Celor
care le-a înflorit copacul vieţii de mai
mult de 50 de ori li se pare că ceea ce ştiu dumnealor ştie toată lumea. Dacă au fost contemporani
cu mulţi dintre acelora a căror ţărână
odihneşte sub troiţa de la Ocoliş, li se pare că este suficient să pomeneşti la
o agapă minunile tinereţii, fără a realiza că, de fapt în mintea lor zace
cotinuarea istoriei literaturii şi nu numai. Scrisul în sine este o artă grea
mai ales când cel care îţi dictează nu este faraon, nici domnitor, nici
dictator ci este cel mai mare duşman al celui care se crede scriitor, este
propria ta conştiinţă. Una este să scrii pentru a trăi şi cu totul alta este să
trăieşti pentru a scrie! Harul dat de
zei este vremelnic. Timpul nu rezolvă nimic, el există doar ca să te ţină pe jar
să-ţi alimenteze conştiinţa cu panica lucrului nefăcut sau neterminat.
Întâlnirile celor care au dat pe rafturi mai multe sau mai puţine înscrisuri au
devenit moment de justificare şi nu de analiză. Taberele de creaţie literară
sunt de fapt expoziţii fără public, fără vernisaj, unde criticii sunt adesea
scriitori iar scriitorii… mai toţi devin… critici. Este adevărat că şi
jumătatea de pensie dată de Uniunea scriitoricească peste cea de dascăl sau
felcer unge blidul... rar, însă opera de căpătâi poate fi una şi nu a aceleaşi
reeditate idei când dezbracate precum curvele la bară, când împopoţonate ca
miresele gravide. Mecenatul, nobilii îl realizau din sudoarea celor mulţi ce
nu aveau acces la scriituri.Acei nobili
sifilitici, incestuoşi, duşmani ai poporului dădeau
din podul lor, cei de azi, fură din podul nostru care
este tot mai gol. Trag din blid ca să le rămână bani de un blazon pe care sigur îl vor afişa cu susul în jos. Astăzi, scara valorilor are fuştei de negură,
iar cei care vor să urce în turnul de fildeş de fapt sunt trântiţi fără să ştie
de cine şi cum .
Crîşmari, falşi
predicatori, repetenţii societăţii, vin şi dau note, împart cununi de lauri pe tivghe goale din
naştere pentru că aceştia le vor lăuda poşirca numită vin şi le vor lăuda
lătura ( se dă porcilor ) numită mâncare.
Hrana
spirituală este îngurcitată şi
asimilitată doar pe fondul extazului celor fără grija de mâine. Mărgăritarele gândirilor pot fi eliberate de
poeţi atinşi de aripa muzei şi nu loviţi de patimi. Percepţia artistică nu este
la îndemâna oricui. Pe lângă instrucţie
este nevoie de har , ce nu este compensatoriu sau rodul atracţiei universale. El
harul este chiar deosebirea dintre mici şi mari. Înşiruirea de litere, cuvinte,
întâmplări seci sau nici măcar atât , indiferent de ce coperţi aurite sau de ce
prestigioasă editură ar fi scoase pe tarabă, nu va ilumina mai mult ca opaiţul
fără ulei a fecioarelor nechibzuite din pilda biblică. Mulţi
versificatori, dar prea puţini poeţi. Prea mulţi alfabeţi , mult prea puţini scriitori.
Nu am dreptul să mă leg de dascăli pentru că munca lor este dispreţuită, însă
contemporanii noştri poartă în minte prea multe informaţii care nu le vor
folosi nici în viaţă şi nici după moarte, oferite cu prisosinţă de cei
care în numele cunoaşterii au ucis cu puţină greaţă capacităţile native ale
omului. Micul animal care se naşte din
fiinţa vie, asemuită cu zeii este
zămislită cu porniri ce ţin de instinctele de conservare. Marele
patrimoniu al gîndirii universale a născut normele de convieţuire care au dat
societatea. Din nefericire este: Păstrat
uşurelnic . Înţesat de orgolii. Interpretat de neisprăviţi, prezentat celor mai
tineri, fără ardoare . Iar fructul
otrăvit se va scurge în sîngele generaţiilor
transformînd urîtul în frumos, sănătosul în beteag , în numele libertăţii
obţinute prin faimosul DE CE? Rotunda armonie este înlocuită de stele în cinci
ori şase colţuri, Înţelepciunii i se dă cu tifla , opintindu-se mai marii
micimii să dejdine creanga din Pomul Vieţii pentru rămurica din jneapănul
cunoaşterii. În ceas de amurg, rupeţi
vălul ignoranţei şi vă adăpaţi cu iubirea de aproape…
Vasile TIVADAR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu