Din Presa Vremii
Unirea Moldovei şi a Munteniei are o
deosebită însemnătate în istoria românilor. Ea reprezintă primul pas spre
Unirea cea Mare de la 1918. Ea demonstrează valabilitatea principiului de
liberă determinare a voinţei naţionale, precum şi înţelepciunea, răspunderea
morală şi dragostea de neam a conducătorilor politici şi spirituali.
Unirea din 1959 s-a realizat în
condiţiile politice cele mai grele şi mai complicate. Turcia, Anglia şi Austria
erau împotriva unirii Principatelor, căci ele urmăreau propriile lor interese
în spaţiul geopolitic unde se găseau Ţările Româneşti. Ȋmprejurările au fost grele, dar
conducătorii poporului român au încercat să obţină pe calea diplomaţiei toate
beneficiile necesare, pentru înfăptuirea unirii, care era o aspiraţie de
veacuri a tuturor românilor.
După războiul Crimeii (1853-1856)
Principatele Române scapă de sub protectoratul rusesc şi Moldova recapătă
partea de Sud a Basarabiei răpită de ruşi. Prin Tratatul de pace din 1956,
Ţările Române obţin permisiunea să-şi organizeze viaţa internă prin adunările
numite Divanuri-ad-hoc. Aceste divanuri se întrunesc în 1857 şi formulează
dorinţele celor două Principate precum urmează: garantarea autonomiei interne şi
a drepturilor internaţionale; unirea într-un singur stat cu o singura conducere
politică; principe străin ereditar ai cărui moştenitori să fie crescuţi în
religia ţării; guvern constituţional reprezentativ cu o singură adunare
obştească.
Ţările europene care formau protecţia
colectivă a Principatelor, s-au întâlnit la Paris în 1858 să examineze dezideratele
româneşti. Acolo s-a ajuns la un compromis, care îngăduia ca Ţările Româneşti
să poarte numele de "Principatele Unite ale Moldovei şi Valachiei",
însă cu guvernare separată. O comisie românească la Focşani urma să
pregătească o legislaţie comună a celor două principate. Deşi deciziile de la Paris nu satisfăceau
întergral Ţările Româneşti, au avut o însemnătate istorică, pentru că soarta
lor nu mai depindea de suzeranitatea turcească, nici de protectoratul rusesc,
ci de înţelepciunea românească de a şti să înfăptuiască unirea.
Nenorocirea era că în special în Moldova
în jurul lui Teodor Balş şi a lui Nicolae Vogoride se găseau fracţiuni
anti-unioniste. Majoritatea poporului era însă în favoarea unirii. Astfel al 5
ianuarie 1859, au avut loc alegerile din Moldova, unde a fost ales domnitor
Colonelul Alexandru Ion Cuza, care era unionist. La 24 ianuarie 1959 se ţin
alegerile în Muntenia, unde candida şi Bibescu, care avea majoritatea voturilor
de partea sa în adunarea electivă. Mitropolitul Munteniei rosteşte o
impresionantă rugăciune, înainte de a trece la vot: "Doamne, Dumnezeul
Părinţilor noştri aruncă-Ţi privirea asupra inimilor noastre şi nu slăbi
curajul fiilor Tăi. Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca
inimile lor să aibe aceeaşi bătaie pentru ţara lor". Toţi electorii au
ales cu vot unanim pe Alexandru Ion Cuza, care fusese ales şi în Moldova.
Unirea era un fapt împlinit. Dispoziţiile Convenţiei de la Paris nu interziceau o
astfel de alegere. Alegerea
lui Cuza a fost acceptată de puterile europene, în special prin insistenţa
Franţei, care vedea în unirea Principatelor o cauză dreaptă.
Ludovic Kosuth, revoluţionarul
ungar de la 1948, scrie în memoriile sale despre acest eveniment, următoarele
rânduri: "Aşa duh este trebuincios, ca un popor să-şi întemeieze o patrie,
ori dacă au pierdut-o să şi-o redobândească".
Unirea Principatelor a fost un
act de constiinţă românească, de dragoste de neam şi de răspundere istorică. Pe astfel de temelii spirituale s-a
dezvoltat ulterior viaţa românească şi numai prin ele va putea să se realizeze
în viitor. Conducători şi poporeni s-au îngemănat la 1859 într-o puternică
simţire şi voinţă românească peste care nu au putut trece puterile adverse.
Toţi românii s-au identificat atunci cu
întregul neam românesc - cei morţi şi îngropaţi în tezaurul subpământean al
ţării - cei mai mulţi dintre cei vii în prezentul de atunci, care visau Unirea
cea Mare şi cu cei ce vor veni în viitorul istoric să realizeze o cultură şi o
civilizaţie românească autentică, majoră şi strălucitoare. Preluare http://www.alternativaonline.ca/
John Halmaghi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu