În ultimul tur al calificărilor, Bogdan a învins-o, sâmbătă
dimineaţa, scor 7-6 (3), 2-6, 6-2, pe sportiva chineză Kai-Lin Zhang, ocupanta
poziţiei 136 WTA, după ce în primele două meciuri a trecut, tot în trei seturi,
de olandeza Arantxa Rus (177 WTA) şi de australianca Ellen Perez (634 WTA)
Calificată în premieră pe tabloul principal al unui turneu
de Mare Şlem, Ana Bogdan, în vârstă de 24 de ani, este a şasea reprezentantă a
României care va lua startul la Australian Open 2017. Bogdan îşi va afla adversara
de pe tabloul principal în cursul zilei de sâmbătă.
Alături de Ana Bogdan, la Australian Open vor mai evolua
Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig.
În calificări a participat şi Mihaela Buzărnescu (541 WTA),
însă a pierdut în turul al doilea în faţa australiencei Olivia Rogowska, scor
2-6, 6-3, 2-6, după două ore şi trei minute.
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu