spune Elodiul.
Singurul lucru pe care-l sper este inculparea și
condamnarea lui Obama, probabil cel mai infernal președinte american din
istorie. Obama este cel care, sub sloganul „Yes, we can” a făcut, într-adevăr,
absolut tot ce i-a trecut prin capul ăla sec, târând America într-o groapă a
istoriei din care, personal, nu văd cum o să iasă. Cum mai poți reversa
spălările programatice pe creier car au imbecilizat generații și care, începând
cu Obama, au devenit „program oficial de guvernare”? Cu siguranță, răul a fost
făcut, astfel încât nu se pot face foarte multe pentru corectarea sa. Însă
pedepsirea exemplară a celor responsabili ar fi un act de justiție pe care,
sper ca SUA să mai fie capabilă să-l facă.
Nu în ultimul rând aș vrea să subliniez că
fake-justiția din cazul așa-zisului amestec al Rusiei este baza actualului
conflict dintre Occident și Rusia. Practic atunci a început incriminarea
aberantă a Rusiei, menită a justifica agresiunea pe care acum Occidentul o
exercită acum asupra sa. Iar motivul pentru care îl consider pe Trump un
președinte prost este fix incapacitatea sa de a înțelege modul în care se leagă
evenimentele. Așa cum a căzut în capcana COVID, la fel va cădea și în capcana
actuală care-l va conduce la o confruntare directă și dezastruoasă cu Rusia. A
fi președinte presupune o capacitate bună de analiză, de a identifica „micile
erori” din detalii care, în final, se dovedesc a avea efecte catastrofale. Cu
gândirea sa simplistă, Trump nu e capabil să aibă asemenea înțelegeri asupra
evenimentelor, astfel încât mai mereu e prins pe nepregătite, luând cele mai
aberante decizii, agravate de narcisismul său morbid.
În concluzie, întreg dosarul menționat de-a lungul
articolului de față este un dosar care ne arată falsitatea așa-zisei justiții
și ne demonstrează cu vârf și îndesat că nu e bine să te iei după „aparența de
legalitate”. Dacă se va tranșa cu inculparea și condamnarea principalilor
vinovați, adică Obama și Hillary Clinton, putem spune că s-a făcut o oarecare
dreptate. Însă nu trebuie să uităm că bucata asta de dosar ar fi trebuit
începută atunci, când s-a dovedit că întreaga afacere e un fake și nu acum,
după atâta amar de vreme.
Autor:
Dan Diaconu
Sursa:
https://trenduri.blogspot.com/2025/07/fake-justitia.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu