POESIS – GEORGE FILIP

Fântânarul

Mi-au trebuit mai multe veacuri

Sa sap fântâna demnitatii

Eu fântânar si eu stapânul

Pe ciutura umanitatii.

S-adap cu znaga de cuvinte

Privighetori, lastuni si corbi

Si-n zilele de sarbatoare

Sa spal picioarele le orbi.

În primavara mea eterna

Vreau nemurirea sa o spântec

Si ignetele de povara

As vrea sa le prefac în cântec.

Iar la fântâna mea curata

Sa fiu si sluga si stapân

Ca botezat cu tinerete

E prea târziu sa fiu batrân.

Veniti la cumpana o clipa

Si ascultati cum cânta apa

Eu am urcat în josul tainei

Cu târnacopul si lopata

Si-acum,daca sorbiti racoare

Înmiresmati de dalbul spumii

Sa stiti macar ca apa vine

Din stra-strafundurile lumii.

…Un fântânar cu palme late

Cum tuturor ne e menirea

Sa transpiram o viata intreaga

Sa se adape omenirea.

De nu sapam se surpa totul

Si vremii i-am sorbi otrava

Dar fântânarii omenirii

Mai pot sa-i smulga Terrei, lava.

Veniti si beti din apa lumii

Jivine si hulubi si fluturi

Crezul pamântului pulseaza

În sfintele de dud din ciuturi

Si nu va temeti,apa este

Sa ne adape telegarii

Dar câteodata, se întâmpla

Sa ne lipseasca fântânarii.

Acest poem e smuls din mine

Sau din a timpului cadenta

Si am sapat si sap, sapa-voi

Mânat de o efervescenta

Ce ma atrage spre adâncuri

Cu gresii si furtuni rebele

Ca vreau sa sorb si sa-nchid ochii

Lânga fântâna vietii mele…

Tulburătorul vis

 Acest pamânt mirositor si lacom

Cu trasnetele lui ucigatoare,

Fara belsug si fara adaposturi,

Acest aform abandonat de Soare

Care sub talpa înca arde

Si a pacatuit cu Luna,

În care ne-ngropam pe rând

De-a pururea si-ntotdeauna…

Acest pamânt fara culori concrete,

Golan rostogolit prin constelatii,

Cu gravitatia legata-n glezna

Si cu atât de relative spatii…

Acest pamânt fara culori si gust

Pe care iarba verde sângereaza

Si când simtim ce-i zborul,si zburam

Aripile din umeri le reteaza…

Sa fiu rotund si nu ma multumesc

Muscând din el, flamând,a câta parte?

Parintii mei, cugetatori,au curs

Prin iuresul plecarilor spre moarte;

Diana, tu si eu mai suntem vii

Sa nu rostesti acum nici un cuvânt

Ca ma trezesti si voi fi las,iubito

Si amândoi vom curge în pamânt

Remember

 omul venise viu din razboi

avea o muzicuta de gura

când îsi varsa plamânii în ea

eu credeam ca înghite prescura

Simion mostenise doi boi

numai coarne – si-al de hais si-al de cea

când carau balegarul spre vii

în jug împingea si inima mea

dar avea si-o lanterna de neamt

i-am dat pe ea un biet felinar

eram la prima excrocherie

de-atunci nu-i zic “buna ziua,, macar

timpul a trecut – miros a batrân

razboiul a murit prin grote de fum

oasele-mi scârtâie – încaruntesc

Si lanterna-mi prinde bine acum…

Doina libertăţii

 Foaie verde libertate,

Dunarea ne striga-n sânge.

Ţara cu cuţitu-n spate

Strigă-n veac dar nu se frânge.

Din Ceahlău răsună bucium,

Geme ţara în junghere

Şi de foame şi de zbucium

Rabdă neamul în durere.

Doina mea de libertate,

Dacă-mi eşti din neam şi sânge,

Mai române, mai bărbate,

Fii cu noi când Ţara plânge.

Ţară, unde-ţi sant bărbaţii?

Cine mi te-nstrăinează?

Prin istorie, ca fraţii,

Treji, copii tăi veghează.

Treji, copii tai veghează

Prin istorie ca fraţii.

Cine mi te-nstrainează

Tara…unde-ţi sant barbatii?

Fii cu noi când Ţara plânge

Mai române, mai bărbate,

Dacă-mi eşti de-un neam şi sânge;

Doina mea de libertate…

Geme tar în junghere,

Din Ceahlău răsuna bucium,

Rabdă neamul în durere

Şi de foame şi de zbucium;

Strigă-n veac dar nu se frânge

Ţara cu cuţitu-n spate,

Dunărea ne curge-n sânge:

Foaie verde LIBERTATE.…