De ce zboară bufnițele?

                              de Gheorghe Pârja

Măsurile guvernului lovesc dur în cultură și în presa scrisă. Sub masca unei realități aprinse, ard în preajmă vestigii ale spiritului, ori se trag obloanele peste locuri în care te poți contamina de lumină. Situația țării este considerată deosebit de gravă în contextul în care România a fost aproape de o retrogradare a ratingului de țară, ceea ce ar fi avut efecte severe asupra economiei, suntem atenționați de la vârful ministerului de finanțe. Vin întrebări care tulbură liniștea sufletului. Cum s-a ajuns aici. Cine poartă vina? Pe acest fond se întâmplă fenomene ciudate. Ceva împotriva normalului. Cea mai stranie poveste este situarea culturii la voia pieței care nu iartă.

Dacă nu reziști la urcarea dealului, te prăbușești. Deși dorința ta este să ajungi la Crucea din Vârf. Că o națiune fără cultură riscă să dispară, au spus-o pricepuții lumii. Și români printre ei. Cărțile stau la temelia acestui edificiu. Gândiți-vă la Grecia lui Homer. În această derută a culturii noastre cad cărțile și librăriile, aceste aeroporturi pentru cărți spre cititori. Așa am citit vestea tristă că s-a închis și Librăria independentă „La două Bufnițe” din Timișoara. Adică două prietene, Oana Doboș și Raluca Selejan, au deschis o librărie într-un stil inedit. În scurtă vreme li s-a dus vestea celor două fete că acolo nu se vând numai cărți, ci mai au loc manifestări care nivelează și înfrumusețează drumul spre textele scrise.

Spațiul boltit din Palatul Canonicilor, cu pereții înveliți în cărți și cu bufnițele-mascote primite de la prieteni așezate pe rafturi, cu canapele pentru stat la răsfoit și citit, cu aroma cafelei mereu prezentă, cu omenia și prietenia celor două amfitrioane au făcut din acest spațiu un loc căutat de cititori, de iubitorii de carte. Bufnițele au inițiat și ateliere dedicate copiilor, folosind metode creative. Că despre creativitate se poate vorbi la Oana și Raluca. Au inventat lansările la geam. Reușita nu vine de la sine. Cele două fete au vizitat librării celebre din Bologna, Dublin, Barcelona, Londra, Trieste. Au fost răsplătite cu recunoașteri naționale și internaționale. La Festivalul Internațional „Poezia la Bistrița” au dobândit premiul Librarul anului. Unde am fost și eu de față.

Pasionate de carte și inventive, cele două bufnițe, Oana și Raluca, au atras atenția cititorilor și scriitorilor din țară. Mulți autori de prestigiu și-au lansat aici cărțile. Domnul Varujan Vosganian, fost ministru al economiei, actualul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a reacționat la închiderea librăriei: „Recent s-a închis și librăria asta. Peste această tristă realitate se aud ca un marș funebru, discursurile care proclamă necesitatea creșterii TVA, la vânzările de carte.” Directorul Institutului Francez din Timișoara aprecia librăria ca fiind „un strop de normalitate culturală cu iz francez.” Colega de condei și gândire culturală, timișoreanca Brândușa Armanca, o susținătoare a atmosferei inedite de la cele două bufnițe, aflând vestea tristă, le-a trimis o scrisoare din Tenerife, unde se afla.

Scria Brândușa de departe: „Dragi bufnițe, de pe țărmul Oceanului Atlantic, de pe plaja cu nisip negru al vulcanului Teide, scriu probabil cea mai injustă scrisoare din viața mea. Nu voi fi la evenimentul de adio, pe care voi l-ați imaginat ca pe o sărbătoare de stradă, după memorabila tradiție lăsată de Daniel Vighi și îmi plâng de milă. Cum v-am spus și prin viu grai, dispariția librăriei din viața mea este ceva de necrezut. Îmi lasă un gol pe care nu știu cum îl voi umple. Dragilor, nu v-ați plâns niciodată că o astfel de afacere te cocoșează. Ați traversat 9 ani cu surâsul prietenos pentru care veneam la voi. Dar acum ne lăsați orfani.”

Spuneau bufnițele pe drumul lor entuziast „Credem în cărți și în literatură și ne dorim să facem asta toată viața.” Acolo era timpul care să te scoată din monotonia cotidiană. A fost un loc de hârtie și visare. Cine ar fi bănuit? Când te uiți la imaginile în care stau, cu echipa bufnițelor, scriitori și artiști din toată lumea, când îi vezi cum zâmbesc plini de încredere pentru tot ce urma să se întâmple în librărie, dar mai ales cum puteai intra în paradis într-o mică librărie din Vestul României te apucă jalea cum este susținută cultura și lectura în frumoasa mea țară.

Prietenul meu Robert Șerban, om al culturii timișorene, poet de anvergură al generației sale, îmi spunea că acolo a fost cuibul din oraș pentru dialogul spiritului. A fost o oază de liniște și cultură, de normalitate într-o realitate din ce în ce mai gălăgioasă, mai urâtă, mai grăbită. Am fost și eu la bufnițele librărese cu prilejul unei lansări a cărții mele despre Nichita Stănescu în Maramureș. M-au dus doi prieteni, scriitori din Timișoara. Da, o librărie fără pereche! Acolo timpul trecea mai încet, era prilej de dialog de bun-simț și frumusețe. Cărțile erau decorul, dar inima locului erau bufnițele cu oamenii din jur.

Mulți scriitori și-au declinat melancolia față de zborul bufnițelor. Am reținut opinia prozatorului și editorului Bogdan Alexandru Stănescu: „De fapt, pentru mine Timișoara s-a confundat, ani buni de zile, cu librăria lor. O asemenea afacere de suflet, atât de rară în lumea noastră mercantilă și ino­doră merită toată recunoștința.” Scena închiderii celebrei librării a fost surprinsă de Brândușa: „Sărbătoarea din fața sediului, pusă la cale pentru a închide fără lacrimi capitolul, a umplut până la refuz stradela îngustă cu numele lui Matei Corvin. La Două Bufnițe nu a fost doar o librărie după care suspinăm, ci un fenomen care developează exact situația culturii din România.”

Acum v-ați lămurit de ce zboară bufnițele? Că a fost nevoie de bufnițe în pădurea aceasta plină de dăunători. Curaj, Oana, curaj, Raluca!