Gânduri despre Eminescu

Dacă omul nu cultivă seminţe utile în grădina minţii lui, să nu se mire că viaţa lui nu este mai bună! Eminescu ne-a vorbit despre aceasta prin opera sa.El a venit ca un mesager pentru a ne împărtăşi mult mai mult decât un om de rând ar putea înţelege.N-a fost un om de rând şi de aceea vorbele sale nu puteau fi pe înţelesul turmei.El a simţit ceva ce poate numai el a înţeles.A exprimat în cuvinte ceva ce numai el a intuit ca fiind adevăr atât pentru popor cât şi pentru ţară.«Icoană de iubire la care să mă închin eu.»l-a numit, Veronica Micle.

''A pus în tine Domnul nemargini de gândire'',spune poetul într-o poezie! Şi de aceea şi eu sunt inspirată să-i adresez aceste gânduri:

                               

''Ai fost aici şi-ai năzuit spre stele,geniu,înălţându-te fără a cădea la pământ cu aripile zdrobite!

Ai fost ieri,dar eşti şi azi şi ce minune!
 Şi nu-mi ajunge cuvântul să spun că fiecare vers al tău mi-a adus gândul mai aproape de cunoaştere!

Mulţi oameni ţi-au plâns existenţa,mulţi oameni te-au iubit şi te iubesc,şi se resemnează în aşteptarea unui alt ''început'' trăit în prezent!

Pe fruntea destinului tău am găsit o frântură din destinul meu.

Tu ai ştiut să-ţi arăţi inima cu tot ceea ce deţineai în ea.
De ce nu putem trăi veşnic? De ce nu putem iubi veşnic? De ce marile iubiri se trec şi mor? De ce nu putem fi oameni în adevăratul sens al cuvântului?

Acestea au fost întrebările care te-au măcinat şi pe tine un timp,în timp...
Oare tu ţi-ai ales rolul sau el te-a ales pe tine?
Oare eu mi-am ales rolul sau el m-a ales pe mine?
Tu mă vezi de acolo de sus.Cine eşti tu şi cine sunt eu?
Rătăcim într-un perpetuu labirint atârnat între pământ şi cer.
Suntem undeva pe la mijloc? Unde ne aflăm cu adevărat? Unde ne este locul?
De ce nu putem şti exact,aşa cum tu ai ştiut-o?

Cred că ţi-ai propus să atingi un test suprauman.
Ai reuşit chiar dacă aparent te simţeai înfrânt.
Ai plecat printre aştri tăi, la care visai.
Întotdeauna am crezut că de-acolo ai venit.
Ai reusit să-ţi împlineşti menirea?
Ce ţi-a rămas de terminat?
Numai tu ai putut ştii că singur ţi-e dat să fii atunci când porneşti în căutarea adevăratei tale identităţi! Te-ai regăsit?
Pentru fiecare acest pas e greu şi totuşi el cade-n uitare,pentru cei mai mulţi...
Dar vine ziua când cineva bate la poarta sufletului tău şi-ţi aminteşti cumva,şi nu şti de ce  eşti în preajma a ceva ce-ţi aparţine,aici mai aproape de sine,pentru întregire!

Oare suntem oameni?
 Iar dacă suntem de ce uităm să fim ceea ce suntem meniţi a fi?
Te întreb pe tine geniu al astrelor:
-Cum e pământul fără de oameni? Pustiu.
Cum e pământul fără iubirea de oameni? La fel.
Tu ai ştiut cel mai bine cum este omul fără de iubire.
Chiar dacă ea ţi-a frânt aripile,tu nu ai căzut,pentru că ai crezut în ea,ai crezut că se poate iubi altfel.Cum? Ca un nemuritor şi nu ca un muritor de rând.
Ai transformat idealurile în care ai crezut,n-ai stat pe loc.
Nu ţi-a păsat că eşti făcut nebun.

Fie ca vibraţia înaltă a versului tău să presare peste lume înţelegerea că fiecare ''răspuns'' se află în omul lăuntric.
Lumina ta să strălucească ca un astru peste vremuri...
Mai trăieşti printre noi!
Te-am găsit în cuvântul tău în care eu m-am regăsit pe mine!
 Lumina iubirii să fie cu tine veşnic!

înv.Aurica Bîlc- Iadăra