Ce „nu se justifică”, domnule prim-ministru? Dreptul la educație al copiilor din sate?
Șansa la cultură, la acces la informație, la sprijin pentru teme, pentru orientare profesională, pentru integrare digitală a celor mai vulnerabili?
Un copil dintr-o comună mică nu are mai puțin dreptul la o bibliotecă decât unul dintr-un oraș mare.
Un senior care merge la biblioteca din sat să citească, să participe la un atelier sau să socializeze nu e mai puțin demn de respect.
Nu putem judeca valoarea unei biblioteci după câți bani produce, ci după câte vieți schimbă în bine.
Un copil care își descoperă pasiunea pentru știință, literatură sau artă în mica bibliotecă a satului său ar putea deveni viitorul nostru Eminescu, Brâncuși sau poate chiar un nou inventator de talia lui Henri Coandă.
Fiecare astfel de loc păstrat deschis este o poartă către viitor.
📌 Biblioteca nu mai e de mult doar despre cărți.
Bibliotecile rurale sunt hub-uri de educație non-formală, de dezvoltare comunitară, de alfabetizare digitală, de proiecte intergeneraționale. Acolo se întâmplă:
* activități pentru copii, tineri și seniori;
* cursuri, ateliere, programe pentru sănătate mintală, pentru educație civică, pentru reducerea izolării sociale;
* acțiuni de voluntariat și proiecte europene aduse în sate prin inițiativa unor bibliotecari implicați.
Bibliotecarul rural nu e un simplu paznic al rafturilor cu cărți. E un om care își cunoaște comunitatea, îi adună pe oameni în jurul proiectelor, îi sprijină să învețe, să crească, să spere.
🔴 Tăiați bibliotecarul, închideți biblioteca. Închideți biblioteca, tăiați o șansă.
Un bibliotecar „pe două sate” e o glumă cinică într-o Românie unde accesul la cultură, educație și tehnologie e deja atât de precar în mediul rural. O bibliotecă deschisă 2 zile pe săptămână nu e o bibliotecă vie, e doar o iluzie pe hârtie.
România nu se dezvoltă tăind de la cei mai vulnerabili.
Nu construim viitorul copiilor noștri cu măsuri contabile și cinice, ci cu investiții reale în educație, cultură și coeziune socială.
📚 Bibliotecarul NU e plătit pentru câte ore stă în bibliotecă. E acolo pentru câte vieți atinge.
Domnule Prim-ministru, înțelegeți un lucru esențial: bibliotecarul rural care are proiecte în desfășurare pentru comunitate nu lucrează doar 8 ore pe zi. Nu-i ajung orele din program, nici zilele din săptămână. Ce face peste program e voluntariat. Și iar voluntariat. E pasiune și dedicare. Organizează ateliere, aduce parteneri, scrie proiecte, pregătește materiale, lucrează cu copiii, tinerii, adulții, seniorii. Îi adună, îi învață, îi inspiră. Această muncă nu poate fi făcută „pe fugă”, împărțită pe două-trei comune.
Cum să-ți împarți inima, răbdarea, creativitatea, timpul, implicarea între mai multe comune, fiecare cu nevoile ei?
Un bibliotecar activ într-o singură comună abia face față. Dacă-l trimiți în două sau trei, îi anulezi orice șansă reală să construiască ceva durabil, profund, util.
👥 Numărul de utilizatori nu spune adevărul despre impact.
E o iluzie birocratică să credem că o bibliotecă dintr-o comună mică e mai puțin justificată doar pentru că are, pe hârtie, mai puțini utilizatori. Poate că în acea comună mică, impactul pe cap de locuitor e mult mai mare. Poate că acolo toți copiii vin constant, părinții sunt implicați, profesorii colaborează, seniorii participă. Într-un oraș mare, biblioteca poate avea sute de utilizatori ocazionali, dar în satul mic fiecare utilizator contează cu adevărat, se implică, crește, contribuie. Calitatea activității nu se măsoară în cifre reci, ci în impact real.
Și, să nu uităm: bibliotecarul, ca și profesorul, fie că are 5 elevi, fie că are 30, pregătirea pentru fiecare activitate e aceeași.
Nu contează „cantitatea”. Contează calitatea, impactul, dedicarea, creativitatea care nu se măsoară pe ”cap de locuitor”.
I.G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu