vineri, 31 ianuarie 2014

FLORICA BUD: "Locul meu cu mame"





somesul  plânge sfârtecat de malaxoarele draglinelor turbate
să scoata arginţi din măruntaiele sale în care odihneşte istoria
ca să mărească averea celor  care nu iubesc apele
 nu iubesc pădurile nu iubesc pământul nu iubesc animalele
iar ca preţ al răului din ei nu iubesc nici oamenii
se iubesc doar pe ei şi pe nesătulele  femei spre care fug
mereu cuprinşi de teama morţii ce poartă ca masca
chipul vestalelor implantate şi împthristate zi şi noapte
cu argilă în culori saturate ca nişte ouă de paşti.
pustiit şi tulbure ar fi someşul dacă aş avea curajul să caut
cu sărg în pântecul său ciuruit de maşinării şi semeni
curgerea lui ar putea fi apa îmi care să-mi văd copilăria
dacă nu mi-aş frânge degetele cu întrebări discursuri.
mai putrezeşte în apele sale cânepa  bătută în pari
după ce a fost snopită de mâinele femeilor din sat
de mâinele mamei ce a adunat în palmele sale averea  rănilor
într-o viaţă de om  pe care şi-a dorit.o  să fie doar rod.. 
pe uliţe colbuite calc pe urma paşilor  unor femei muncite de griji
de nopţile nedormite ale pruncilor grăbiţi să crească
ca să  devină parte umană a unei lumi rostuită amar
când deschide spre labirint uşi nevisate ca apoi să le închidă
prinşi în capcane ne lasă să prindem gustul iubirii ca apoi să-l pierdem
risipiţi  peste tot  nu ne mai zărim chipul      
în doniţa ce strânge picătură cu picătura
laptele cald al mândraiei veşnica văcuţă a familiei
de pe uliţa dintre biserici ce coboară apoi înspre someşul  
în care vrăjitoarele  au avut timp  să arunce  puciosă  spurcându-l
dorind să-i transforme cursul în iad ne-ecolgic.
ulmeni este locul meu cu mame-străbunici trâindu-şi frumos bătrâneţea.
unde călcând pe duleul  dintre holda de spice şi pe cel dintre mălaie
aş putea dă dau de gândurile fantomele zilei de ieri
oglindite într-un somes curat ca sufletele oamenilor de atunci
dar şi de fantoma zilei de  azi  înecată în  luciul tulbure 
ca şi cum vaioage fantome s-ar fi năruit in apele lui asprite în vreme.
ulmenii şi uliţa ce duce spre  someşul ce mai muşcă din horgoş  
este singur loc unde mai pot spune încă bunicilor dormiţi în pace

iar tatălui - tată şi mai ales mamei ce bine că mai trăieşti…mamă.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu