FLORICA BUD: "Locul meu cu mame"

somesul  plânge sfârtecat de malaxoarele draglinelor turbate

să scoata arginţi din măruntaiele sale în care odihneşte istoria

ca să mărească averea celor  care nu iubesc apele

 nu iubesc pădurile nu iubesc pământul nu iubesc animalele

iar ca preţ al răului din ei nu iubesc nici oamenii

se iubesc doar pe ei şi pe nesătulele  femei spre care fug

mereu cuprinşi de teama morţii ce poartă ca masca

chipul vestalelor implantate şi împthristate zi şi noapte

cu argilă în culori saturate ca nişte ouă de paşti.

pustiit şi tulbure ar fi someşul dacă aş avea curajul să caut

cu sărg în pântecul său ciuruit de maşinării şi semeni

curgerea lui ar putea fi apa îmi care să-mi văd copilăria

dacă nu mi-aş frânge degetele cu întrebări discursuri.

mai putrezeşte în apele sale cânepa  bătută în pari

după ce a fost snopită de mâinele femeilor din sat

de mâinele mamei ce a adunat în palmele sale averea  rănilor

într-o viaţă de om  pe care şi-a dorit.o  să fie doar rod.. 

pe uliţe colbuite calc pe urma paşilor  unor femei muncite de griji

de nopţile nedormite ale pruncilor grăbiţi să crească

ca să  devină parte umană a unei lumi rostuită amar

când deschide spre labirint uşi nevisate ca apoi să le închidă

prinşi în capcane ne lasă să prindem gustul iubirii ca apoi să-l pierdem

risipiţi  peste tot  nu ne mai zărim chipul      

în doniţa ce strânge picătură cu picătura

laptele cald al mândraiei veşnica văcuţă a familiei

de pe uliţa dintre biserici ce coboară apoi înspre someşul  

în care vrăjitoarele  au avut timp  să arunce  puciosă  spurcându-l

dorind să-i transforme cursul în iad ne-ecolgic.

ulmeni este locul meu cu mame-străbunici trâindu-şi frumos bătrâneţea.

unde călcând pe duleul  dintre holda de spice şi pe cel dintre mălaie

aş putea dă dau de gândurile fantomele zilei de ieri

oglindite într-un somes curat ca sufletele oamenilor de atunci

dar şi de fantoma zilei de  azi  înecată în  luciul tulbure 

ca şi cum vaioage fantome s-ar fi năruit in apele lui asprite în vreme.

ulmenii şi uliţa ce duce spre  someşul ce mai muşcă din horgoş  

este singur loc unde mai pot spune încă bunicilor dormiţi în pace

iar tatălui - tată şi mai ales mamei ce bine că mai trăieşti…mamă.